Ai lucrat de Paste sau in Vinerea Mare? Afla aici ce trebuie sa-ti ofere angajatorul

MuncaSalariatii de la stat si cei din mediul privat s-au bucurat de o minivacanta de patru zile cu ocazia Pastelui. Mai exact, in afara de prima si a doua zi de Paste, Vinerea Mare a devenit recent si aceasta zi libera legala. Cei care lucreaza in zilele libere au dreptul la compensatii legale.

Prima si a doua zi de Paste sunt zile nelucratoare de sarbatoare legala in care salariatii primesc timp liber, conform Codului muncii. In acest an, cele doua zile au picat pe 8 si 9 aprilie, adica duminica si luni.Practic, asta a insemnat o minivacanta de trei zile: sâmbata, duminica si luni. Totusi, minivacanta a fost de patru zile, din moment ce lista liberelor legale a fost extinsa recent. Concret, este vorba de o lege ce prevede ca Vinerea Mare este, de asemenea, zi libera legala. Vinerea Mare este ultima zi de vineri inainte de Paste. Astfel, salariatii au stat acasa de Vinerea Mare chiar din acest an. Nu toti salariatii se bucura de timp liber in zilele nelucratoare de sarbatoare legala, se arata in Codul muncii. Unitatile sanitare, unitatile de alimentatie publica si locurile in care activitatea nu poate fi intrerupta din cauza caracterului procesului de productie sau specificului activitatii trebuie sa functioneze si in liberele legale. Astfel, pentru persoanele care lucreaza in sarbatorile legale, angajatorii trebuie sa asigure compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile. Daca, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii trebuie sa primeasca un spor salarial.

Atentie! Angajatorii care nu dau liber in zilele de sarbatoare legala sau care nu recompenseaza munca in aceste zile risca sa fie amendati cu sume cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei.

A.M.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează