Header News Buzau 2026
Analiză editorială | Comasarea comunelor mici: reforma începe cu primăriile sărace, dar cine plătește nota de plată a risipei din ultimii 15 ani? Vezi aici comunele buzoiene care vor îndeplinesc criteriile!

România a descoperit, după decenii de administrație umflată, că unele primării sunt prea mici pentru a-și susține cheltuielile. Ministrul Dezvoltării, buzoianul Alexandru Stoica, anunță programul „START Reforma Administrativă”, prin care se dorește comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori. La nivel național, ar fi vizate aproximativ 429 de unități administrativ-teritoriale. În județul Buzău, 16 comune se încadrează sub pragul anunțat, potrivit datelor recensământului din 2021.

Reforma este necesară ca temă de discuție. Dar faptul că o comună are puțini locuitori nu înseamnă automat că trebuie să-și piardă identitatea administrativă. Și nici faptul că o primărie are cheltuieli mari nu dovedește, de unul singur, că soluția este comasarea. Întrebarea fundamentală este alta: cum a ajuns statul român să vorbească despre economii prin unirea comunelor, fără ca cetățenii să aibă încă în față un calcul public, limpede și verificabil al costurilor și beneficiilor?

În ultimii 15 ani, administrațiile locale au derulat investiții, au încheiat contracte, au angajat personal și au gestionat bugete care au crescut în multe perioade. S-au promis drumuri, apă, canalizare, modernizări și dezvoltare. Au existat proiecte utile, dar și întârzieri, lucrări contestate, investiții discutabile și suspiciuni care au alimentat neîncrederea contribuabililor. Unde există nereguli, acestea trebuie demonstrate prin documente și verificate de instituțiile competente. Însă tocmai de aceea reforma nu poate fi redusă la numărul de locuitori dintr-o comună și la câte posturi ar putea dispărea din organigramă.

Dacă ani la rând sistemul a permis cheltuieli nejustificate, contracte păguboase sau folosirea banilor publici în beneficiul unor grupuri privilegiate, nu este suficient să unim două primării și să declarăm problema rezolvată. Trebuie să știm cine a decis, cât s-a cheltuit, ce s-a realizat și cine răspunde pentru eșecuri. Altfel, riscăm să reorganizăm instituțiile fără să reformăm mecanismele care au făcut risipa posibilă.

Buzăul are 16 comune sub pragul de 1.500 de locuitori

Potrivit datelor recensământului din 2021, lista comunelor buzoiene care intră în categoria anunțată de ministru este următoarea:

- Pardoși – 315 locuitori

- Mărgăritești – 478 locuitori

- Chiliile – 506 locuitori

- Valea Salciei – 529 locuitori

- Cănești – 623 locuitori

- Odăile – 651 locuitori

- Murgești – 727 locuitori

- Colți – 809 locuitori

- Bozioru – 814 locuitori

- Blăjani – 905 locuitori

- Robeasca – 936 locuitori

- Sărulești – 1.068 locuitori

- Racovițeni – 1.192 locuitori

- Largu – 1.245 locuitori

- Florica – 1.301 locuitori

- Vâlcelele – 1.372 locuitori

Comuna Bălăceanu, cu 1.505 locuitori la același recensământ, se află foarte aproape de prag, dar nu intră în categoria strictă de cel mult 1.500 de locuitori. Cifrele arată dimensiunea fenomenului, însă nu reprezintă o listă a comunelor care vor fi desființate. Programul anunțat este bazat pe comasare voluntară, iar participarea efectivă depinde de oferta guvernamentală, de consultări și de procedurile legale.

De ce 1.500 de locuitori? De ce nu 3.000?

Acesta este unul dintre cele mai importante puncte ale reformei. De ce a fost ales pragul de 1.500 de locuitori și nu cel de 2.000 sau 3.000? Ce studiu demonstrează că o comună cu 1.490 de locuitori nu se poate administra eficient, în timp ce una cu 1.510 locuitori ar avea perspective fundamental diferite?

Alexandru Stoica a explicat că alegerea localităților mici are legătură cu posibilitatea de a începe mai repede procesul de comasare voluntară, în condițiile dificultăților juridice și politice ale unei reorganizări generale. El a invocat inclusiv necesitatea consultării populației și a stimulentelor financiare pentru administrațiile care acceptă unirea.

Este o explicație privind strategia de început, nu o demonstrație că pragul ales este cel mai potrivit pentru România. Rămâne de văzut dacă ministerul va publica o analiză comparativă a cheltuielilor, veniturilor proprii, numărului de angajați și calității serviciilor publice pentru comunele de diferite dimensiuni.

Dacă problema este lipsa veniturilor, de ce nu sunt analizate și comunele cu 2.000 sau 3.000 de locuitori care au dificultăți financiare? Dacă problema este eficiența administrativă, de ce populația este criteriul de pornire, iar nu costul real al administrației raportat la serviciile oferite?

Nu există o dovadă că pragul de 3.000 de locuitori ar fi automat mai bun. Dar nici pragul de 1.500 nu trebuie tratat ca o certitudine economică înaintea publicării calculelor care l-au fundamentat. Reforma trebuie construită pe date, nu pe o cifră convenabilă pentru prima etapă.

Oamenii de la munte nu pot fi administrați de la distanță, printr-o organigramă

În nordul județului Buzău, distanțele, relieful și starea drumurilor complică accesul la servicii. În comune precum Chiliile, Odăile, Valea Salciei, Pardoși sau Bozioru, organizarea administrativă trebuie analizată și în raport cu satele componente, nu doar cu populația totală.

O primărie comună poate însemna mai puține structuri administrative, dar poate însemna și un drum mai lung pentru cetățeanul care are nevoie de un document, trebuie să depună o cerere ori să rezolve o problemă legată de taxe, registrul agricol sau proprietate.

Dacă un om în vârstă trebuie să parcurgă zeci de kilometri pentru o operațiune care astăzi se rezolvă în localitatea sa, economia făcută de administrație poate deveni un cost suplimentar pentru cetățean. Iar dacă transportul public este slab sau lipsește, problema devine și mai serioasă.

Înainte de comasare, ministerul trebuie să prezinte hărți ale distanțelor, timpii de deplasare, accesul la transport și soluțiile concrete pentru satele izolate. Nu toate comunele sunt așezate în câmpie, la câțiva kilometri una de alta. O formulă administrativă potrivită pentru două localități apropiate poate fi nepotrivită pentru comunități montane despărțite de drumuri dificile.

Se închid primăriile sau se mută doar șefii?

Ministrul a vorbit despre posibilitatea păstrării unor puncte locale de servicii și despre folosirea în comun a specialiștilor și a structurilor administrative. În declarațiile sale privind programul de reformă au fost menționate și stimulente pentru investiții, precum și facilități fiscale pentru localitățile care acceptă unirea.

Dar aici trebuie să existe o distincție clară între sediul unei primării și serviciile oferite efectiv populației. Dacă primăria unei comune este absorbită de o structură mai mare, vor mai exista angajați la vechiul sediu? Vor putea oamenii să obțină acolo documente și să depună cereri? Va exista un funcționar responsabil, cu program stabil, sau cetățenii vor fi trimiși la centrul administrativ?

Și ce se întâmplă cu personalul existent? Vor fi disponibilizări, transferuri, pensionări sau redistribuiri? Ce costuri vor avea eventualele plăți compensatorii? Cine va suporta cheltuielile de reorganizare, informatizare, mutare a arhivelor și unificare a sistemelor administrative?

Acestea nu sunt amănunte tehnice care pot fi lăsate pentru mai târziu. Ele reprezintă chiar miezul reformei. O comasare făcută numai pe hârtie, în care dispar unele funcții de conducere, dar rămân aproape toate cheltuielile și apar altele noi, nu înseamnă neapărat eficiență. În schimb, dacă sunt păstrate puncte locale funcționale, iar serviciile comune reduc efectiv costurile, reorganizarea ar putea avea beneficii reale. Deocamdată, declarațiile publice conturează direcția, dar nu oferă toate detaliile operaționale necesare pentru a evalua rezultatul.

Cât economisește statul și cine verifică socotelile?

Aici ar trebui să înceapă adevărata reformă: cu cifrele. Cât costă anual funcționarea fiecăreia dintre cele 16 primării buzoiene? Ce proporție din cheltuieli reprezintă salariile, indemnizațiile, bunurile și serviciile? Cât încasează fiecare comună din venituri proprii? Ce sume primește de la bugetul de stat? Câte posturi sunt ocupate efectiv și câte sunt vacante?

Apoi, trebuie calculat cât ar costa administrația rezultată după comasare. Nu doar salariile primarului și ale viceprimarului, ci și personalul păstrat, serviciile descentralizate, transportul, arhivele, sistemele informatice și cheltuielile de tranziție.

Abia după această comparație se poate vorbi serios despre economie. Nu este suficient să se anunțe că două primării vor deveni una singură. Statul trebuie să demonstreze că reducerea cheltuielilor este reală, că serviciile nu se degradează și că banii economisiți sunt redirecționați către investiții și nevoile comunităților.

Mai mult, ar trebui publicat un bilanț anual al reformei: economii efective, costuri de reorganizare, timpi de rezolvare a cererilor, investiții realizate și satisfacția cetățenilor. Fără indicatori măsurabili, succesul reformei va putea fi declarat din birou, indiferent de ceea ce se întâmplă în sate.

Unde a fost statul în ultimii 15 ani?

Românii au auzit ani întregi despre modernizare, dezvoltare și eficientizarea administrației. Au văzut însă și proiecte întârziate, investiții care au necesitat suplimentări, contracte contestate și lucrări a căror utilitate a fost pusă sub semnul întrebării.

Nu toate aceste situații reprezintă fraude, iar fiecare acuzație trebuie susținută prin probe. Dar suspiciunile privind folosirea banilor publici nu pot fi înlăturate printr-o simplă reorganizare a primăriilor.

Dacă vrem să discutăm despre eficiență, atunci trebuie să discutăm și despre achiziții publice, contracte, controale, conflicte de interese, responsabilitatea ordonatorilor de credite și recuperarea prejudiciilor stabilite legal.

Unde au fost risipite fonduri, trebuie stabilit cât s-a pierdut și cine răspunde. Unde investițiile au fost utile, ele trebuie continuate. Unde administrația funcționează prost, trebuie corectate cauzele, nu doar schimbată denumirea instituției.

Altfel, există riscul ca reforma să se concentreze asupra comunităților mici, unde economiile sunt ușor de prezentat în statistici, în timp ce marile probleme de management și de utilizare a banilor publici să rămână nerezolvate.

Cetățenii nu trebuie să plătească prin pierderea accesului la servicii pentru greșelile unui sistem pe care nu l-au proiectat și nu l-au controlat în întregime.

Vor accepta primarii să renunțe la propriile primării?

Ministrul susține că procesul va fi voluntar și că au existat primari care au ridicat problema comasării din cauza dificultăților financiare ale comunelor. El a vorbit despre consultări și despre un pachet de stimulente care urmează să fie conturat.

Dar voluntariatul administrativ este mai complicat decât pare. O primărie înseamnă instituție, funcții de conducere, personal, influență locală și o anumită autonomie în luarea deciziilor. Un primar care acceptă unirea poate ajunge să nu mai ocupe funcția pe care o deține astăzi. Consiliile locale vor trebui, la rândul lor, să accepte o schimbare importantă.

În aceste condiții, oferta financiară a statului va conta enorm. Dacă o comună primește bani suplimentari pentru investiții, scutiri fiscale sau alte beneficii, acestea pot înclina balanța. Dar oamenii trebuie să știe exact ce primesc, pe ce perioadă și ce se întâmplă după expirarea facilităților.

Consultarea nu poate deveni o formalitate în care cetățenilor li se prezintă doar avantajele promise, fără costuri, riscuri și alternative.

De asemenea, trebuie clarificat cadrul legal al referendumurilor și al reorganizării, inclusiv condițiile de validare și efectele juridice. Ministrul a invocat dificultățile unei reforme generale și pragurile parlamentare necesare modificării Constituției, motiv pentru care preferă calea comasărilor voluntare.

Concluzia: reforma nu trebuie să fie o operațiune contabilă făcută pe spinarea satelor

Comasarea comunelor mici poate fi o soluție acolo unde administrațiile nu își pot susține cheltuielile, unde serviciile pot fi organizate mai eficient și unde cetățenii beneficiază concret de pe urma schimbării. Dar nu poate deveni un scop în sine și nici un substitut pentru controlul riguros al banului public.

Pentru Buzău, cele 16 comune aflate sub pragul de 1.500 de locuitori reprezintă un punct de plecare pentru o analiză serioasă, nu o listă de instituții care trebuie închise automat. În special în zona de munte, distanțele, infrastructura și accesul la servicii trebuie să cântărească în decizie la fel de mult ca numărul locuitorilor.

Alexandru Stoica are obligația, în calitate de ministru al Dezvoltării, să transforme anunțul într-un program transparent, cu studii publice, calcule verificabile, reguli clare și garanții pentru cetățeni. Iar dacă obiectivul este eficiența, analiza nu ar trebui să se oprească arbitrar la 1.500 de locuitori, ci să explice de ce această limită este potrivită și ce se întâmplă cu localitățile aflate imediat deasupra ei.

Statul trebuie să demonstreze că poate administra mai bine, nu doar cu mai puține primării. Trebuie să arate că banii economisiți ajung în drumuri, apă, canalizare, servicii și investiții, nu că dispar într-o altă structură birocratică.

După 15 ani de promisiuni, cheltuieli și proiecte de dezvoltare, contribuabilii au dreptul la mai mult decât o nouă schemă administrativă. Au dreptul să știe cât costă statul, ce primesc în schimb și cine răspunde atunci când banii publici sunt cheltuiți fără rezultate.

O reformă adevărată nu începe prin a-i întreba pe oamenii din satele mici la ce primărie vor fi arondați. Începe prin a demonstra că fiecare leu public este cheltuit cu rost.

Iulian Gavriluță - News Buzău

Scroll to Top