Ce vaccinuri sunt disponibile acum in Romania? Vezi aici stocurile existente

Vaccinare copiiIn urma criticilor insistente legate de lipsa vaccinurilor din multe cabinete medicale, Ministerul Sanatatii a anuntat ca, in prezent, sunt incheiate contracte de furnizare pentru cinci din cele sapte vaccinuri din schema de imunizare: BCG, hepatitic B pediatric, ROR, hexavalent, tetravalent, cu asigurarea cantitatilor necesare pentru intregul an.

Ministerul precizeaza intr-un comunicat de presa ca a realizat toate demersurile legale si administrative necesare in scopul derularii in conditii optime a Programului National de Vaccinare, avand o colaborare stransa cu medicii de familie si, pentru vaccinarile din primele zile de viaţa ale nou-nascutilor, cu maternitatile. "Medicii de familie au obligatia legala de a consilia parintii privind vaccinarile de rutina, asigurate prin programul Ministerului Sanatatii in mod gratuit, pentru toţi copii, dar si asupra vaccinarilor recomandate, suplimentare, care nu sunt gestionate de Ministerul Sanatatii".

Potrivit MS, la inceputul lunii iunie, in tara existau urmatoarele cantitati de vaccinuri: vaccin hepatitic B — 3.905 doze la maternitati si 3.276 doze la nivelul DSP judetene; vaccin BCG — 43.560 doze la maternitati si 156.820 doze la nivelul DSP judetene; vaccin hexavalent — 29.223 la cabinetele medicilor de familie si 13.477 doze la DSP judetene; vaccin tetravalent — 38.274 doze la cabinetele medicilor de familie si 12.909 doze la DSP judetene; vaccin ROR — 61.184 doze la cabinetele medicilor de familie si 48.707 doze la DSP judetene; vaccin dT (diftero-tetanic) — 7.682 doze la cabinetele medicilor de familie si 462 doze la DSP judetene.

Un milion de doze de vaccin, disponibile in transe

Pana la mijlocul lunii iulie 2017 vor fi livrate catre medicii de familie, prin intermediul directiilor de sanatate publica judetene si a Municipiului Bucuresti, urmatoarele transe de vaccinuri:

- 520.800 doze de vaccin BCG;

- 235.000 doze de vaccin hexavalent;

- 333.810 doze de vaccin ROR.

De asemenea se mentioneaza ca, pentru vaccinul ROR livrarile se vor face de catre furnizor direct la sediile directiilor de sanatate publica iar pentru vaccinurile tetravalent si hepatitic B, livrarile de vaccin se vor realiza incepand cu luna august. In prezent, in maternitati se realizeaza vaccinarea antihepatita B pentru copii nascuti de mame cu hepatita B (care au antigen HBs pozitiv), existand un numar de 7.000 doze de vaccin hepatitic B pediatric cu aceasta destinatie, la nivelul maternitatilor si a directiilor de sanatate publica judetene.

Stocurile de vaccin, centralizate lunar

In ceea ce priveste stocurile de vaccinuri la nivel naţional, MS susţine ca centralizarea datelor de consum si stocuri se realizeaza lunar, pana la data de 15 ale lunii pentru luna precedenta. Oficialii din Ministerul Sanataţii resping criticile privind lipsa a vaccinului diftero-tetanic si se apara susţinand ca instituţia si-a indeplinit obligatia legala de a pune la dispozitia medicilor de familie si a directiilor judetene de sanatate publica un numar de peste 8.000 de doze de vaccin dT (diftero-tetanic).

A.D.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat