“DIABOLOS” de la Palatul Comunal – Donald Tom in persoana a facut iarasi circ la ADI Buzau, zbierand ca face ce stie el mai bine: SA DEA AFARA SALARIATI! Pana una alta, prima pe lista va fi protejata NLP-izda – SAVULEASCA!

Donald TomCirc si panorama cu “DIABOLOS” (“Dezbinatorul”) de la Palatul Comunal. Dupa ce a luat un pumn de medicamente, Donald Tom s-a dus la adunarea ADI sa faca ce stie el mai bine: sa dezbine si sa ameninte cu datul afara a salariatilor (bine, doar din gura elucubreaza macanind!)

 

“Sunt foarte multe măsuri. Prima și cea mai importantă o reprezintă investițiile pentru că, așa cum știți, sunt o mulțime de probleme și în oraș și în județ. În al doilea rând ar fi numărul de personal extrem de mare, având în vedere că fondul de salariu era la un moment dat peste 56% din total costuri, ceea ce este enorm având în vedere că avem prețul cel mai mare al apei din România. Trebuie făcută o analiză. În momentul în care Consiliul de Administrație va avea acces la o astfel de informație și o să se supună aprobării Adunării Generale o astfel de decizie, vom vedea ce este de făcut și vom avea suficientă informație ca să pot propune și eu, prin armele pe care le am ca reprezentant al Primăriei, care Primărie, Consiliu Local este acționar majoritar, peste 75% în această companie, va trebui să luăm niște decizii. La prima vedere pare un consiliu independent cu oameni mult mai bine pregătiți și sper să se întâmple lucruri buni la această companie. Sunt multe măsuri care trebuie luate, primul lucru sunt investițiile apoi reducerea numărului de personal care este foarte mare. Echipa completă ar trebui să fie fără domnul Tescaru”, a spus printre spume – Donald Tom. La fel, ametitul sef a mai vorbit si despre noul CA al Companiei de APA, compus din urmatorii “pupincuristi” si iepurasi – dupa caz: “Simona Săvulescu, Zoița Manuela, Hință Petruș, Sălculțan Alexandru, Bogdan Ion. Pana una alta Donaldini, NLP-izdei Savuleasca ii expira mandatul provizoriu de 4 luni si…gata! Hai mai ia o gura si taci Donald!

ARHIVA: 

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează

* ATENTIE!

Rubrica MOMENTUL ZILEI este un pamflet si trebuie tratata ca atare!