Vasile Niță, în dizgrația tuturor!

vasile nitaDupă cum cititorii noștri au aflat, la meciul de pe teren propriu, disputat sâmbătă, cu CS Năvodari, rugbistii de la SCM Gloria Buzău s-au afișat la încălzire cu tricouri speciale prin care și-au manifestat atașamentul față de antrenorul Costică Mersoiu. De asemenea, băieții lui Mersoiu au ieșit de la vestiare cu un banner de dimensiuni foarte mari, cu un mesaj dur la adresa fostului președinte Vasile Niță: Rugbyul buzoian fara parveNIȚ(Ă).

 

Toate acestea, după ce la urechile jucătorilor și staffului tehnic au ajuns mai multe zvonuri cu privire la reîntoarcerea lui Vasile Niță în fruntea secției de rugby de SCM Gloria Buzău! Nu știm exact, cel puțin momentan, cine și de ce l-ar susține pe Niță, dar un lucru este extrem de clar. Atât jucătorii, antrenorul Costică Mersoiu, dar și șeful secției de rugby Alexandru Tudorel Stefan   sunt deranjați de asemenea practici murdare care încearcă să destabilizeze o echipa aflata pe val, aproape de Superliga! Să sperăm că toate acestea vor rămâne doar la nivelul de zvonuri și cei din stafful tehnic își vor putea desfășura activitatea în mod firesc.

Cătălin Paduraru

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează