Vedetele verii 2018 sunt BLUGII CU TALIE INALTA. Cu ce sa-i combini ca sa fii in tendinte?

Moda blugi 2018Vara anului 2018 aduce câteva schimbări în materie de tendinţe în modă. Se revine la blugii clasici, se poartă imprimeurile, dar şi poşetele de mici dimensiuni. Anul acesta vedetele verii sunt blugii, dar nu cei strâmţi gen colanţi, cum au fost în trend în ultimii ani. Nu se mai poartă nici blugii rupţi sau tăiaţi, ci se revine la varianta clasică. „Blugii sunt pantalonii anului 2018.

Se poartă culoarea clasică bleumarin sau un albastru foarte deschis. La modă sunt anul acesta blugii cu talie înaltă sau medie şi cu o croială dreaptă. De asemenea se merge pe blugi până deasupra gleznei. Dacă nu vă plac blugii simpli puteţi alege unii personalizaţi cu imprimeuri florale în partea de jos“, spune designerul Diana Sorea. În materie de culori anul 2018 este cel în care trebuie să ieşiţi în evidenţă. În trend sunt culorile pastelate, dar şi cele metalice. „Designerii merg anul acesta pe culori pastelate, cum ar fi rozul pal, diverse nuanţe de galben, dar şi un violet culoarea lavandei. Mai sunt în tendinţe roşul şi griul metalic, dar şi negrul, tot metalic. De asemenea, albul clasic este în tendinţe. Dacă la pantaloni se merge pe clasic pe o singură culoare topurile trebuie să fie colorate. Din tendinţe nu lipsesc imprimeurile florale, cele cu forme geometrice, dar şi aplicaţiile de pene şi paiete. Anul acesta revin în tendinţe topurile, dar şi rochiile transparente. În materie de fuste sau rochii, designerii le recomandă pe cele nu foarte scurte. Se merge pe cele până la genunchi sau trei sferturi“, mai spune designerul. Cele mai mari îndrăzneţe propuneri ale specialiştilor în modă sunt în materie de încăţăminte. „Se poartă cizme sau pantofi din silicon sau plastic, dar şi sandale combinate cu silicon şi breletele din material textil sau piele. Anul acesta se merge pe un toc mai gros de 5-7 cm sau pe încălţămintea de tip platformă, fie că vorbim de pantofi sau sandale. La modă sunt anul acesta şi balerinii, însă nu cei dintr-o singură culoare. Se merge pe combinaţii de culori cu motive geometrice sau florale“, mai spune Diana Sorea. În materie de accesorii, în vara anului 2018, ochelarii de soare adaptaţi formei feţei sunt obligatorii în opinia stiliştilor. De asemenea, dacă în anii trecuţi s-a mers pe genţi cât mai mari, anul acesta se trece la poşetele micro, de maximum 20 de cm.

Sursa - adevarul.ro

Ecaterina STROESCU

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează