MÅRTURIILE ICOANEI NASTEREA DOMNULUI

Marturiile IcoaneiNașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.

Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci. (Troparul și Condacul Nașterii Domnului)

Nașterea Domnului - Icoană grecească, sec. XV, Muzeul Bizantin, Atena

 

Introducere

Dumnezeu Cel bun și iubitor lucrează neîncetat în lumea creată de El și în istorie voind „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4). Această purtare de grijă a lui Dumnezeu față de noi o vedem prin multitudinea de gesturi și de cuvinte pe care El ni le adresează cu mare dor, chemându-ne la mântuire, la dobândirea vieții și bucuriei Lui veșnice. Iar viața veșnică aceasta este: „Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Dumnezeu-Cuvântul ne-a descoperit iubirea Tatălui, dar totodată ni S-a descoperit pe Sine mai întâi prin rațiunile din natură, apoi prin cuvintele Proorocilor, iar la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) întrupându-Se om. Chipul, viața și cuvintele lui Iisus Hristos ne devin nouă poarta deschisă și transparentă a Împărăției și a iubirii lui Dumnezeu. Astfel, intrarea noastră în viața veșnică dumnezeiască se face prin modelarea continuă după chipul și asemănarea lui Hristos, în Biserica Sa. De aceea Biserica, prin toate rânduielile ei liturgice descoperite și întemeiate de Duhul Sfânt al lui Hristos, ne face să fim participanți la viața lui Hristos, să vedem și să primim în chip mistic minunile, cuvintele și puterile Lui. Biserica e Trupul lui Hristos pentru că El Însuși e prezent, viu și lucrător în ea pentru mântuirea oamenilor cu aceeași plinătate ca acum 2000 de ani. Cuvintele-cântările rostite, Icoanele zugrăvite și Tainele săvârșite sunt modurile prin care Biserica Îl oferă pe Hristos credincioșilor și prin care Mântuitorul Însuși Se oferă Bisericii Sale din toate locurile și din toate timpurile. Prin Cuvintele Lui, prin Icoane și prin Taine Îl cunoaștem, Îl vedem și Îl trăim pe Hristos. Icoanele vizualizează Cuvintele și minunile lui Hristos, iar prin Tainele Bisericii ne integrăm liturgic în ele. Există o unitate între aceste moduri de împărtășire de Hristos pe care o trăim liturgic prin mijlocirea sunetelor, a culorilor și a materiei care se sfințesc prin harul Duhului Sfânt și rugăciunile Bisericii. În acest fel, prin Liturghie și Icoană, Scriptura trăiește în Biserică și în fiecare dintre mădularele (membrii) ei. Vederea lui Dumnezeu și a Sfinților în Icoane preschimbă imaginea într-o sărbătoare a privirii – celei din afară prin forme armonioase și culori luminoase, celei dinlăuntru prin sensuri hrănitoare și puteri lucrătoare. Odată cu Nașterea Sa, Dumnezeu-Cuvântul ni Se descoperă nouă și ca om. Astfel, Întruparea lui Hristos legitimează existența Icoanei, iar Icoana devine, la rândul ei, mărturie de neclintit a Întruparii celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi.

MARTURIILE ICOANEI

Prin seria de cateheze Mărturiile Icoanei ne propunem să redescoperim frumusețea și bogăția iconografiei ortodoxe în chip strălucit sintetizată în icoanele Praznicelor Împărătești. Acestea ne oferă prilejul și modelul de trăire în comuniunea Bisericii a bucuriei venirii și lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu în lume.

NAŞTEREA DOMNULUI

Praznicul luminilor – Sărbătoarea facerii din nou a lumii

Prăznuită iniţial odată cu Botezul Domnului (Teofania sau Epifania) la 6 ianuarie, Sărbătoarea Naşterii Domnului este stabilită de Biserică în anul 354 pentru data de 25 decembrie. Naşterea Domnului este praznicul re-creaţiei lumii (după Sfântul Grigorie de Nazians), al restaurării firii căzute în păcat. Reprezentarea iconografică a Nașterii Domnului își are temeiul scripturistic în mărturiile Sfintelor Evanghelii după Matei și Luca:

„Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul [Isaia] care zice: «Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu». Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel Ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul [Miheia]: «Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel». Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.” (Matei 1, 18-25 ; 2, 1-12)

„Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese.” (Luca 2, 4-20)

Compoziţia icoanei

În icoana Nașterii Domnului, accentul este pus pe cele trei aspecte dogmatice ale Întrupării și ale Naşterii lui Hristos:

– Dumnezeu în mişcare coborâtoare (kenoza);

– Minunea Naşterii feciorelnice (făptura îşi naşte propriul Făcător);

– Îndumnezeirea omului.

MARTURIILE ICOANEI

Scenele din icoană se structurează în trei registre:

Partea superioară "

aspectul teofanic şi profetic

stânga

centru

dreapta

• îngeri slăvind pe

• bolta cerească,

• înger vestind

Dumnezeu

raza, steaua

Nașterea Domnului

• muntele (stâncile)

păstorilor aflați pe

câmp

Partea centrală "

aspectul tainic

stânga

centru

dreapta

◦• păstorii

• magii aducând

• Pruncul Hristos

daruri

• Maica Domnului

• peştera (ieslea)

• boul şi asinul

Partea inferioară "

aspectul omenesc

centru

dreapta

stânga

• Dreptul Iosif

• păstorul Thyrros • moașele Salomeea

șezând îngândurat

(diavolul)

și Zelemi îngrijind

pe o piatră

Pruncul

Persoane, sensuri și simboluri ziditoare

în icoana Naşterii Domnului

Bolta cerească, raza și steaua

Raza unică ce coboară din semicercul aflat în partea superioară a

icoanei semnifică Firea cea Una a lui Dumnezeu, dar care ieşind din stea se împarte în trei pentru a desemna participarea Celor Trei Persoane la iconomia mântuirii. Reprezentarea iconografică a stelei sugerează faptul că aceasta este mai presus de un simplu fenomen cosmic, ea fiind trimisă de către Dumnezeu să vestească magilor Naşterea cea mai presus de fire a unui Împărat Ceresc şi totodată să-i călăuzească spre locul unde s-a petrecut minunea.

NASTEREA DOMNULUI

Muntele auster sugerează o lume neprimitoare, ostilă, lumea de după căderea în păcat a protopărinţilor Adam şi Eva și a tuturor urmașilor lor. Stâncile ascuţite, ilustrate asemenea unor trepte, par a se uni cu cerul, indicând astfel, atât mişcarea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât şi urcarea omului la Dumnezeu, ambele posibile odată cu momentul Întrupării Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi. Întreg pământul pare a tresălta de bucurie. „Întreg a fost între cei de jos, iar de cei de sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că pogorârea lui Dumnezeu n-a fost cu mutare din loc, precum nici nașterea din Fecioară primitoare de Dumnezeu (...)” (Acatistul Buneivestiri, Icos 8). „Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit.” (Vecernia Praznicului, Litie, glas 1). „Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al Întrupării Tale; că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a văzut om apropiat tuturor (...)” (Acatistul Buneivestiri, Condac 9). Îngerii sunt reprezentaţi în dubla lor lucrare: doxologia şi vestirea.

Unii (în general grupul din partea stângă) se îndreaptă către

Izvorul de Lumină aducând laudă neîncetată lui Dumnezeu.

Îngerul din dreapta se apleacă spre păstori, vestindu-le

acestora Naşterea Împăratului lui Israel. Prezenţa îngerilor

mărturiseşte despre dumnezeirea Pruncului.

7

MARTURIILE ICOANEI

Pruncul Hristos este reprezentat fie dormind, fie treaz,

privind către Maica Sa. Scutecele în care este înfăşat au forma unor

fâşii înguste asemenea giulgiurilor de înmormântare, braţele Sale se

încrucişează pe piept în chipul Crucii, iar ieslea în care este aşezat

Pruncul are aspectul unui altar – mormânt.

Toate acestea prefigurează Moartea şi Pogorârea lui

Hristos la iad. Dar „Lumina străluceşte în întuneric, iar întunericul

n-a biruit-o” (Ioan 1, 5). Pentru că Hristos va învia din morți ca un

Dumnezeu atotputernic.

Ÿ

Maica Domnului este înfăţişată stând lângă Prunc, în faţa

ieslei, pe jumătate rezemată pe un pat de felul celor purtate de evrei

în călătoriile lor. El are culoarea roşie, fiind ilustrat asemenea unui pat împărătesc, pentru

a sugera astfel cinstea ce i se

cuvine Maicii lui Dumnezeu.

Prin această poziție a

Maicii Domnului este afirmat

iconografic adevărul Naşterii

suprafireşti (din Fecioară,

fără dureri) a Mântuitorului

Hristos, fapt care subliniază,

de asemenea, dumnezeirea

Pruncului.*

Cele trei stele aşezate pe cap şi umeri simbolizează fecioria

Maicii Domnului dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui

Hristos (pururea-fecioria).

Expresia chipului ei este una meditativă având privirea

îngândurată – atitudine gravă ce anticipează suferinţele pe care le

va îndura ca Maică a Celui ce avea să pătimească moarte pe Cruce

pentru mântuirea lumii. „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte

punându-le în inima sa.” (Luca 2, 19)

* Maica Domnului îngenunchind înaintea Pruncului într-o atitudine de adoraţie

este un tip de reprezentare de origine apuseană din perioada post-bizantină (sec.

XIV - XVII) adoptat și de unii iconari greci pe la mijlocul sec. al XVII-lea.

8

NAßTEREA DOMNULUI

Maica Domnului a fost cel mai înălţător dar pe care

omenirea a fost vreodată în stare să-l aducă lui Dumnezeu.

„Ce vom aduce ţie, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ

ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine,

mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii

darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi

pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci,

miluieşte-ne pe noi.” (Mineiul pe luna decembrie)

Ÿ

Peștera (Ieslea)

Locul Naşterii Fiului lui Dumnezeu nu era un han, ci un loc

cu iesle unde se ţineau animalele.

Evangheliile nu menţionează peştera, însă reprezentarea

iconografică îşi găseşte temeiuri în Tradiţie şi în textele liturgice.

Deschizătura întunecoasă a peşterii în mijlocul stâncilor ascuţite

închipuie cosmosul căzut, lumea copleşită de păcat prin căderea

omului, precum şi iadul, străfundurile întunericului, pe care doar El,

Soarele Dreptăţii, le risipeşte odată cu Naşterea Sa. Peştera şi ieslea

sunt dovezi ale profundei smerenii a Mântuitorului Hristos.

Ÿ

Boul și asinul nu sunt, de asemenea, pomeniţi în

Evanghelie, prezenţa lor alături de Prunc (inspirată din evanghelia

apocrifă a lui Matei, cap. XIV) sugerează, în acelaşi timp,

împlinirea unei proorocii a profetului Isaia: „Boul îşi cunoaşte

stăpânul şi măgarul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă

cunoaşte, poporul meu nu mă pricepe” (Isaia 1, 3).

Sfântul Grigorie de Nyssa vede în bou imaginea iudeilor

legați prin Lege, în asin pe cea a păgânilor, sclavi ai idolatriei, pe

care Hristos vine să-i elibereze de jugul lor.

Prezenţa animalelor trimite, de asemenea, şi către

simbolismul viţelului de sacrificiu şi al asinului Împăratului Care

intră în Ierusalim. În unele icoane ruseşti apare un cal în locul

obişnuitului măgar, necunoscut în Rusia.

Ÿ

Magii sunt reprezentaţi fie pe cai, în drum spre locul Naşterii

indicat de stea, fie aducând Pruncului întreitul dar (aur, tămâie şi

smirnă), preînchipuindu-le pe femeile purtătoare de mir, venite la

mormânt în dimineaţa de Paşti:

9

MåRTURIILE ICOANEI

• aur – ca pentru Împăratul

veacurilor;

• tămâie – ca celui ce este

Dumnezeu al Universului;

• smirnă – ca unuia ce a murit.

„Prin darul

mirului, ei închipuie starea

Ta

muritoare,

prin aur măreţia Ta împărătească, iar prin

tămâie, dumnezeirea

Ta

întreagă.” (Utrenia Nașterii Domnului, cântarea a

V-a, glas VI)

Magii sunt înfăţişaţi sub chipul a trei

oameni având vârste diferite, acest fapt dovedind

că Revelaţia este dată oamenilor indiferent de

vârsta lor fizică, dar pe măsura nivelului lor

duhovnicesc şi a puterii lor de cuprindere a

tainelor dumnezeieşti. Magii reprezintă neamurile

păgâne aflate în afara poporului ales. Deşi sunt

oameni învăţaţi, ei au totuşi de străbătut o cale

mai lungă spre cunoaşterea Dumnezeului celui

Adevărat.

Prezenţa lor dovedeşte faptul că Biserica

primeşte şi sfinţeşte ştiinţa omenească în măsura

în care aceasta conduce către adevărul de

credinţă, către cunoaşterea lui Dumnezeu.

Păstorii sunt înfăţişaţi ascultând mesajul

Ÿ

îngerilor. Adesea, unul dintre ei cântă din fluier

adăugând astfel arta omenească a cântării la corul

îngerilor.

Ei primesc cei dintâi vestea minunatei

Naşteri în mijlocul activităţilor zilnice, fiind,

paradoxal, prin simplitatea lor, mai apropiaţi de lumea cerească.

10

NAßTEREA DOMNULUI

Păstorii reprezintă primii fii ai lui Israel (poporul ales de

Dumnezeu), care I se închină Pruncului, ei simbolizând începutul

Bisericii evreilor, iar magii începutul Bisericii neamurilor.

Dreptul Iosif apare într-un colţ (stânga sau dreapta, în josul

Ÿ

icoanei), aşezat deoparte de Preasfânta Fecioară Maria, detaliu

iconografic menit să evidenţieze adevărul scripturistic şi învăţătura

Bisericii potrivit căreia Hristos S-a născut din Fecioară, Iosif

nefiind tatăl Pruncului.

Înfăţişarea sa trebuie să sugereze un om înaintat în vârstă

(Tradiţia spune că avea 84 de ani). Este reprezentat cu aureolă,

aflându-se între drepţii lui Dumnezeu (Matei 1, 19).

Dreptul Iosif are o expresie

meditativă, îngrijorată, o stare de tulburare

pricinuită de Naşterea feciorelnică a lui

Iisus. Iosif închipuie pe tot omul slab în

credinţă, a cărui raţiune nu poate depăşi

hotarele realităţilor văzute, de aici şi

dificultatea de a accepta realitatea

suprafirească a tainelor lui Dumnezeu.

În persoana lui Iosif, icoana

dezvăluie nu numai drama sa personală, cât

drama întregii omeniri care a privit taina,

nu prin ochii credinţei, ci ai raţiunii limitate.

„Vifor de gânduri necuviincioase având

întru sine înțeleptul Iosif s-a tulburat (...), dar

cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt a

zis: Aliluia.” (Acatistul Buneivestiri, Condac 4)

Este înfăţişat ascultând de o figură care

reprezintă vocea raţiunii neluminate.

Ÿ

Bătrânul ciudat, înveşmântat într-o piele

de animal, stând aplecat de spate dinaintea lui Iosif,

îl reprezintă pe amăgitorul Satan, deghizat în chipul

unui păstor, care îl hărţuieşte pe Iosif, logodnicul

Fecioarei, cu întrebări perfide.

Scena este inspirată de Evanghelia apocrifă

a lui Iacov unde se spune că cel viclean rosteşte prin intermediul

11

MåRTURIILE ICOANEI

ciobanului Thyrros: „Aşa cum acest toiag [el este îndoit sau rupt,

simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri] nu va mai putea să

dea vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi

o fecioară nu poate să nască” [dar toiagul a înflorit îndată].

Scena îmbăierii Pruncului are la bază pasaje din

Ÿ

evangheliile apocrife ale lui Iacov şi Matei (acestea vorbesc despre

prezenţa a două femei – Salomeea şi Zelemi – chemate de Iosif

pentru a o asista la naştere pe Sfânta Fecioară).

Scena îmbăierii Pruncului a stârnit numeroase controverse

şi discuţii iscate de justeţea reprezentării ei din următoarele motive:

- relatarea îmbăierii nu aparţine

evangheliilor canonice;

- Pruncul era cu totul curat şi nu

avea nevoie de spălare;

- Maica Domnului a născut în

mod suprafiresc, fără dureri,

prezenţa moaşelor fiind de

prisos.

Argumentele susţinute

în favoarea reprezentării scenei

îmbăierii au fost următoarele:

faptul că scena nu este menţionată în Evangheliile canonice

nu e un motiv pentru a o exclude (nici Intrarea în Biserică a Maicii

Domnului nu este menţionată în Noul Testament, dar nu a stârnit

respingerea ei în Biserică). Hristos, prin obiceiul îmbăierii, a

acceptat de bunăvoie să se supună unui obicei omenesc, aşa cum

mai târziu a binevoit să se supună practicii circumciziunii (tăierea

împrejur) şi botezului (de care El nu avea nevoie);

niciunul dintre Sinoadele Ecumenice nu s-a opus cu privire

la această scenă;

în perioada iconoclastă, când au fost puse în discuţie atâtea

scene iconografice, scena îmbăierii nu a reprezentat o problemă;

nici după iconoclasm, când pictura a devenit un mijloc de

exprimare a dogmelor, nu au existat, de asemenea, obiecţii cu

privire la reprezentarea acestei scene.

Scena scăldatului sugerează faptul că Dumnezeu cel Preaînalt

se supune obiceiurilor şi deprinderilor omeneşti, aceasta fiind şi o

12

NAßTEREA DOMNULUI

mărturie a Întrupării reale a Domnului, Care a devenit „întocmai cu

oamenii de bună voie” (Utrenia praznicului, Canonul Sfântului Ioan

Damaschin, cântarea a IV-a). Scena o prefigurează pe cea a

Botezului în apele Iordanului.

Inovații apusene ale reprezentării Nașterii Domnului

Față de reprezentarea canonică ortodoxă, în pictura

religioasă apuseană au fost introduse mai multe inovaţii care

denaturează adevărul istoric și dogmatic, conducând până la erezie:

steaua este reprezentată ca un fenomen natural, însă nu

indică destul de clar Pruncul. (Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte

că steaua care i-a călăuzit pe magi nu a rămas sus pe cer, ci s-a

coborât până deasupra capului Pruncului);

peştera este înlocuită cu o construcţie făcută de mâna

omului, chipul popular al ieslei, dând reprezentării un aspect mai

pitoresc şi naturalist;

măgarul şi boul, precum şi scena îmbăierii sunt adesea

scoase din compoziţie;

sunt introduse elemente de compoziţie care distrag atenţia

de la adevăratul centru de interes către detalii nesemnificative: cai,

cămile, câini, mulţime de oameni etc.;

Pruncul apare dezbrăcat (în toate icoanele, hainele

sugerează taina ce învăluie dumnezeirea lui Hristos);

Iosif este înfăţişat stând lângă Fecioara Maria,

îngenunchind ca şi ea în faţa Pruncului;

prin detaliile fizionomice, Iosif apare ca un tânăr chipeş, de

vârstă apropiată de a Maicii Domnului, fapt care aduce multă

confuzie în ceea ce priveşte relaţia reală plină de curăţie şi cuviinţă

ce exista între bătrânul Iosif, tutorele Mariei, şi tânăra Fecioară;

reprezentarea „Sfânta Familie” denaturează foarte mult

adevărul evanghelic (mărturisit în Simbolul de credință) potrivit

căruia Dumnezeu-Cuvântul S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de

la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara și S-a făcut om;

scena capătă un aspect fantezist prin atmosfera dulceagă a unui

Betleem scăldat în lumina feerică a unui cer plin de stele, stăruindu-se

mai mult asupra aspectului omenesc al întâmplării, asupra laturii

umane a tainei (omul-Dumnezeu mai mult decât Dumnezeu-Omul).

13

MåRTURIILE ICOANEI

În Apus, reprezentarea

Naşterii

Domnului, lipsită de

simbolurile ziditoare

de suflet, atât de

coerent elaborate în

icoana ortodoxă, şi

făcând

apel

la

sentimente

umane

fireşti, rămâne la un

nivel superficial în

înţelegerea

adevăratului sens al Întrupării

Fiului lui Dumnezeu şi

a lucrării Sale pentru

mântuirea lumii.

Trebuie să menționăm faptul că

procesul desacralizării teologiei catolice de după Marea Schismă din 1054 a condus

treptat și la denaturarea reprezentării lui Dumnezeu și a Sfinților.

Renașterea păgânismului, începută în secolul al XIV-lea, a făcut ca

icoanele să fie înlocuite de tablouri religioase în care aureola

sfințeniei personajelor dispare sub camuflajul realismului voluptos

al firii umane căzute. În Europa apuseană, devalorizarea imaginii a

mers sincron cu deformarea concepției despre Dumnezeu, om și

lume, viața societății occidentale contemporane fiind demult

otrăvită de ateism și materialism.

Eliminarea Icoanelor și a Tainelor a sărăcit astfel lumea

catolică, (neo)protestantă și sectară, chiar și de înțelegerea corectă a

cuvintelor lui Hristos, scufundându-o și mai mult în întunericul

interpretărilor subiective pătimașe, al minciunilor și al hulelor

diavolești.

*

Iconografia ortodoxă, prin elaborarea și păstrarea unor

canoane (norme, reguli) de reprezentare a imaginilor revelate

conforme cu conținutul Tradiției Bisericii, evită promovarea prin

14

NAßTEREA DOMNULUI

mijloace de exprimare artistică a oricăror interpretări și emotivități

subiective ori sentimentalism superficial, ea evidențiind în acelaşi

timp reperele obiective ale adevăratei cunoaşteri teologice şi simţiri

duhovniceşti.

Icoana Naşterii Domnului transmite, așadar, prin

conţinutul său două învățături creștine fundamentale:

dezvăluie însăşi esenţa evenimentului, constituindu-se ca

mărturie văzută a dogmei fundamentale a credinţei creştine:

Întruparea Fiului lui Dumnezeu;

sugerează efectul acestui eveniment asupra întregii creaţii,

aceasta dobândind un nou sens – transfigurarea prin Duhul Sfânt,

ca scop final al existenţei ei.

*

Toate tradițiile românești marchează bucuria venirii lui

Hristos între noi și întru noi prin colinde, cântări și culori

luminoase, în hainele și purtarea oamenilor strălucind buna cuviință

și voioșia cuminte aduse de binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu

aceste frumuseți ale sufletului românesc să ne împodobim și noi.

Bibliografie selectivă

Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura Sophia,

2004

Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sophia, 2000

Paul Evdokimov, Arta icoanei. O teologie a frumuseții, Editura Meridiane,

București, 1993

Michel Quenot, Sfidările icoanei, Editura Sophia, 2004

Michel Quenot, De la icoană la ospățul nupțial, Editura Sophia, 2007

Michel Quenot, Învierea și Icoana, Editura Christiana, București, 1999

Preot Prof. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura

Anastasia, București, 2005

Egon Sendler, Icoana, chipul nevăzutului, Editura Sophia, București, 2005

Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura

Sophia, 2003

15

Coordonatorul colecției Mărturiile icoanei: Arhimandrit Mihail Stanciu

Text și concepție grafică: Gina-Maria Pintilie

© 2009 - Sfânta Mănăstire Antim - București

 

C O L I N D
(Vasile Voiculescu)

În coliba întunecoasă
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge, 
Nu icoană ce se frânge, 
Ci El Însuşi, trup şi sânge
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură, 
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Cu boltă de mărgărit
Şi pe ea soare şi stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Şi pe el Domnul Hristos
Care mult se bucură
Duhul Sfânt Se alătură
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.

Şi noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră şi la noi!

Trup, tu dormi ? Somnul te paşte?
Suflete, scoal’' şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
În peştera inimii
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica sfântă-n braţe ţină-L, 
Sfântul Duh cu drag alină-L, 
Ingerii cu raze-nchină-L.
Eu nu dorm, trupul lin spune, 
Ci-ncleştat de-o grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mă mişc nu se cuvine, 
Ci cu harul care vine
Raiul tot se afla-n mine.

* * *

Așa vă urez și eu:
Să fiți cu Hristos mereu,
Plini de sfânta-nțelepciune,
Credință și fapte bune,
Har, pace, lumină lină
Și voioșie senină!

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează