UPDATE - TOATE CELE TREI PERSOANE AU DECEDAT. OPERATIUNI DRAMATICE DE SALVARE. Trei oameni prinsi sub pamant. CEL PUTIN O PERSOANA DECEDATA

ISU HunedoaraTrei persoane au fost surprinse, sâmbătă, sub un mal de pământ în localitatea Peştera Bolii din judeţul Hunedoara, în timp ce făceau lucrări la un pod feroviar. Potrivit IGSU, peste trei persoane s-a prăbuşit un mal de pământ, în timp ce efectuau lucrări la un pod feroviar.

La faţa locului au fost deplasate 2 autospeciale de stingere cu module de descarcerare şi o ambulantă SMURD. De asemenea, a fost alertat un echipaj de salvatori care acţioneaza cu un container multirisc (cu accesorii de descarcerare grea, asigurare şi stabilizare, care permit derularea misiunilor de căutare-salvare în medii greu accesibile. Jandarmeria, citata de Agerpres, precizeaza ca o victima este acoperita pana la brau cu pamant, e inconstienta, iar celelalte doua sunt acoperite total.

A.M.

UPDATE Toate cele trei victime decedate, sâmbătă, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste ele în timp ce lucrau la reabilitarea unui pod de cale ferată din zona Peștera Bolii, au fost scoase la suprafață de pompierii militari, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, maior Claudiu Achim. Potrivit acestuia, victimele au vârstele de 52, 58 și 63 de ani. Trei muncitori care lucrau sâmbătă la un pod de cale ferată la intrarea în municipiul Petroșani, au murit după ce au fost prinși sub un mal de pământ și bolovani. Martorii oculari au apreciat că unul dintre bolovanii care s-a prăbușit în zona surpării avea o greutate de circa trei tone. Potrivit primelor date ale ITM Hunedoara, muncitorii erau angajați ai unei firme din Onești, județul Bacău, inspectorii de muncă declanșând o anchetă pentru accident colectiv de muncă.

UPDATEMinistrul Transporturilor, Felix Stroe, a dispus instituirea imediată a unei comisii de anchetă în cazul accidentului de muncă în care și-au pierdut viața trei muncitori care lucrau la podul feroviar dintre stațiile Petroșani și Banița, potrivit reprezentanților Ministerului Transporturilor. De asemenea, săptămâna viitoare vor începe verificări privind normele de securitate a muncii la toate șantierele în care se execută lucrări ce aparțin Ministerului Transporturilor. "Ministrul Transporturilor a dispus instituirea imediată a unei comisii de anchetă conduse de secretarul de stat, Ninel Cercel. Acesta a plecat deja la fața locului pentru a analiza cauzele în care s-a produs accidentul de la Petroșani și pentru a dispune măsuri în consecință. Cercetarea cauzelor se va face în comun cu celelalte instituții abilitate ale statului. De asemenea, s-a hotărât ca în cursul săptămânii viitoare să se verifice toate șantierele în care se execută lucrări ce aparțin Ministerului Transporturilor în ceea ce privește normele de securitatea muncii", se precizează într-un comunicat al MT. Sâmbătă, în jurul orei 12:30, în timpul unor lucrări care se desfășurau la un pod feroviar situat între stațiile Petroșani-Banița, a avut loc un accident de muncă, trei oameni fiind îngropați sub un mal care s-a surpat. Potrivit inspectorului șef al ITM Hunedoara, Adrian Bozdog, cei trei muncitori au decedat. "Din păcate, cele trei victime au decedat. Cei trei muncitori executau o lucrare la un pod al CFR, când au fost surprinși de prăbușirea unui mal de pământ. În cauză vom deschide o anchetă pentru accident colectiv de muncă", a explicat inspectorul șef al ITM Hunedoara. Conform unui comunicat al CFR Infrastructură, lucrările la podul respectiv sunt incluse în programul de reabilitare poduri-podețe, lot RCF Timișoara, din finanțare europeană. Firma care executa lucrările este Sc Confer Grp/ Sc Radaria. Termenul de finalizare a lucrărilor este noiembrie 2017.Lucrările se executau pe firul II, traficul feroviar fiind operațional doar pe firul I.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat

furt-societati-buzoiene.jpg