Cum se va recupera ziua de 30 aprilie de catre elevi si angajatii de la stat?

Zi libera 2018Noua zi libera va fi recuperata ori in ziua de sambata, 5 mai, ori pe parcursul programului zilnic, prin prelungirea orelor de program, pana la data de 11 mai.

 

Aceleasi masuri de recuperare a orelor sunt valabile si pentru unitatile de invatamânt, care sunt libere sa-si organizeze orarul cursurilor astfel incât elevii si profesorii sa nu piarda orele din ziua de 30 aprilie. Dispoziţiile nu se aplica magistraţilor şi altor categorii de personal din cadrul instanţelor judecatoreşti implicate in soluţionarea proceselor cu termen in data de 30 aprilie 2018 şi nici participanţilor in aceste procese, mai prevede hotarârea de guvern. De asemenea, la institutiile in care activitatea nu poate fi inrerupta, aceste dispozitii nu se vor aplica.

“ART. 1

(1) Pentru salariatii din sectorul public, ziua de 30 aprilie 2018 se stabileste ca zi libera.

(2) Pentru ziua stabilita ca zi libera potrivit alin. (1), instituţiile publice işi vor desfaşura activitatea in regim de program normal in ziua de 5 mai 2018 sau vor prelungi corespunzator timpul de lucru, pâna la data de 11 mai 2018, potrivit planificarilor stabilite.

(3) Prestarea muncii potrivit alin. (2) nu confera acordarea de timp liber corespunzator.

ART. 2 Prevederile art. 1 nu se aplica in locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de producţie sau specificului activitaţii. “

Hotarârea de Guvern contine si prevederile referitoare la platile catre Trezorerie, din ziua de 30 aprilie 2018.

“ART. 4

(1) Operatiunile de incasari prin virament transmise prin sistemul electronic de plati unitatilor trezoreriei statului in data de 27 aprilie 2018 se inregistreaza in contabilitatea acestor unitati cu aceeasi data.

(2) Operatiunile de incasari prin virament in relatia cu institutiile de credit aferente datei de 30 aprilie 2018 se inregistreaza in contabilitatea structurilor cu atributii in domeniul decontarii din centrala Ministerului Finantelor Publice in data de 30 aprilie 2018, iar in contabilitatea unitatilor teritoriale ale trezoreriei statului in urmatoarea zi lucratoare.

(3) Eventualele retururi la incasare aferente operatiunilor inregistrate potrivit alin. (1) se intocmesc de unitatile trezoreriei statului cu data de 30 aprilie 2018

(4) In ziua de 30 aprilie 2018, prin centrala Ministerului Finantelor Publice se efectueaza operatiuni de incasari si plati, operatiuni de plati privind serviciul datoriei publice, precum si eventualele operatiuni de debitare dispuse de Comisia Europeana din contul de Resurse Proprii in lei deschis la Trezoreria Statului.

(5) Prin ordin emis de Ministerul Finantelor Publice poate fi stabilita si desfasurarea altor operatiuni prin Trezoreria Statului.”

Sursa Legestart.ro

A.M.

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează