EDITORIAL - La Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului - 2018

sfintire catedrala mantuirii neamuluiPentru cei ce ne-am născut și am copilărit în ”Epoca de aur”, în perioada comunistă a sfârșitului de veac XX, de sub ”conducătorul iubit” Nicolae Ceaușescu, sunt de neuitat marile manifestări culturale desfășurate sub titlul ”Cântarea României”.

 

În asemenea ocazii un număr impresionant de tovarăși, cetățeni ai patriei: intelectuali, oameni ai muncii, studenți, liceeni, pionieri și șoimi ai patriei, erau aduși în piețele centrale ale ”muncipiilor” și antrenați în tot felul de spectacole. Eu însumi, pe vremea când eram ”pionier”, am făcut parte dintr-o literă E a cuvântului Ceaușescu, marcată cu copii în tricouri de diverse culori, în piața centrală a orașului Focșani. Zeci de mii de oameni manifestau la zile festive, la evenimente legate de istoria comunistă a patriei, la aniversarea conducătorului iubit, aducând, de fapt, osanale președintelui Marii Adunări Naționale și Tovarășei Academician Doctor Inginer de renume mondial.

Poate părea exagerat, dar de acele timpuri și de acele practici mi-a amintit modul de convocare a creștinilor ortodocși români la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, ce va avea loc în ziua de 25 a lunii noiembrie din acest an. Pe ce mă bazez când spun asta?

De câteva săptămâni preoții din județ au o nouă ”ascultare”, adică obligație: trebuie să mobilizeze credincioșii pentru a merge la marea sfințire. Și nu e vorba doar de un îndemn părintesc, prietenesc. Este o datorie a fiecărui preot și a fiecărei parohii. Astfel, toți preoții sunt obligați să mobilizeze cel puțin șase oameni, preferabil ar fi 10 și pentru cei zeloși sau dornici de a fi plăcuți de șeful cel mare, chiar 16, spre a merge la evenimentul pomenit. S-au taxat autocare, prețul dus- întors Focșani- București fiind de 35 de lei. Ca la orice astfel de convocare forțată nu vor plăti oamenii biletele ci preoții. Știm toți, cine comandă plătește. Tot preoții vor plăti transportul enoriașilor din parohiile lor până la Focșani. Adică, la un calcul simplu, de la un minim de 210 lei se poate ajunge în cazul parohiilor mai depărtate de oraș la un minim de 400 lei dar și la un maxim de 950 lei. Să nu vă imaginați că este singura implicare a preoților la construirea Catedralei. Încă de la debutul lucrărilor fiecare parohie a primit câteva chitanțiere și lunar au fost virați bani iar în acest an s-a cerut contribuția personală a preoților. Astfel, toți preoții activi din același județ au fost ”invitați” să contribuie din propriile salarii la construcția Catedralei cu câte 50 de lei pentru fiecare an de când slujesc, astfel, cei cu vârstă apropiată de cea de pensionare au avut de achitat sume de până la 2000 lei.

   Motivația conducătorului local privind chemarea în acest mod la sfințire a fost tipică stilului episcopal, doar aparent interesantă: ”totul trebuie să fie făcut cu rânduială, organizat”. Astfel, fiecare Episcopie din cadrul Patriarhiei Române va avea un spațiu bine delimitat, pe esplanada din fața Catedralei, pe care trebuie să îl ocupe. Și nu ar fi corect ca într-un anumit perimetru să fie îngrămădeală iar în altul să fie gol. Ce ar spune Părintele Patriarh?

   Preoților li s-a recomandat să renunțe la slujba duminicală din acea zi, în parohia lor, și să fie prezenți la acel moment festiv, alături de enoriași. După o socoteală a preoților implicați doar din Vrancea vor pleca spre capitală 40 de autocare, adică, în jur de 2000 de credincioși. Dacă facem un calcul simplu, doar Episcopiile, dacă vor proceda în același mod, vor aduna, astfel, aproape 800.000 credincioși. În plus, pe lângă acești oameni se vor adăuga mulțime de creștini din București și din județele limitrofe, dornici să fie prezenți la acest moment special, istoric. Probabil așteptările organizatorilor sunt de participare a peste un milion de enoriași. E ceva, nu?

   Precizez că nu sunt un opozant la construirea acestei biserici. Cred că era necesară și cred că a fost momentul oportun să se zidească. Vorbesc despre faptul că trăim o perioadă lungă fără războaie, fără mari nenorociri sau cataclisme naturale, ce ar fi putut opri construcția. E o părere și, desigur, poate, și va fi, cu siguranță, contrazisă. Nu sunt de părerea că de s-ar fi construit mai puține biserici și catedrale ar fi fost mai multe spitale. Chiar nu cred asta, nu are nici o legătură una cu alta. Nici măcar nu este vina preoților și a episcopilor că au cerut și primit bani pentru asemenea investiții. Oricine poate cere și nu are nici o vină, cine dă este, până la urmă, responsabil. Prețul acestor finanțări, este pentru oricine clar, nu a fost de natură spirituală sau, mai bine spus, doar de natură spirituală. Toți oamenii politici au încercat să obțină capital din asocierea imaginii lor și a partidelor lor cu Biserica Ortodoxă Română, aflată mult timp pe locul întâi în ce privește simpatia și încrederea românilor. În acești 28 de ani de libertate, însă, conducătorii Bisericii au pierdut mult din capitalul de încredere inițial. Cauzele au fost multiple: s-a zidit mult și s-a investit enorm material dar spiritual lucrurile au cam fost neglijate; s-a creat o mare ruptură între episcopi, deveniți adevărați prinți ai Bisericii, despoți, stăpâni, pe de o parte și preoți și popor; luxul afișat de conducătorii cultului și o parte dintre preoți în opoziție cu sărăcia credincioșilor a tulburat și tulbură mult; o atitudine sfidătoare a ierarhilor la adesa preoților, credincioșilor, presei și a opozanților; numărul tot mai des de scandaluri de natură morală în care au fost implicați clerici; tranformarea preoților în cerșetori în sutană și nu în ultimul rând apropierea prea mare de politic. Acest fapt s-a văzut cel mai clar la boicotarea Referendumului pentru redefinirea familiei tradiționale în Constituția țării.

   Revenind la subiectul Catedralei Mântuirii neamului precizez că nu sunt de acord cu numele dat construcției, cu modul în care a fost finanțată și cu dimensiunile ale.

   Numele bisericii: ”Catedrala mântuirii neamului„ este, din punctul meu de vedere, o greșeală. Știu, numele vine din trecut, de la cei care au visat la o asemenea realizare, deci istoric are o anumită greutate. Chiar așa fiind, numele bisericii trebuia, după părerea mea, corectat. Poate o catedrală, o construcție, să mântuiască un neam? Sau trebuie ca toți creștinii ortodocși români să intre în ea sau să o finanțeze pentru a se mântui? Desigur că răspunsul este negativ la ambele întrebări. Nu legătura cu o construcție, oricât de grandioasă, mântuie un om sau un neam, ci trăirea în mod autentic a învățăturii creștine. De altfel, neamul românesc ortodox nu pare mai aproape de mântuire de când a început construcția. Din contră. Hoția, crima, divorțurile, avortul, ura între români, dezbinarea, vorbirea de rău, blasfemia la adresa lui Dumnezeu, și multe alte păcate grave ating, mai mult decât oricând fibra neamului ortodox românesc. Păcatul tinde să fie legiferat ca normalitate, minciuna este proclamată ca adevăr și ura întunecă mintea multor români.

În acest context numele Catedralei nu mi se pare unul corect. Am scris undeva, și repet, din punctul meu de vedere catedrala ar trebui să poarte numele: ”Catedrala Tuturor Sfinților Români și a Tuturor Eroilor neamului” cu zile de prăznuire la Duminica Sfinților români, la Înălțarea Domnului și la 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul românilor. Este, desigur, doar o părere, dar o socotesc logică și îndreptățită.

Din punctul meu de vedere opoziția, chiar repulsia unei părți importante a românilor la zidirea acestei Catedrale vine și din felul în care a fost finanțată. Cred că de la început s-au făcut câteva greșeli. A fost foarte comod să fie primite ”darurile” de la Stat, terenul și o parte importantă din finanțarea construcțiilor. Nu ar fi fost normal ca Biserica Ortodoxă Română să plătească terenul pe care se construiește Catedrala? În măsura în care Biserica anunță în fiecare am profituri foarte mari, în măsura în care este alături de Petrom cea mai bogată instituție din punct de vedere material, plata terenului ar fi scutit Biserica de multe critici și neplăceri. Dacă terenul ar fi aparținut în trecut Bisericii atunci ar fi trebuit cerut în instanță și astfel nu ar fi fost comentarii. Finanțarea construcției propriu-zise de la fondul de Stat și de la diverse Primării și instituții a dat prilejul la multe polemici. Nu doar cetățenii care nu aparțin acestui cult s-au opus ci chiar foarte mulți dintre membrii Bisericii Ortodoxe Române. Sigur că banii respectivi sunt și din impozitele și taxele credincioșilor care sunt de acord să fie finanțată Catedrala din impozitele lor. Cei care nu doresc sunt problema reală. Sunt îndreptățiți să protesteze? Eu cred că da.

   Repet, nu sunt între cei care au strigat: ”vrem spitale, nu catedrale”. Nici nu mă opun la construirea de noi biserici. Dar cred că o condiție fundamentală a unei asemenea ctitorii este ca membrii comunității respective să arate că este nevoie de acea biserică prin implicarea efectivă la construirea ei, adică să fie finanțată doar de credincioși. Am coordonat ridicarea unei biserici doar prin implicarea comunității, a enoriașilor. Această implicare i-a făcut să înțeleagă că este biserica lor, că se construiește pentru ei și pentru copiii lor. Nu știam atunci că prin sfințire biserica intră în patrimoniul Episcopiei, deci al cultului și donatorii nu mai au nici un drept asupra donațiilor făcute ci finanțatorilor revin, în continuare, doar obligații, dar asta este o altă discuție.

   O soluție la această dilemă ar fi practica din unele state europene ca cetățenii, membri ai cultelor și ai diferitelor structuri religioase să vireze structurilor religioase de care aparțin o sumă, proporțional cu veniturile lor, sub formă de impozit către Stat, sumă virată apoi structurilor religioase de care aparțin. Ar fi, cred, și modul în care diversele structuri religioase ar putea evalua numărul real al membrilor lor. Printr-o astfel de impozitare orice comentariu și orice polemică ar înceta. Dorește, oare Biserica Ortodoxă Română acest lucru? Eu cred că nu, pentru că sistemul actual menține starea de ambiguitate asupra numărului real de credincioși activi ai cultului. Dacă la un recensământ este simplu să bifezi aparteneța la un cult, câți dintre membrii înscriși pe aceste liste ar fi dispuși să dea bani din munca lor acelui cult? E greu de evaluat, probabil mult sub 50%.

   Donațiile de la fondul de stat și de la diferite unități administrative centrale sau locale sunt ilogice și susceptibile de corupție. Sunt ilogice pentru că îmbogățesc un cult, adică o persoană juridică de utilitate publică, un fel de ONG, așa cum este definit de lege. Este nefiresc să iei de la Stat să dai gratis unei structuri religioase, în condițiile în care, conform legii, Statul este laic și prin legea privind libertatea religioasă, se angajează să nu favorizeze un anumit cult, chiar majoritar. Statul ia, deci, din fondul public dă gratis unei structuri religioase ce este privată, fără a primi nimic în schimb. Motivația că este spre folosul cetățenilor nu este îndreptățită, spre exemplu pentru a face un serviciu, o cununie cetățeanul, ctitor al bisericii, trebuie să plătească din nou. Logic ar fi fost ca finanțatorul investiției să rămână proprietarul clădirii pe care, apoi, să o dea în folosință, chiar gratuită, structurii religiase respective. Astfel fondurile cetățenilor ar fi rămas în patrimoniul Statului și nu ar fi fost trecute în patrimoniul cultului prin sfințire, adică prin stropirea cu aghiasmă, cu busuiocul.

   O altă întrebare firească este următoarea: politicienii ajunși la putere sunt dezinteresanți atunci când oferă bani Bisericii Ortodoxe Române? Chiar nu așteaptă nimic în schimbul acestor daruri? Oare de ce darurile către Biserică sporesc atunci când se apropie alegerilor? De ce politicienii, din majoritatea partidelor, caută să meargă atunci mai des la biserici, să se afișeze mai mult cu episcopii și preoții? Pentru voturi, desigur. Multele episoade în care oamenii Bisericii fac reclamă la diverși politicieni arată clar acest lucru. Este o formă de mită electorală. Tehnologia modernă face ca orice asemenea gafă să ajungă publică și să împartă societatea în două. Este foarte simplu pentru politicianul ajuns la putere să tragă de partea sa pe conducătorul unui cult, investind banii comunității sau ai țării. Câștigă capital electoral fără să cheltuiască nimic din buzunarul propriu, doar donează din banii structurii de stat pe care o conduc.Biserica Ortodoxă Română a reușit în acești ani să atragă printr-o strategie dibace bani de la toate regimurile politice aflate la putere. Cu siguranță a primit mult mai mult decât a oferit. Aș spune, deci, că nu este normal și moral.

   Revenind, însă, la aducerea oamenilor la sfințirea Catedralei, este clar că dincolo de dorința de a avea mulți oameni la acest eveniment există și o altă miză. Referendumul trecut, numit ”succes nedeplin” de către Patriarhia română a fost în realitate un mare eșec pentru conducătorii Bisericii, iar vina a fost aruncată de unii ierarhi pe seama lipsei de tact a preoților. Acest eșec a fost semnul cel mai clar că poporul creștin ortodox al țării nu mai ascultă necondiționat de ierarhi și de preoți. Puțini au sesizat că Patriarhul Daniel, în slujba din sâmbăta din timpul referendumului a rugat pe credincioși să meargă la vot. Nu e vorba doar de ilegalitatea făcută, în timpul votului este interzis orice apel la votare, ci de faptul că a rugat pe oameni. Nu am mai auzit până acum ca Patriarhul să roage enoriașii pentru ceva. Miza era uriașă, e clar. Și nu doar în privința redefinirii familiei ci și în privința imaginii ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Deci, Referendumul ce a arătat? Că deși 87% dintre români se declară creștini ortodocși mai puțin de 30% ascultă necondiționat de episcopi. Și atunci Biserica rămâne la fel de atractivă pentru politicieni? Se pare că nu. Și de aici teama. Era, cred eu, necesară o nouă mutare pentru recâștigarea încrederii. Momentul cel mai bun a fost socotit sfințirea Catedralei.

   Dacă se va merge pe această linia îndepărtării politicienilor de Biserică, cu siguranță, banii care vin dinspre Stat se vor împuțina. Astfel, investițiile numeroase vor stagna, de se va umbla și la implicarea Statului în salarizarea personalului clerical multe parohii rurale vor intra în faliment, nemaiputând susține plata preoților, deci problema este mult mai complicată decât pare.

Sfințirea Catedralei este răspunsul Patriarhului Daniel la aceste provocări. Evenimentul se anunță special, probabil cel mai important în acest An Centenar. Sunt invitați toți patriarhi ortodocși iar contextul este special ținând cont de ruperea comuniunii liturgice dintre Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Kiril al Rusiei. Acest gest grav înseamnă că cei doi și episcopii lor nu se vor împărtăși din același potir, deci probabil, unul dintre dânșii sau amândoi vor lipsi. Sau poate va fi momentul în care această dispută va înceta. Oricum Patriarhia Română se bucură de prestigiu și autoritate în lumea ortodoxă și orice variantă este de așteptat.

   La chemarea Patriarhului, la acel moment festiv vor veni peste un milion de oameni. Cine mai poate face acest lucru? Nici un partid și nici o inițiativă cetățenească nu a reușit până acum să adune mai mult de câteva sute de mii de oameni. Puține sute și foarte rar. Dacă participarea va fi la aceste cote declinul de imagine al ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române se va opri. Așa cred episcopii. Și pentru a fi sigur că numărul record de oameni va fi atins Patriarhul a cerut episcopilor implicare. Fiecare episcop a reacționat în stilul lui. Episcopul Buzăului a reacționat în stilul Partidului Comunist Român. Alții vor fi, probabil, mult mai discreți.

Vor reuși ceea ce și-au propus? Timpul va arăta. Oricum, miza este uriașă.

Pr. Giorgica Vatra

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează