FOTO EXCLUSIV - RĂZBOIUL DINTRE TOMA ȘI TESCARU ARE RĂDĂCINI MAI VECHI ȘI ASCUNDE INTERESE DE ORDIN FINANCIAR ALE PRIMARULUI BUZĂULUI

News Buzau Afacerea penal a lui Toma 0IalomitaInteresul primarului Constantin Toma față de Compania de Apă nu este unul recent, ca urmare a alegerii sale în funcția de primar al municipiului Buzău și nu are vreo legatură cu problema tarifelor de apă și canalizare sau de cea a calității apei potabile. Acestea din urmă sunt teme populiste, teme menite să atragă sprijinul cetățenilor și să ascundă adevăratele interese ale edilului.

 

Un argument în acest sens este o scăpare a omului de afaceri Constantin Toma, petrecută în cadrul unei emisiuni la un post local de televiziune, în campania electorală din acest an (2016 - n.r.). ,,Eu am reușit să aduc, atenție și nu e niciun secret, aproape 30 de milioane de euro, două investiții pe platformă în două locuri pe care nu le foloseam (…) este vorba de Superlit din Turcia, o multinațională într-adevăr, are fabrici în mai multe locuri din lume. Pe terenul de fotbal și cele două terenuri de tenis de lângă Metalurgica și-a făcut o făbricuță frumoasă. Dă la Primărie 150.000 de euro în fiecare an, a creat peste 200 de locuri de muncă și când a fost să vândă și el în Buzău, s-a adus țeava din altă parte la prețuri de 30 de ori mai scump, de Compania de Apă. În sfârșit nu mă bag, perfect legal ce-a făcut, dar (…) eu ca primar n-aș fi permis niciodată treaba asta, niciodată” a declarat atunci Constantin Toma.

El se referea la SUPERLIT, o firmă foarte serioasă, cu afaceri în lumea întreagă și cu care s-a asociat la un moment dat în Buzău. Problema nu este însă firma din Turcia, ci modul în care actualul edil percepe mecanismul legal de atribuire a lucrărilor. Mai precis, Toma consideră că firmele prietene trebuie ,,ajutate” să pună mâna pe lucrări publice, cu toate că ,,perfect legal“ înseamnă să nu le ,,ajuți”, ci să asiguri, în cadrul procedurilor de achiziții, cadrul legal de participare al tuturor agenților economici interesați, fără discriminare, fără favorizarea unora în detrimentul altora.

De asemenea, presa locală a dezvăluit recent cum încearcă primarul Constantin Toma să pună mâna pe lucrări importante ca valoare din cadrul Proiectului gestionat de Compania de Apă în județul Buzău prin Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007 – 2013. Potrivit acestor informatii, Grup Romet, companie deținută de Toma, a participat, în perioada 2011 – 2012, la două dintre licitațiile Companiei de Apă, făcute pentru lucrări cu finanțare din fonduri europene.

La prima licitație din 2011, Grup Romet a depus oferta pentru lucrările aferente lucrărilor la stațiile de epurare din Buzău și Râmnicu Sărat și la stațiile de tratare din Topliceni, Plevna și Valea Râmnicului. În cadrul acestei licitații, Grup Romet a avut, spun surse avizate, o strategie interesantă, propunând cel mai mic preț de execuție, dar cel mai mare preț pentru capitolul de costuri de exploatare. Oferta cumulată a asocierii din care a făcut parte Grup Romet a fost cea mai scumpă din cadrul licitației. Pentru acest motiv, la care se adaugă și neconformitățile înregistrate în raport cu cerințele caietului de sarcini, oferta Grup Romet a fost declarată Neconformă.

La câteva luni după acest insucces, asocierea de firme din care făcea parte Grup Romet a participat la o a doua licitație pentru lucrări finanțate din fonduri europene, pentru modernizarea sistemelor de tratare a apei uzate din Nehoiu, Pogoanele și Pătârlagele. Oferta depusă de Grup Romet, care avea prețul cel mai mare dintre cele ale participanților la licitație, depășea cu circa 20% valoarea estimată a contractului, drept pentru care a fost respinsă, în baza normelor legale. Valoarea cumulată a celor două contracte a fost de 23 de milioane de euro!

http://newss.ro/2016/08/05/razboiul-dintre-toma-si-tescaru-are-radacini-mai-vechi-si-ascunde-interese-de-ordin-financiar-ale-primarului-buzaului/

Calitatea apei potabile lasă de dorit

Pericolul de la robinetele ialomițenilor

Calitatea apei potabile din Ialomița lasă de dorit. Un document oficial, prezentat la sfîrșitul lunii septembrie în cadrul unei întîlniri desfășurate la sediul Prefecturii Ialomița, precizează că la robinetele ialomițenilor curge apă care conține, printre altele, reziduuri de clor, fier, amoniu sau nitriți. O situație delicată se petrece în mediul rural, acolo unde «parametrii neconformi ar putea fi corectați dacă sistemele de dezinfecție a apei prin clorinare ar funcționa optim și în mod continuu» se mai precizează în raportul înaintat oficialilor județeni.

Apa potabilă a fost expertizată

În cadrul Colegiului Prefectural din luna septembrie, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului au înaintat reprezentanților Guvernului în teritoriu un document al activității instituției pentru anul precedent. Unul din capitolele care se regăsește în hîrtia oficială este dedicat în totalitate calității apei din județul Ialomița. Informațiile cuprind date atît în ceea ce privește starea apei din rîuri sau lacuri, precum și a celei potabile, distribuită în rețele și care curge la robinetele ialomițenilor. În ceea ce privește calitatea apei potabile, indicii prezentați în raport confirmă faptul că s-au înregistrat depășiri ale limitelor admise la mai mulți parametri fizico-chimici. Aceste date au fost furnizate în baza unui raport de conformitate, realizat de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică Ialomița, document ce a fost anexat celui pe care oficialii Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița l-au prezentat în cadrul ședinței tehnice desfășurată la sediul Prefecturii Ialomița. Analiza calității apei potabile a fost efectuată la nivelul municipiilor Slobozia, Fetești, Urziceni și al orașului Țăndărei. Probele au fost colectate «la ieșirea din stație și în rețeaua de distribuție» se precizează în respectivul document.

Bem apă neconformă

Pentru municipiul Slobozia, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Ialomița au efectuat un număr total de 1929 de analize, iar 121 au fost constatate necorespunzătoare pentru indicatorii clor rezidual liber, fier, mangan, culoare și turbiditate. De asemenea, tot la Slobozia, inspectorii DSP au descoperit 5 analize necorespunzătoare din totalul de 728 efectuate pentru parametrii microbiologici. Și apa potabilă de la Urziceni are o calitate îndoielnică. Din cele două probe colectate și supuse analizei, a rezultat faptul că una nu corespunde din punct de vedere al clorului rezidual liber. La Fetești, în urma analizelor de conformitate, s-au înregistrat depășiri pentru 4 analize microbiologice și 17 analize pentru indicatorii turbiditate și clor rezidual liber. În schimb, la Țăndărei, din cele 40 de analize efectuate, doar una nu a răspuns parametrilor microbiologici. Cele mai multe probleme sînt înregistrate însă în mediul rural, acolo unde au fost semnalate depășiri ai parametrilor de amoniu, fier, turbiditate sau cloruri. Această disfuncționalitate rezultă din faptul că multe din microcentralele rurale nu funcționează corespunzător. «Parametrii neconformi ar putea fi corectați dacă sistemele de dezinfecție a apei prin clorinare existente în majoritatea microcentralelor rurale ar funcționa optim și în mod continuu». Soluția găsită de autorități pentru a rezolva această situație a fost, ca de fiecare dată, somarea celor responsabili de situație.

Resursele de apă, poluate de agenții economici Potrivit unor informații publice oferite de reprezentanții Sistemului de Gospodărire al Apelor Ialomița, mai mulți agenți economici din județ au fost sancționați pentru că au deversat în apele de suprafață concentrații prea mari de poluanți. Printre societățile sancționate se numără și Urban Slobozia. Firma care distribuie apă în reședința județului a primit în primul semestru al anului în curs o amendă de 1948 lei, pentru depășiri ale indicatorului amoniu. Din aceeași cauză, SC Urban a fost amendată și în anul precedent. Valoarea amenzii a fost la data respectivă de 209244 de lei. Tot în primul semestru din 2014, SC Agrisol Internațional din Căzănești a fost amendată cu suma de 8240 de lei, pentru deversări prea mari de azot și substanțe organice.

http://www.independentonline.ro/2014/10/3/Pericolul-de-la-robinetele-ialomitenilor-10698

Alegeri locale la Slobozia

Dosarul «Apa lui Ionașcu», redeschis de DNA

Gabi Ionașcu visează la încă un mandat de primar al Sloboziei, fiind candidatul desemnat de UNPR Ialomița pentru a recandida la această funcție. Din această postură, același Gabi Ionașcu speră să-și reconvingă concetățenii să-l voteze... Pe de altă parte, cu aproape 7 ani în urmă, către DNA-Biroul Teritorial Slobozia, condus la acel moment de fostul prim procuror Dumitru Cristudor, era declinat dosarul «Apa lui Ionașcu». Cel în care fostul edil era acuzat de «abuz» și «neglijență în serviciu»... Potrivit unor surse, ancheta a fost însă blocată chiar de prim procurorul Dumitru Cristudor, fostul șef al DNA Slobozia, după ce acestuia i-a fost facilitată obținerea a 9320 mp de teren. Terenul în cauză se află la ieșirea spre Țăndărei și a fost concesionat firmei administrate de fiul și cumnatul fostului prim procuror Cristudor... În această locație a apărut o construcție impresionantă, terenul fiind împrejmuit cu un gard înalt, care să ferească de ochii curioșilor acareturile din curte... În aceeași linie, surse judiciare din cadrul DNA-Structura Centrală precizează faptul că procurorii Anticorupție se pregătesc să redeschidă cercetările în dosarul «Apa lui Ionașcu», prejudiciul în această cauză depășind 2 milioane de euro.

Apa otrăvită și penală din Slobozia

În 2009, o serie de articole publicate de ziarul Independent prezentau pe larg informații despre proiectul privind alimentarea cu apă a Sloboziei. Ziarul nostru informa cititorii cu privire la faptul că, pe lîngă problemele de potabilitate, apa oferită de Gabi Ionașcu avea și probleme penale. Cercetările în dosarul numit sugestiv «Apa lui Ionașcu» au debutat în vara anului 2009, fiind inițiate de ofițerii Serviciului de Combatere al Criminalității Economice, fost Antifraudă, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. În urma numeroaselor sesizări cu privire la calitatea îndoielnică a apei, dar și a unor reale suspiciuni privind lucrările de săpare a puțurilor și a sistemului de aducțiune, ofițerii din cadrul IPJ Ialomița s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările în dosarul denumit sugestiv «Apa lui Ionașcu». Verificările preliminarii au scos la iveală faptul că proiectul privind alimentarea cu apă a Sloboziei din sursă subterană încălca, pe alocuri, prevederile Codului Penal, Gabi Ionașcu fiind suspectat de comiterea infracțiunilor de «abuz» și «neglijență în serviciu». Să completăm că, la momentul respectiv, se discuta despre constituirea unui prejudiciu de peste 2 milioane de euro. Avînd în vedere impresionanta valoare a acestui prejudiciu, ofițerii IPJ s-au văzut nevoiți să decline cauza către Direcția Națională Anticorupție-Biroul Teritorial Slobozia. Ancheta a ajuns astfel pe biroul prim procurorului Dumitru Cristudor, fostul șef al biroului DNA din Slobozia. Dosarul, după cum se va vedea, a fost folosit ulterior drept «monedă de schimb», prim procurorul Cristudor fiind interesat de preluarea unui teren de 1 ha în intravilanul Sloboziei, dosarul «Apa lui Ionașcu» fiind uitat într-un sertar din biroul lui Cristudor...

Un troc necinstit

După cum anticipam mai sus, pentru a face uitată ancheta care îl viza, Gabi Ionașcu i-ar fi facilitat lui Dumitru Cristudor obținerea unui teren 9320 mp în intravilanul Sloboziei. La momentul respectiv, firma Romagra Impex, patronată de fiul și cumnatul fostului prim procuror al DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, s-a adresat Primăriei Slobozia pentru concesionarea respectivei suprafețe de teren. Drept urmare, a apărut o hotărîre a Consiliului Local Slobozia prin care i se concesiona firmei Romagra Impex SRL Ograda aproape 1 hectar din intravilanul municipiului reședință de județ. Se impune să adăugăm că societatea patronată de fiul și cumnatul fostului prim procuror Dumitru Cristudor se angaja ca, în 2 ani de la intrarea în vigoare a contractului de concesiune, să ofere slobozenilor «un complex sportiv de turism și agrement»... Așadar, la începutul anului 2008, societății Romagra Impex i se concesionează suprafața de teren de 9320 mp, în 2 ani de la concesionare firma angajîndu-se să execute «un complex sportiv de turism și agrement», în cadrul complexului urmînd să existe terenuri de tenis, un spațiu de agrement dar și... un hotel! În realitatea anului 2016, nimic din ceea ce s-a trecut în documente nu a fost construit! A apărut doar construcția impunătoare, pe post de casă de locuit, a fostului prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia, Dumitru Cristudor...

DNA vrea să facă lumină

Au trecut aproape 7 ani de la evenimentele descrise mai sus, iar despre dosarul apei nepotabile din Slobozia părea să nu se mai audă mare lucru. Cu toate acestea, surse din cadrul DNA precizează faptul că procurorii Anticorupție încearcă să redeschidă această anchetă. Dosarul «Apa lui Ionașcu» a fost preluat în 2012 de DNA-Structura Centrală, în momentul în care Biroul Teritorial al DNA din Ialomița a fost desființat. Ancheta, după cum am menționat mai sus, a fost folosită drept «monedă de schimb» de fostul prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia, Dumitru Cristudor...

DNA-Biroul Teritorial Slobozia, structură desființată cu scandal Conducerea centrală a Direcției Naționale Anticorupție cunoștea de ceva timp «modul» în care opera fostul prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia asupra dosarelor avute în lucru. A fost însă nevoie de o atenționare a anchetatorilor germani în ceea ce-l privește pe Cristudor... Aceasta s-a concretizat în 2013, cînd fostul prim procuror al DNA Slobozia a împiedicat demararea la nivel local a unei anchete a procurorilor germani. Astfel, anchetatorii din Germania veneau la Slobozia pentru a aduna probe într-un dosar de evaziune fiscală ce-l viza pe afaceristul Vasile «Liviu» Taifas. Procurorului Dumitru Cristudor i s-a solicitat sprijinul pentru primirea delegației germane și susținerea cercetărilor pe care urmau să le demareze procurorii străini. Ilegal, acesta și-a încălcat obligațiile de serviciu, avertizîndu-l pe afaceristul Taifas cu privire la ancheta care îl viza. În schimbul informațiilor pe care le-a oferit, Dumitru Cristudor a primit un autoturism, o remorcă de pietriș și cîțiva arbuști ornamentali (n.red.: pentru înfrumusețarea terenului de 1 ha primit de la Primăria Slobozia!). Cazul de corupție a fost investigat de procurorii DNA-Structura Centrală, care l-au reținut și demis din funcție pe Dumitru Cristudor. În urma judecării, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv ca fostul șef al DNA Slobozia să stea după gratii 3 ani. Între timp, el a fost eliberat din închisoare condiționat... Devenit denunțător, Vasile «Liviu» Taifas a fost «iertat» de procurorii DNA, beneficiind de o pedeapsă cu suspendare. Mai departe, în 2014, Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală a decis desființarea Biroului Teritorial DNA Slobozia și preluarea cazurilor de către Serviciul Teritorial DNA București.

Dosarele DNA în Ialomița Cu un grad de credibilitate destul de ridicat la nivel național în ultimii 2 ani, activitatea Direcției Naționale Anticorupție s-a concretizat și în Ialomița cu o serie de dosare care au zguduit spațiul public. De notorietate este arestarea și trimiterea în judecată a lui Cătălin Hristescu, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, arestarea și judecarea lui Silvian Ciupercă, fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, precum și dosarul profesorilor-șpăgari de la Bacalaureatul din 2012.

29 Martie 2016, 19:55 (10028 vizualizări - 33 comentarii)

Taguri: Slobozia apa lui Ionașcu dosar DNA redeschidere Gabi Ionașcu

24 Ym

Citiți și:

«Apa lui Ionașcu» nu salvează «Groapa lui Stoica»

Urban furnizează apă cu trihalometani!

«Apa lui Ionașcu» VS «Groapa lui Stoica»

Comentariile cititorilor:

« 1 2 3 »

Mary:

(14 Iunie 2018, 11:14)

S Ă S E F A C Ă  D R E P T A T E !!!!!!!!!!!! Tot timpul am fost mințiți că apa este potabilă. Buletinele de analiză a apei au fost tot timpul falsificate. Să fie trași la răspundere toți cei implicati în acest dosar.

S Ă S E  A S T U P E   G R O P I L E !!!!!!!!! Cea mai mare bătaie de joc din '90 până în prezent. Se aude domn' primar? NU AI FĂCUT NIMIC DE CĂND AI FOST NUMIT PRIMAR. RUȘINE!!!!!!!!

ion:

(23 Ianuarie 2017, 11:49)

Avem in oras o strada principala cere se numeste Matei Basarab .Faceti-o fratilor macar pe asta sa fie fara gropi ca in rest ,Doamne , mai bine merg pe camp ca nu sunt gropi si capace de canale decat prin orasul Capitala de judet SLOBOZIA . Ce sa mai spui cand ii vad ca plombeaza empiric soselele , iar dupa putin timp gropile reapar , ei bucurandu-se ca au de lucru asemenea proverbului ,,Cine face si desface are tot anul ce face"

Oreo:

(22 Noiembrie 2016, 05:42)

DNAule când deschizi dosarul în campanie s-au aștepți să moară populația să rămâneți voi că pe Ionașcu îl doare la basca acum se ocupă de afacerile de la cargo unde este acționar când se lucra la canalizare pe oraș și la puțuri lua utilajele stricate de la cargo le închiria la tmucb le ținea degeaba în curte și lua chirie pe ele ???

apa calda :

(8 August 2016, 09:40)

DNA poate face lumina dar cine poate face apa de la robineti potabila? Ca "doamna Cleme",nea gabi...mustata-cimpoi asta a demarat niste lucrari tampite,am simtit pe pielea noastra,insa vrem sa facilitati intalnirea lu'nea gabi cu dom Fuia,poate ii da asta niste ponturi pentru irigatii performante!

sclavul:

(5 Mai 2016, 18:48)

Fratilor...e de vina doar Ionascu ?, dar Stoica nu e vinovat ?, si el era in aceasi echipa .....acum ma intreb cum de l-ati votat pe Stoica...aha..uitase-m...pt cei 2 mici si o bere de la strand..nu ?, in acea Joi inainte de alegerile de acum 4 ani......fraieri mai suntem

albinuta:

(8 Aprilie 2016, 20:57)

javra ordinara, la cata apa am carat pe scari cand te vad in poza scuip monitorul

că căldarea e udă...:

(4 Aprilie 2016, 20:46)

Te minunezi de prostia anonimului cu apa potabila!Se pare ca e din categoria scaldatilor in santul de la Smeeni,anii "90...Te dor coa•€£e de asa gandire!Tantalaule: 1.pretul potabil/menajer-altul.2.Sanatatea este primordiala,dupa unii,garantata de Constitutie(Slobozia este psd ista,deci nu se pune),3.Vechile asezari omenesti au fost preocupate direct de asigurarea apei potabile de calitate decat orice altceva.La acea vreme,cei doi sandu+gabitel ar fi platit garantat pentru otravirea ori viata grea a colocuitorilor.Azi le este permisa distrugerea urbei,culmea cu concursul functionarilor,ce-si pupa sefii in zona anala,zambind," sa le fie bine"...Harababura din oras e de predat in scolile anilor 2200... (mai nou,pe Lacului,scobesc de vreo 4zile unii in canalul cu "bonțoi",cu asa sârg,de zici ca i o comoara acolo!Achizitionati utilaje actuale,performante lingailor!Plimba aia cu un tractor U650!!! o remorca cu soba(!) plina de sufe..) Deci." e multe"! Sa vina vara,sa vezi pulbere ca in deșert in tot orasul...Jaaaale! (doamna Clementina...!!!nu se vede?? Anunta l pe gabi ca apelativul "doamna" se coreleaza la numele de familie )Ce primari!Hăhăilă si Prostilă Mustătilă..

utopie:

(4 Aprilie 2016, 14:03)

               Ce s-ar fi intamplat daca in anul 1990, DNA, ar fi functionat ca acum. In 2016 !!

Zaraza:

(2 Aprilie 2016, 13:56)

Aruncati javra dupa gratii si dati-i apa din puturi.Ne-a mancat banii sanatatea si nervii.

GOGU:

(1 Aprilie 2016, 19:23)

Ionascu sa raspunda in calitate de viceprimar (ca pe Pinter la pedepsit Dumnezeu) pentru sutele de milioane ingropate in pamant in anii 1995-2000 pe alimentartea cu apa de la Chiciu investitie care sa executat in proportie de 90% si apoi a fost abandonata, dupa care vazandu-se primar a schimbat-o in puturile cu apa otravita de la Brancoveni. De asemenea sa respunda de cele 7 milioane de euro bagate in Statia de epurare care nu fuctioneaza la parametrii proiectati. Apoi Stoica sa raspunda pentru promisiunea pe care a facut-o in 2012 cand a castigat postul de primar de a face o ancheta privind investitiile neterminate de Ionascu, promisiune pe care nu a onorat-o . De ce? Pentru ca a fost presedinte al comisiilor de receptie al lucrarilor respective calitate in care a apobat abuziv receptia lor. Deasemenea Stoica sa raspunda pentru banii cheltuiti in anul 2015 pentru statia de tratare a apei instalatie care nu functioneaza, iar acum doreste o alta investitie de tratare cu carbune activ, toate acese lucrari facandu-se dupa cum stiti pe banii conribuabililor. Pana cand vom permite experiente pe banii nostrii?

Andrei:

(1 Aprilie 2016, 11:01)

Daca prostu' nu facea valuri, ca vrea iar primar, il lasau dracu' in pace. Acum cred ca s-a pricopsit si cu ceva puscarie. Primarie, puscarie, p'acolo. Sa fie primit!

Dănuț:

(31 Martie 2016, 16:23)

E vrăjeală...io nu cred până nu văd un comunicat de la DNA....de la m.ia asta de poliție politică...pe care o lăudați toți ziariștii, după ce..în mandatul smintitului de Băsescu se ocupa doar de nașii de tren și tablagiii de la circulație...da, știu..cu suportul tehnic al altei mizerii de instituție de forță, condusă de demenți, hoți și trădători...ăla SRI!! Bine..în nemernicia lor , programată pentru întărirea dreptei, au purificat stânga...de-o s-o ducă la câștigarea alegerilor:))))))))))) Sezonul ăsta votez cu stânga..îmi inspiră încredere! Să nu mă înjurați vreunul...că apa, că groapa, că penalii...că după aia vă umplu frigiderul...la toate vuvuzelele din lashierbinți:))...și nici cu vrăjeală d-aia,” cu toți e la fel”, să-mi veniți..și să-mi spuneți că tânărul frumos și liber...nu-i cu mintea-n...p lete:))) La cum lucrează DNA..mie mi-e să nu-l salte pe Moraru..că și el dormea cu poza lui Nuța sub pernă..cum trăia și vuvuzela aia de tinel:))

Ioana:

(31 Martie 2016, 14:40)

Nemtii ar stinge varul cu astfel de primari.

un cetatean:

(31 Martie 2016, 14:00)

1. pt dl/dna anonim!!!! saptamana trecuta am schimbat filtrele de la aparatura de 1000 euro pe care am fost obligat sa mi-o achizitionez ca ma saturasem de carat apa la bidoane!!! vrei sa-ti spun niste valori???? apa care iese din filtrul meu are 73 ppm, apa potabila trebuie sa aiba intre 50-150 ppm! Ai idee cat are apa de la retea?!?!?! 792 ppm!!!! Imi spui ca nu a murit nimeni pana acum..??? nu zau! bea-o tu, ma!!!!si tot neamu' tau!!!sa vedem... 2. pt dl mircea! aveti MARE DREPTATE! 2 primari, doua nenorociri!!!de fapt... nu doar 2 primari pt ca nu doar ei sunt vinovati de cele intamplate...ci toata frunza cea vestita din primarie... vice-primari, consilieri etc.. dar stiti care este paradoxul? nimeni nu face nimic.. toata lumea sta linistita acasa pe principiul las-o ma ca merge si asa!!!sau lasa sa se duca altii si sa rezolve!!! nimeni nu iese in strada! am iesit in strada in noiembrie, dupa tragicul eveniment de la #colectiv. bineinteles ca s-a URLAT in portavoce si despre apa noastra otravita! si ce sa vezi!!!! eram vreo 100-150 de ametiti care urlam si restul lumii ne admira de pe trotuare sau de la geamuri, isi dadeau coate si radeau de parca zici ca trecea circul pe la ei prin oras. Asa ca... avem soarta pe care o meritam!!!!cu totii!!!

Eu:

(31 Martie 2016, 13:04)

Anonim cred ca tu ești defapt ionascu.venit cu traista n bat si devenit milionar-curvar prin slob city

………………………………………

http://www.independentonline.ro/2016/03/29/Dosarul--Apa-lui-Ionascu---redeschis-de-DNA-13100

Staţia de tratare a apei „înghite“ ILEGAL 13,48 miliarde de la Primăria Slobozia

5 years agoAdauga Comentariu47 Vizualizari

statie tratare

Ani în şir au curs rîuri de cerneală în ceea ce priveşte sistemul de alimentare cu apă al municipiului Slobozia, de la momentul iniţierii proiectului de puţuri forate şi pînă în prezent cînd apa din reşedinţa de judeţ este la fel de infectă şi nepotabilă. În numărul de faţă de vom opri asupra staţiei de tratare, a cărei funcţionalitate este presupusă de actuala administraţie slobozeană ca fiind cuiul lui Stoica în încercarea de a potabiliza sursa de apă. Deşi fostul primar Ionaşcu are partea lui de vină în scandalul apei, fiind sancţionat deocamdată doar de electorat în vara trecută şi, adiacent, printr-un NUP de DNA în aceeaşi speţă, conform unor surse, conducerea din prezent a Primăriei Slobozia continuă să îngroape bani cu nemiluita fără vreun rezultat. Ne permitem noi să apreciem chiar ILEGAL.

               Rata inflaţiei după matematica Primăriei

Lucrările de proiectare şi execuţie a staţia de tratare a municipiului Slobozia au fost cîştigate de un grup de firme constituite într-o asociere formată din Grup Romet SA Buzău, Gaz Control Tulcea şi Constrif Slobozia. Potrivit contractului încheiat între cele patru părţi, Primăria Slobozia ca şi beneficiar şi cele trei firme amintite în calitate de executanţi, asocierea de firme se obliga prin documentul menţionat să realizeze proiectarea şi execuţia pentru îmbunătăţirea calităţii apei în sistemul de distribuţie din Slobozia a staţiei de tratare situată aproape de Combinatul Chimic. Achizitorul acestor servicii, Primăria, prin semnătura primarului de atunci Gabi Ionaşcu, pentru că respectivul contract a fost încheiat în data de 21 decembrie 2011, se obliga prin acelaşi document să achite suma de 69,1 miliarde lei vechi, la care se adăuga TVA în valoare de 16,6 miliarde lei vechi. Conform contractului menţionat, durata lucrărilor era de 8 luni, din care două luni perioadă de proiectare şi 6 luni perioadă de execuţie, dar iată că ne aflăm tocmai prin februarie 2013 cînd lucrările ar fi trebuit de mult finalizate şi recepţionate. Potrivit aceluiaşi document, preţul contractului era ferm pentru anul în care el a fost semnat, adică fix suma despre care am amintit mai sus, pentru anul 2012 acesta urmînd a fi actualizat doar cu indicele de inflaţie şi numai începînd cu data de 1 ianuarie a anului ulterior semnării contractului. De reţinut, şi asta o spunem pentru procurorii DNA ce sigur se vor sesiza, rata inflaţiei în 2011 a fost de 5,79%, iar în 2012 de numai 3,33%. Veţi vedea mai tîrziu de ce am făcut această subliniere. Şi, pentru a nu vă menţine prea mult suspansul, să facem precizarea că deşi contractul spunea ceva, Primăria Slobozia a făcut cu totul şi cu totul altceva. Adică, pe la mijloc de noiembrie 2012, chiar în plină campanie pentru alegerile generale parlamentare, a încheiat un act adiţional cu Grup Romet Buzău avînd drept scop lucrări suplimentare de proiectare şi execuţie pentru îmbunătăţirea calităţii apei în sistemul de distribuţie a apei la consumator (staţie de tratare apă potabilă) din Slobozia. Actul în cauză precizează că este vorba despre suma de 13,48 miliarde lei vechi, care după matematica noastră nu reprezintă nicicum rata inflaţiei despre care contractul stipulează şi-n zilele noastre foarte clar. Dacă am fi răutăcioşi, şi nu sîntem, am spune că suplimentarea ar putea fi făcută după matematica lui Ciupercă, dar desigur domnul Constantin Toma, fost „coechipier“ în Parlament de la PSD cu preşedintele judeţenei de partid, ne-ar contrazice cu siguranţă. Cine-i Toma? Un domn respectabil al cărui holding produce o cifră de afaceri de 300 de milioane de euro anual şi ocupă funcţia de director general al Grup Romet Buzău. Martorii noştri, care vor discuta şi cu procurorii DNA, au curaj să jure că i-au văzut pe cei doi luînd prînzul împreună în Slobozia, secondaţi de persoane din conducerea Primăriei. Punctul de vedere al Primăriei poate fi trimis direct la nea Bebiţă DNA, pe care îl rugăm să preia legătura. Dar să nu facă precum cu dosarul profesorilor acuzaţi de luare de mită şi trafic de influenţă şi să se aştearnă praful pe el. Pentru detalii pot fi contactaţi cei de la Parchet, femeia de serviciu de acolo fiind liber profesionistă acum. Vom reveni.

George ŞEITAN

http://www.ziarulstirea.ro/statia-de-tratare-a-apei-inghite-ilegal-1348-miliarde-de-la-primaria-slobozia-4/

Apa pute, actualul primar al municipiului Slobozia dă un alt termen pentru rezolvare a problemei

5 years ago6 Comentarii14 Vizualizari

Stoica pahar

* Potrivit declaraţiilor oficiale acordate ziarului Ştirea „ termenul preconizat de serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Slobozia la care locuitorii vor putea consuma apă din reţea este 30.06.2013”…Până atunci, în timp ce cetăţenii n-au încotro şi consumă apa nepotabilă de la robinet, primarul, probabil, bea …şampanie.  

Acum că ştim când vom înceta să tot cumpărăm apă bună de băut îmbuteliată în recipiente din plastic, căci alea din sticlă-s şi mai scumpe, pentru cine vrea să afle şi ce alte cheltuieli s-au mai făcut în afară de suma cheltuită pentru aşa-numita aducţiunea de apă extrasă din puţuri subterane săpate de TMUCB Slobozia, fac precizarea că, potrivit, răspunsurilor oferite sub semnătura primarului Alexandru Stoica, pentru Staţia de tratare a apei s-a cheltuit suma de 7.358.072 lei RON, adică peste 73 de miliarde. Mult mai mult însă s-a cheltuit pentru Staţia de Epurare, impresionanta sumă de bani însemnând 28.860.062 lei RON, ceea ce înseamnă aproape 290 de miliarde de lei vechi. Vreţi să ştiţi, în afară de TMUCB (care, cică, după semnarea imorală a unor Acte adiţionale, a încasat vreo 150 de miliarde de lei vechi) care alţi „băieţi deştepţi” au mai intrat în hora constructorilor acestor lucră(tu)ri politico-administrative, nu-i aşa?! Ei bine, la fel am dorit şi noi. Şi-am aflat că mare parte din aceste mari sume de bani, respectiv 28.634.836 lei RON (adică 286 de miliarde de lei vechi!!!) a intrat în conturile SC Dytras România, fix 6.858.072 lei (adică peste 68 de miliarde de lei vechi) intrând în conturile firmei Grup Romet S.A., firma din Slobozia nepunând mâna decât pe 500.000 de lei (5 miliarde de lei vechi), un mezelic, dacă e să gândim fără patimă, mai ales că, în cazul acestei lucrări, vorbim de-o asociere conjuncturală, credem noi. Ce hram poartă cele două mari firme, nu stăm azi să reiterăm, arhiva ziarului Ştirea putând fi consultată (şi) pe internet, tastând www.ziarulstirea.ro. Totuşi, niţică atitudine musai trebuie să luăm noi, în numele celor care citesc ziarul şi care ne contactează rugându-ne să transmitem edililor părerile lor despre această apă care, zic ei şi eu subscriu, încă pute „de-ţi mută nasul din loc” mai ales în forma ei încălzită instant. Nu, azi nu căutăm a atrage atenţia că vinovaţii pentru toată această nemernică tărăşenie, nu trebuie căutaţi numai în primărie, ci şi la Direcţia de Sănătate Publică, şi la Urban, şi chiar la Prefectură. Azi atragem atenţia că este posibil să nu avem ni-cio-da-tă apă bună de băut furnizată de sistemul public de alimentare, deoarece problema mirosului este acolo, în subteran, în fundul puţurilor alea…săpate de firma TMUCB, cea condusă de domnul Sasu, cel care încă de la începutul poveştii cu apa a fost prieten şi cu domnul Stoica, parcă previzionând că viceprimarul avea să-i ia locul primarului Ionaşcu. Revenind la „oile” noastre care behăie ca şi când „nici iarba nu le mai place”, zicem că în acest caz ipotetic, alături de toţi ceilalţi vinovaţi pe care-i vedeţi aici, în pozele alăturate, în hora mare (că nu putem spune c-ar trebui să intre în boxa acuzaţilor, nu?!) intră şi cel care a prospectat terenul, dar şi absolut toţi cei care au aprobat şi semnat, mai cu seamă, primele Buletinele de analize. Iată de ce, ziarul Ştirea cere primarului Alexandru Stoica să organizeze, cu simţ de răspundere, o conferinţă de presă la care, alături de jurnalişti, să fie invitaţi şi toţi (i)responsabilii din instituţiile/firmele mai sus-amintite, başca proiectanţii!!!

IONICA GHINEA

apa primaria Slobozia stoica

OTILIA DUMITRU

Mai mult de-o jumătate de miliard de lei vechi s-au fituit pe indemnizaţiile încasate de membrii ATOP

NO-PHOTO2

Ciupercă merge mai departe! Chiar dacă judeţul a rămas mult în urmă…

6 Comentarii

edy

26/06/2013 at 19:44

O adunatura de hoti,muisti condusi de un betiv ordinar cu mustata plina de muci,un mancator de cacat!

Raspunde

virgil cel vigil

08/04/2013 at 13:47

În şedinţa AGA URBAN de vineri, 29 martie, conducerea societăţii a anunţat o creştere cu 25% a tarifelor pentru apă, canal şi epurare începînd cu 1 mai 2013. Despre calitatea apei potabile ,,servite” slobozenilor, nimic! Conducatorii usl ai judetului si municipiului Slobozia isi bat joc de noi, pur si simplu! Unde-i micinosul ala de-si zice ,,danut”, sa ne explice el ca putin le pasa usl-asilor de oameni, de prostii prostilor care i-au votat?

Raspunde

virgil cel vigil

30/03/2013 at 12:50

Am citit cu interes ,,interpelarea” lacustei psd marian neacsu, ce afaceri a avut si are Teculescu, sa spuna public acum, acest MARE MINCINOS al psd, cercetat de ANI! In rest, ramane cum am stabilit, prosti ai prostilor care ati votat usl: Ialomita este condusa azi de mincinosi, hoti si puturosi; ramaneti in balcoane, balonati de apa de la robinete, care-i problema?… Cat despre ce pazeste actualul prefect, omul inculpatului turnator dan voiculescu, ar fi culmea sa fie interesele IALOMITENILOR, nu? Cretinul ala de ,,danut”, propagandistu’ lacustelor usl nu mai zice nimic? O fi facut vreo indigestie, cine stie…

Raspunde

Mary

29/03/2013 at 14:18

De 23 de ani, in fiecare zi, la Slobozia (si nu numai) ruleaza un singur film cu casa inchisa “Hoţii si proştii”. Dupa cum spuneam ,casa de bilete se deschide doar odata la 4 ani. Nu toata lumea apuca bilete, unii mai in fata, altii mai in spate, curios este ca nu s-au plictisit sa-l vada in fiecare zi. Defapt personajele sunt intodeauna proaspete si imprevizibile, gata de actiune, ce îi tin practic cu gurile cascate pe spectatorii fideli, acestia facand mare haz (bineinteles de necaz).

Vizionare placuta.

Raspunde

andra

29/03/2013 at 12:28

Ma intreb de ce dl Paros(care in urma cu ceva vreme strangea semnaturi pt demiterea lui Ionascu in problema apei)acum tace MALC!!!Domnule Paros, campania electorala nu se face 4 saptamani la 4 ani, se face zilnic si nu doar in interesul propriu, se aude???????

Raspunde

DOAR ATAT !!!

28/03/2013 at 11:23

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6757&idm=1,021&idl=1

https://www.ziarulstirea.ro/apa-pute-actualul-primar-al-municipiului-slobozia-da-un-alt-termen-pentru-rezolvare-a-problemei/

Bucurați-vă, avem apă potabilă! Sau n-avem? (2)

SCRIS DE MIHAI ENCIU PE 27.02.2013

Adiționalul prin care se mai pompează ceva mălai

în conturile Grup Romet Buzău vine la data de 26 octombrie 2012, când se prelungește și termenul de finalizare a obiectivului cu vreo 40 de zile. Teoretic, prelungirea vine ca urmare a faptului că, deși au proiectat vreo 2 luni, constructorul și asociații săi n-au fost în stare să își dea seama că stația de filtrare și rezervorul de 1300 de mc au nevoie de reparații. Și nu de orice fel de reparații, ci unele capitale. Valoarea inițială a lucrărilor prevăzută în contract și stabilită de constructor după evaluarea situației inițiale a obiectivului era de 628.765 de lei. Adiționalul din data de 26 octombrie 2012 adaugă la acest obiectiv lucrări suplimentare de 1,287 milioane lei. Adică mai mult decât dublul sumei inițiale. În asta constă, de fapt, majorarea valorii contractului negociată de președintele Ciupercă și amicul domniei sale de la Buzău. Adică, precizăm pentru talibanii PSD, ați majorat contractul fără să modificați soluția tehnică și s-o îmbunătățiți. Ați băgat pe gâtul contribuabililor tencuieli și zugrăveli la cădiri existente fără număr, de atîția bani cât să faceți un rezervor nou. Și nu în ultimul rând, ați încălcat astfel contractul căci nu trebuia să acceptați majoararea prețului în absența unui upgrade al soluției tehnice de tratare. Și, ca să fim și mai expliciți, Grup Romet și asociații săi au fost cei care au propus soluția în urma evaluării obiectivului. Oare ce s-a întâmplat în 8 luni cu rezervorul și stația de filtrare de au avut nevoie de asemenea reparații? Evident că nu avem decât două variante de răspuns. Prima este aceea că proiectatul e naiv din punct de vedere profesional deoarece n-a văzut ce maghernițe modernizează și n-a estimat corect volumul de lucrari. A doua este aceea că nu despre lucrări suplimentare este vorba, ci despre lucruri mult mai lumești.

Moș Crăciun ne-a adus un nou adițional

și nu apa pe care domnul Stoica ne-o propunea de Ziua Armatei. Magnatul de la Grup Romet ne-a propus încă 40 de zile de prelungiri, un fel de parastas al unei investiții care nu se mai termină. Primarul Stoica susține că lucrarea-i gata și că mai sunt de executat mici reglaje. Care sunt atât de mici, că nu le mai vedem finalizate. La circa 100 de zile de la data la care urma să bem apă tratată, am plătit 5,8 milioane de lei din cei 6,8 milioane facturați deja de constructor. Iar apa curată promisă ne vine încă de la magazin, conta cost. De unde rezultă că rahatul mâncat în campania electorală nu dăunează deloc sănătății.

Gabi Ionașcu,fostul primar al municipiului Slobozia:

“ Nu poți să plătești de la buget obligațiile URBAN. Este ilegal.”

Fostul primar Gabi Ionașcu susține că suplimentarea contractului este dubioasă din punct de vedere juridic și că lucrările suplimentare cădeau în sarcina SC Urban SA.

“Părțile de construcție pe care s-au aruncat banii sunt din stația existentă, făcută de Primarul Pinter: construcția care adăpostește cuvele de filtrare trebuiau reparate tencuielile, zugrăvelile și ferestrele; rezervorul de sub filtre trbuiau reparate tencuielile și refăcută hidroizolația de cel care a exploatat stația de apă. Concesionarul SC URBAN SA, cel care trebuia să întrețină, să facă reparții curente și capitale, astfel încât la expirarea contractului de concesiune să returneze bunul așa cum la preluat. Eu nu cred că este altceva decât neștiință la d-l Stoica. Este adevărat, când am discutat despre ce avem de făcut la stația de apă, așa am decis, este sarcina URBAN. Cum puteam eu să aloc bani din buzunarele slobozenilor pentru a plăti ce trebuia să facă URBAN-ul. Este ciudat faptul că s-au dat bani pe lucrări care nu contribuie îmbunătățirea calității apei. Filtrele și rezervorul nu au acest rol. Rolul de tratare și îmbunătățire a calității apei o au instalațiile din exteriorul clădirii existente și aflate tehnologic în amonte de filtre. Nu pentru asta s-au dat banii, cu toate că eu am fost criticat de calitatea apei. Nu au înțeles nimic! Incredibil! Să mă scuzați, dar surzenia nu am reclamat-o ca pe un defect fizic, ci în sensul comportamentului, nepriceperii și ignoranței. Sincer, eu sunt îngrijorat de acest tip de „profesionalism ingineresc”. Pierd oamenii, locuitorii, bugetul. Nu poți să plătești de la buget obligațiile URBAN. Este ilegal”.

http://www.gazetadesudest.ro/2013/02/27/bucurati-va-avem-apa-potabila-sau-n-avem-2/

Primarul Stoica zice, iarăşi, că mai e puţin şi-o s-avem apă bună de băut

5 years ago16 Comentarii4 Vizualizari

apa stoica 1

Ba, mai mult, edilul-şef ar vrea să-i ducă pe aleşii neamului …credul, într-o „vizită de lucru”. Când îşi va găsi timp să ostoiască şi curiozitatea presei, nu numai în ceea ce priveşte total sumă cheltuită pentru această apă din puţuri, ci şi în ceea ce priveşte imperios necesara „tragere la răspundere” (unii zic că ar fi vorba despre o răspundere penală, alţii susţin, pe la colţuri, că ar fi de-ajuns şi numai dacă fostul edil-şef ar rambursa niscaiva bani din câţi a cheltuit, numai el ştie cum) a ex-primarului Gabi Ionaşcu.    

Sunt ani de când slobozenii au fost osândiţi să cumpere din magazine apă bună de băut şi, desigur, s-o şi care cocârjându-se mai dihai ca sub presiunea cheltuielilor pe care sunt nevoiţi a le suporta în plus la cheltuielile cu apa furnizată de către URBAN S.A., societate aflată la mâna (cu care votează, şi nu numai!) consilierilor locali, majoritatea de făptură şi de-o seamă PSD-işti. Spre aducere aminte, facem precizarea că pentru reabilitarea Staţiei de tratare a fost semnat, în data de 21 decembrie 2011, un contract între Primăria municipiului Slobozia şi un grup de firme asociat întru executarea lucră(tu)rilor. Este vorba despre Grup Romet SA Buzău, Gaz Control SRL Tulcea, Constrif SA Slobozia, Concas SA Buzău. Valoarea totală a acestui contract (la data încheierii actelor, desigur!) se ridică la impresionanta sumă de 1.619.898,94 de euro, la care se adaugă 388.755,75 de euro TVA. Aşadar, numai Staţia a „înghiţit” aproape două milioane de euro, adică, în lei vechi, aproape 90 de miliarde de lei. Ce s-a făcut din acest purcoi şi de ce se tot tergiversează eliberarea consumatorilor de sub „jugul” cheltuielilor înrobitoare, numai primarul Stoica poate şti. Sigur, în cadrul recent desfăşuratei şedinţe a Consiliului Local, întrebat fiind cât mai durează toată această tărăşenie, edilul-şef a replicat consilierilor locali (celor aflaţi în Opoziţie, desigur!), cu o simulată candoare, astfel : „ Vă informez că am intrat pe final cu Staţia de tratare. Începând de mâine (n.red. 30 ianuarie 2013) se fac probele tehnologice, de la început până la sfârşit. Nu mă pricep foarte bine dar pot să vă spun că se testează inclusiv influenţa pe care o are asupra întregului sistem, de la pompare până la Uzină. Pentru că se produc nişte diferenţe de presiune, de temperatură, specialiştii testează, şi-atunci trebuie să regleze şi presiunea de la puţuri. Toate presiunile de reglare se fac automat. Mai avem două mari conducte de schimbat. Una este de la gară până la magazinul „Ialomiţa” unde sunt numai 7 branşamente. Mai este zona de la pod până la BCR, de echilibrare. În rest, problemele sunt în mare parte rezolvate. (…) Vă promit că la următoarea şedinţă voi invita pe cel care a făcut lucrarea, să vă explice. În momentul în care se intră în normal cu apa, care dintre dvs. doreşte, putem să mergem şi să vedem. Sau putem să ne deplasăm toţi consilierii, cu un autobuz, în momentul când intră în funcţionare normală.” Ca una care n-a crezut nici o clipă că această investiţie n-are şi-alte „vicii ascunse” aşa cum a fost cel de înlocuire a conductelor (acţiune care, iniţial, n-a fost cuprinsă în SF-ul prea scump plătit), daţi-mi voie să mă îndoiesc că, vreodată, municipiul Slobozia va avea apă curentă la fel ca „apa de izvor”, în realitate apa nefiind bună nici măcar ca să ne spele, pe unii, de păcate… Cum însă primarul Stoica are altă părere, i-am solicitat un interviu pe această spinoasă temă. Când îşi va găsi edilul-şef timp şi pentru presa cârcotaşă, e greu de spus, domnia-sa fofilându-se de fiecare dată şi, astfel, dându-mi de înţeles că mizează prea mult pe faptul că viscerele mele nu au aceeaşi „reacţie adversă” precum aveau pe vremea predecesorului lui. Totuşi, în răstimpul de până la întrevederea mea cu ’mnealui, zic că n-ar strica dacă, dumneavoastră, cetăţenii-consumatori, aţi trimite pe adresa redacţiei ziarului Ştirea niscaiva întrebări…

IONICA GHINEA

https://www.ziarulstirea.ro/primarul-stoica-zice-iarasi-ca-mai-e-putin-si-o-s-avem-apa-buna-de-baut/

Apa ce curge la robinete încă-i nepotabilă

2 years ago4 Comentarii1,216 Vizualizari

APA nepotabila

În luna octombrie 2015, ziarul Ştirea informa cititorii cu privire acuzaţiile pe care consilierul local Teculescu Mădălin le aducea primăriei Slobozia, societăţii URBAN S.A. în care primăria este acţionar dar şi DSP Ialomiţa condusă de directorul Noel Dan. Domnul Teculescu, atenţiona asupra faptului că apa pe care locuitorii o consumă conţine cantităţi imense de trihalometani, substanţă cancerigenă. Ce spuneau oficialităţile la acea vreme?

Promisiuni în vânt

NOEL dsp   Domnul Noel Dan afirma următoarele: „ …Au recoltat o probă, care a ieşit proastă. Nu foarte proastă, dar proastă! După care au purces din nou la recoltare şi a ieşit şi mai proastă. Motiv pentru care au fost sancţionaţi, amânaţi la vizarea Autorizaţiei şi li s-a impus să treacă la proceduri. Adică, să spele conductele, bazinele, să regleze clorul şi, desigur, să ia din nou probe. Ultima măsură, de acest gen, impusă s-a petrecut săptămâna trecută, atunci când au fost şi sancţionaţi cei de la Urban. Deocamdată au aplicat o amendă de 40 de milioane ( lei vechi, desigur! Nu vă gândiţi prea departe, stimaţi cititori!). Dar data viitoare s-ar putea să ia şi mai rău! (…) Nu au contestat amenda, pentru că analizeze nu s-au făcut la noi. S-au făcut la Buzău (…) Am achiziţionat şi nou echipamente, astfel încât să putem lucra şi noi astfel de analize. Atunci, o să putem supraveghea şi mai strict calitatea apei, a alimentelor. Le vom recolta probe când ei nici nu se aşteaptă (…) În două săptămâni ei trebuie să efectueze operaţiunile, să remedieze şi să recolteze alte probe de apă (…) Durează puţin mai mult până vin rezultatele la analiza apei…” După directorul DSP, Dan NOEL, a intervenit directorul Urban, domnul Cilibeanu Valentin care a promis locuitorilor, prin intermediul presei, că toateUrban jurist problemele vor fi rezolvate în cel mai scurt timp: „ (…) Ce-am făcut noi până acum? Am igienizat bazinele de stocare, la această oră suntem în procedură de curăţire, igienizare, spălare filtrele de nisip, până la sfârşitul săptămânii o să avem igienizarea şi a acelor trepte de tratare din Staţie, avem începute acţiuni pentru ca să reuşim să facem curăţirea, igienizarea foraje front captare şi conducte de aducţiune ( mai precis, am luat legătura cu o firmă cu care urmează să stabilim modalitatea şi perioada în care urmează să facem treaba asta) şi, într-un final, de comun acord cu DSP, intenţionăm să facem şi o hiperclorinare pe reţelele de distribuţie a apei, cu anunţarea populaţiei (…) Sper să o scoatem la capăt în cel mai scurt timp posibil”.

Veşnică problemă!

   Probabil că v-aţi fi aşteptat ca până în acest moment situaţia să fi fost de domeniul trecutului, apa ce curge la robinete să fi devenit impecabilă şi cei răspunzători pentru evenimentul petrecut să fi fost traşi la răspundere. Cu părere de rău, stimaţi cetăţeni, vă informăm că, din păcate, nu s-a schimbat absolut nimic. Apa (ne)potabilă curge în continuare la robinetele cetăţenilor cu aceeaşi concentraţie peste limitele maxime de trihalometani în componenţă. S.C. Urban S.A. funcţionează în continuare sub aceeaşi conducere a domnului Cilibeanu, primăria Slobozia a rămas în continuare indiferentă la problema uriaşă cu care se confruntă acest oraş, iar DSP Ialomiţa aşteaptă solicitare, pentru a oferi derogare ( a câta o fi oare? ) URBAN sediu nousocietăţii Urban S.A., ca să poată furniza în continuare aceeaşi apă în casele oamenilor. Conform unei adrese oficiale, în baza legii 544/2001 (pe care o poate invoca orice cetăţean, care doreşte să afle informaţii de interes public, de la instituţiile statului), formulată de ziarul Ştirea în luna februarie 2016, răspunsul DSP Ialomiţa este: „ Rezultatele analizelor de monitorizare a calităţii apei distribuite de operatorul S.C. URBAN S.A. Slobozia în municipiul Slobozia şi localităţile limitrofe, efectuate în ultimele luni, indică depăşiri repetate ale valorilor maxime admise în apa potabilă pentru trihalometani. Deşi operatorul a luat măsuri de remediere a acestei probleme (igienizarea şi dezinfecţia bazinelor de înmagazinare, filtrelor şi forajelor), depăşirile normelor de potabilitate la acest parametru au persistat, atât la ieşirea din staţia de tratare cât şi în reţeaua de distribuţie. În conformitate cu Legea 458/2002, cu modificările ulterioare şi Ordonanţa nr. 11/2010, operatorul poate solicita obţinerea autorizaţiei sanitare cu derogare pe o perioadă limitată de timp(…)”. Aşadar stimaţi cetăţeni, una dintre soluţii, păguboase ce-i drept, ar putea fi continuarea procesului de cumpărare a apei îmbuteliate. Dar prima rezolvare şi cea mai la îndemână, va putea fi pusă în practică la alegerile locale din vara acestui an. Unde mai pui, faptul că este şi o soluţie gratuită şi garantată de Constituţia României! Dar un sfat aş avea pentru dumneavoastră, dacă îmi permiteţi, mare atenţie la urnele de votare, pentru că soluţia care acum pare gratuită, vă poate costa extrem de scump pe termen lung, dacă „daţi chix”.

Victor GHINEA

https://www.ziarulstirea.ro/apa-ce-curge-la-robinete-inca-i-nepotabila/

«Răzbunare politică» pe bani publici

Audit judiciar de 80 mii de lei pentru «apa lui Ionașcu»

La 7 luni de la alegeri, primarul Alexandru Stoica plătește din bani publici un audit judiciar privitor la investiția în sursa de apă. Valoarea acestui serviciu majorează cu 80 mii de lei valoarea investiției în «apa lui Ionașcu», iar factura va fi plătită, firesc, din bani publici. Auditul nu a fost făcut public, însă Alexandru Stoica susține că acesta confirmă existența unei «găuri financiare» de 20 miliarde de lei vechi. În replică, ex-primarul Gabi Ionașcu afirmă că administrația Stoica încearcă să-și legitimeze pe bani publici «răzbunarea politică» din campania electorală...

Audit judiciar cu expert feroviar

Imediat după alegerile locale din 2012, Alexandru Stoica a declarat public că va solicita un audit judiciar pentru care să verifice modul în care au fost cheltuiți banii pentru investiția în sursa de apă. La 7 luni de la respectiva declarație, auditul este gata și așteaptă ședința de la sfîrșitul lunii ianuarie pentru a fi făcut public. Potrivit unor surse interne din cadrul Primăriei Slobozia, auditul a fost realizat de către Pîrvulescu Tache, un expert extrajudiciar specializat în lucrările de infrastructură feroviară, și a costat peste 80 mii de lei. Prin comparație, valoarea unui audit judiciar pentru SC Urban SA a fost mai puțin de jumătate din această sumă și reprezintă valoarea de piață a unui audit de acest gen... Cele aproximativ 30 de pagini ale raportului de audit urmează să fie prezentate Consiliului Local Slobozia pe 31 ianuarie 2013, în cadrul ședinței ordinare din acestă lună. Alexandru Stoica a refuzat să facă public raportul anterior datei avansate mai sus, însă a promis că raportul de audit va fi făcut public ulterior, pe site-ul instituției. De asemenea, Alexandru Stoica a refuzat să facă publice datele contractuale legate de contractarea acestui audit...

«Răzbunare politică» pe bani publici

Singura declarație oficială pe care primarul Alexandru Stoica a fost dispus să o facă vizavi de acest subiect a vizat vinovăția fostului primar Gabi Ionașcu: «Acest audit echivalează cu o hotărîre în instanță. Nu mai trebuie să mergem acolo pentru a ne judeca. Și el spune negru pe alb că lipsesc 20 de miliarde... Eu nu spun că ar fi vinovat cineva. Eu întreb unde sînt banii...» ne-a declarat el.

În replică la acuzațiile care i se aduc, fostul primar Gabi Ionașcu ne-a declarat: «Știți foarte bine că am fost „periat“ și „ultraperiat“ de toate instituțiile statului pe acest subiect. Au existat trei rapoarte de audit ale Curții de Conturi și există chiar și un dosar la DNA pe acest subiect. Dacă în acest moment stau în fața dumneavoastră, cred că e inutil să mai spun că niciuna dintre acuzații nu s-a confirmat. În aceste condiții, înclin să cred că auditul comandat nu este decît un alt episod al „răzbunării politice“ pe care Alexandru Stoica, colegii săi și președintele Ciupercă mi-au promis-o! (...) Din păcate, această „răzbunare politică“ nu ajută la rezolvarea situației. Din informațiile mele calitatea apei furnizate populației s-a deteriorat și este sub nivelul la care am lăsat-o eu. Sînt credincios și duminică de duminică merg la biserică... Mă rog la bunul Dumnezeu să le dea puterea să finalizeze ce am început eu. Nu pentru ei, ci pentru beneficiul cetățenilor!» ne-a declarat Gabi Ionașcu.

Încă 300 mii de euro pentru stația de tratare

O altă notă de plată care a crescut substanțial în ultimele 3 luni este cea pentru stația de tratare a orașului. Valoarea acesteia se ridică la peste 13 miliarde de lei vechi, respectiv 300 mii de euro. Reamintim că, în conformitate cu contractul semnat de către Primăria Slobozia cu GRUP ROMET Buzău, lucrările ar fi trebuit să fie finalizate la 24 octombrie, iar valoarea contractului nu putea fi majorată sub nicio formă. În ciuda acestei interdicții, administrația Stoica se prevalează de o clauză care permite modificarea contractului în cazul materialelor de construcție și îl majorează cu valoarea de mai sus. Pentru a justifica această majorare, Alexandru Stoica susține că banii au fost utilizați pentru schimbarea unor conducte de apă, recondiționarea bazinului de apă, dar și pentru o serie de lucrări netrecute în deviz, dar absolut indispensabile pentru buna funcționare a stației de tratare. «Aici nu s-a mai schimbat nimic de zeci de ani. Ionașcu a făcut devizul bucăți, ca să fie mai mic... Și a zis: lucrarea asta o fac cu Urban-ul, pe asta cu DADP-ul... Țigănie curată! Păi, de unde să avem noi posibilități? A trebuit să găsim soluții!». Alexandru Stoica uită însă să precizeze cum a fost posibil să acopere legal aceste soluții. Una dintre sursele de finanțare este, fără îndoială, alocația bugetară de 500 mii de lei acordată de către Consiliul Județean Ialomița în toamna anului trecut. Pînă la 1,3 milioane de lei însă, drumul e lung, iar Consiliul Local Slobozia nu a aprobat realocări bugetare de o atare valoare. Reamintim că, la acest moment, valoarea investiției la stația de tratare a apei din Slobozia se ridică la 2 milioane de euro, însă calitatea apei rămîne aceeași. Și, dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor care circulă pe holurile noii administrații, nici nu se va modifica vreodată...

28 Ianuarie 2013, 10:28 (10625 vizualizări - 28 comentarii)

http://www.independentonline.ro/2013/01/28/Audit-judiciar-de-80-mii-de-lei-pentru--apa-lui-Ionascu--8283

 

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează