Un muzeu în Atlantic. O concepţie muzeistică de excepţie, artă contemporană şi îndemn la meditaţie în lumea apelor

museo atlanticoUn loc impresionant – „Museo Atlantico“ - Dorim să aducem în atenţie existenţa unui muzeu de excepţie din apele Oceanului Atlantic, şi anume lângă insula spaniolă Lanzarote, din Arhipelagul Insulelor Canare. Acest muzeu numit „Atlantico“ adună, la momentul de faţă, 400 de sculpturi, creaţii ale artistului britanic Jason deCaires Taylor.

Materialul de construcţie nu este unul obişnuit. În acest sens, s-a folosit un ciment marin cu pH neutru, fapt care conferă obiectului de artă atât soliditate, cât şi o perfectă încadrare în mediul ecologic al oceanului, neexistând pericolul de poluare şi de a pune în pericol viaţa subacvatică din zonă. Cadrul natural, cu tot ceea ce include el, plante oceanice şi vietăţi, vine să confere ansamblurilor statuare o imagistică insolită, iar tematica artistică, prin fiorul de dramatism pe care îl degajă din punct de vedere estetic, invită, fără doar şi poate, vizitatorul la un complex demers de meditaţie interioară. Natura subacvatică îşi poate vedea mai departe de existenţa sa ancestrală, venind cu propria ei arhitectură, pentru a fi complementară actului artistic elaborat de mâna omului. Cele 400 de sculpturi sunt amplasate la 12 metri sub apă, muzeul fiind accesibil atât scafandrilor, cât şi turiştilor obişnuiţi, care vor putea ajunge în adâncul oceanului cu bărci speciale , cu fundul de sticlă și vor putea astfel să observe cele zece galerii ale muzeului.

 

Pe „Pluta Lampedusei“. Incursiune în dramatism

Un punct forte îl constituie sculptura „Pluta Lampedusei“, care se doreşte o reinterpretare sculpturală a picturii  „Pluta Meduzei“, aparţinând artistului romantic Théodore Géricault. Preluarea unei idei artistice nu exclude originalitatea şi spectaculosul pe care îl degajă această operă de artă. Dacă „Pluta Meduzei“ surprindea dramatismul unor soldaţi de pe o fregată militară britanică, eşuată undeva pe coastele Africii în 1816, cât şi destinul acestor nefericiţi, aflaţi în lupta pentru supravieţuire, „Pluta Lampedusei“ surprinde aceeaşi situaţie dramatică a celor care au fost abandonaţi în ghearele morţii, în voia valurilor nemiloase,  punând un accent major pe actuala criză a refugiaţilor, în contextul în care mulţi transfugi şi-au pierdut viaţa, în drumul lor spre o lume nesigură, faţă de care nutreau cel mult o doză de speranţă. Dacă ar fi să ne exersăm imaginaţia şi să privim şi spre universul literar al lui Yann Martel, spre al său roman „Viaţa lui Pi“, poate că acest dramatism imagistic ar căpăta un plus de substanţă.

Sculptura lui Jason deCaires Taylor se doreşte a fi mai cu seamă o invitaţie la meditaţie, la o chemare a speciei umane la umanitate şi la afirmarea acestei umanităţi. În acest sens, Taylor afirma: „Prin trasarea unei paralele între abandonarea marinarilor în scena naufragiului și actuala criză a refugiaților, lucrarea nu se dorește un omagiu (...) adus multelor vieți pierdute, ci un memento puternic al responsabilității colective pe care o poartă comunitatea noastră globală din prezent“. Demersul artistic al autorului nu se doreşte a fi doar unul de amorul artei, ci se încadrează cumva artei cu tendinţe, însă nu poate nici măcar să stârnească suspiciunea unei încercări de ideologizare, el fiind pornit din cel mai autentic simţământ de umanism, atât de necesar unei lumi în cădere liberă către intoleranţă şi la un pas de instaurare a unei noi barbarii.

Trecerea Rubiconului. Alea iacta est!

Un grup statuar format din 35 de figurine umane pune în evidenţă, prin mijloace artistice, o altă realitate tragică a lumii contemporane, şi anume aceea a implacabilei traiectorii a schimbărilor climatice la care este supusă civilizaţia umană şi întreaga viaţă de pe Terra. Dramatismul acestei traiectorii vine mai ales din faptul că specia umană este cea care determină această schimbare cu finalităţi infernale şi nu are capacitatea să se oprească şi să spună „Nu!“. Umanitatea, care poartă cu sine ceva distructiv, se îndreaptă spre o posibilă Poartă a Morţii. Grupul statuar numit „Rubicon“ prezintă un grup uman, parcă îngheţat pe vecie, care se îndreaptă către un punct terminus, de unde orice reversibilitate devine imposibilă. Titlul ansamblului statuar aminteşte de celebra „trecere a Rubiconului“ a lui Iulius Caesar şi de cuvintele sale memorabile „Alea iacta est“. Şi această creaţie a lui Taylor este un alt îndemn la meditaţie. Să nu ajungem să trecem Rubiconul, să nu ajungem la acel punct fără întoarcere, chiar dacă „zarurile au fost aruncate“.  Şi  totuşi  ? Fiți pregătiți  pentru orice!

Adrian Constantin

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează