SANATATEA ESTE IMPORTANTA! Medicii buzoieni solidari campaniei „STOP diagnostic pe net! MERGI la cabinet”

Consultatii medicaleColegiul Medicilor din Romania (CMR) a lansat, joi, 10 august, a.c. campania "Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet", care are ca scop informarea si constientizarea populatiei asupra riscurilor la care se expune atunci când informatiile culese de pe internet iau locul consultatiilor medicale de specialitate. 

Potrivit CMR, pacientii care apeleaza la surse de informare neconventionale risca intarzierea unui diagnostic corect sau ratarea acestuia si ajung la medic intr-o etapa avansata a bolii, fapt care poate reduce semnificativ sansa de vindecare si pentru care nimeni nu poate fi tras la raspundere.

Presedintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, a precizat ca aceasta campanie se adreseaza atât publicului, cât si medicilor. Potrivit acestuia medicii au observat ca tot mai multi pacienti aleg sa caute informatii medicale, sfaturi terapeutice de pe internet sau retele de socializare. "Medicii din România se simt si sunt responsabili de securitatea sanitara a cetatenilor, a pacientilor. Chiar daca noi, CMR, nu avem astazi o cercetare statistica — profesionista sau nu — asupra acestui subiect, stim cu totii din practica de zi cu zi ca avem tot mai multi si tot mai adesea pacienti care doresc sa isi ia infomatii, diagnostice si terapeutice din medii neconventionale, in speta internetul si retelele de socializare, dar nu exclusiv", a precizat Borcean.

El a subliniat ca, spre deosebire de medici, cel care da informatia pe internet sau pe retelele de socializare este cel mai adesea un anonim sau un neidentificabil, situat oriunde in lume si care nu isi asuma nicio raspundere pentru informatia sau sfaturile pe care le ofera. "Mergeti la medic pentru orice problema de sanatate! Aveti incredere in medicul dumneavoastra! Urmati sfaturile si indicatiile medicale! Nu intârziati in suferinta dumneavoastra apelând la mijloace alternative! Nu va asumati riscuri care va pot afecta iremediabil sanatatea! Nu exista boli, ci bolnavi", a atentionat presedintele CMR. Vicepresedintele Colegiului, Emanoil Ceausu, a spus ca este foarte importanta increderea pe care o are pacientul in medic si ca singura informatie corecta este cea data de medic in urma consultatiei.

Sursa: edumedical.ro

A.M.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat