AUTORIZATIA DE INCENDIU NU E UN MOFT! Ieri au fost salvati de noroc, dar astazi, dar maine? Tragedia COLECTIV se putea repeta la o scoala cu peste 700 de elevi

IncendiuIncendiul de la Şcoala generală nr 124 a fost lichidat, au anunţat oficiali ai ISU Bucureşti Ilfov, precizând că la faţa locului au ramas două autospeciale de stingere pentru supraveghere mult timp.Urmează să fie făcută cercetarea pentru stabilirea cauzei probabile care a condus la producerea incendiului. Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au intervenit aproximativ şapte ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit în cursul nopţii de duminică spre luni, în jurul orei 3,00, la acoperişul Şcolii nr.

 

124, de pe strada Mărgeanului nr. 10 din sectorul 5 al Capitalei. S-a intervenit cu 20 de autospeciale de stingere, 3 autoscări, un echipaj de descarcerare şi echipaje SMURD. ''Incendiul a fost anunţat în dispeceratul ISU Bucureşti-Ilfov de către locatarii din blocurile învecinate. Au fost mai multe apeluri succesive, primul fiind preluat de dispeceri la ora 3,14. Nu au fost persoane surprinse de incendiu sau victime", au precizat reprezentanţii ISUBIF.Potrivit acestora, în 2001, pentru instituţia de învăţământ a fost emis aviz de securitate la incendiu, pentru lucrări de consolidare şi refuncţionalizare şcoală generală. Până la momentul actual, şcoala nu a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu. Poate vă întrebați de ce este importantă autorizația de securitate la incendiu? Cum poate salva o hârtie niște vieți? Ca să obțină acest document, școala trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru evacuarea în siguranță în cazul unui incendiu: mai multe ieșiri, în cazul în care una este blocată de flăcări, scări exterioare pentru evacuare, uși anti-panică dimensionate corect, astfel încât să nu se creeze ambuteiaje la ieșire și să se calce lumea în picioare (vezi Colectiv), pereți realizați din materiale rezistente la foc pentru căile de evacuare asfel încât să nu cadă acele picături de foc peste oameni și să cauzeze arsuri grave, sisteme de detecție fum și dispozitive pentru stingerea incendiilor cu apă (sprinklere) pentru a minimiza daunele, hidranți pentru stingerea flăcărilor. Sunt lucruri de bun-simț care privesc siguranța. NU este nimic absurd, iar autorizația de securitate la incendiu garantează că aceste condiții sunt îndeplinite. De notat că, în 2010, Daniel Funeriu, care era ministrul Educației în acel moment, a cerut inspectoratelor şcolare să prezinte un program pe termen lung de prevenire a incendiilor în şcoli. Primarii spun că procedura de obținere a acestor autorizații este greoaie, că legea nu este bună, iar cerințele pentru obținerea acestei autorizații - cele enumerate mai sus - sunt foarte costisitoare. Reprezentanții ISU spun că asta este legea și trebuie respectată, iar primarii aduc dosare incomplete și din cauza lor nu pot emite autorizațiile de securitate la incendiu. Adevărul este undeva la mijloc. Este adevărat, documentația este stufoasă, la ISU sunt puțini oameni, poate nu comunică foarte bine, și trebuie îndeplinite condiții de genul celor enumerate mai sus, însă nu este ceva imposibil de realizat sau absurd. În ceea ce privește lipsa banilor, acest lucru nu este valabil în tara, unde bugetele unor primării sunt de zeci de milioane lei doar pentru întreținerea spațiilor verzi, lucrări contestate de cetățeni, și de ordinul zecilor de milioane de lei pentru concerte, statui și alte evenimente culturale. Problema este că aceste lucrări nu au fost interesante pentru administrația locală, nu se văd, nu pot fi inaugurate și, poate cel mai grav, primarii nu conștientizează că ele pot salva vieți, ba chiar le bagatelizează. Multi primar cred ca daca zeci de ani au invatat asa, in scoli fara autorizatii se poate invata la fel in continuare. Este adevărat, nu s-a întâmplat până acum, și nu își dorește nimeni să se întâmple, dar nici un caz Colectiv nu am avut înainte. Este suficient să se întâmple o singură dată, și viața a sute de oameni este distrusă, rămân răni care nu se vindecă în zeci de ani. Cheia pentru rezolvarea problemei este ca primarii să conștientizeze importanța acestor lucrări, să nu le mai ia în derâdere, să facă o prioritate din ele, chiar dacă poate în 99,9% din cazuri nu se va întâmpla nimic, și să lase PR-ul legat de inaugurări pentru lucruri cu adevărat serioase. Iar părinții pot ajuta la rezolvarea acestei probleme, interesându-se dacă școala unde învață copilul lor are acest document, iar dacă nu îl are, să pună presiune pe primarul lor să rezolve problema.

Autorizația de securitate la incendiu nu este un moft, poate salva vieți!

Sursa - hotnews.ro

A.M.

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează