FOTO/VIDEO - Stapana volanului! Povestea buzoiencei de 23 de ani care conduce un mastodont de 40 de tone

Stapana Soselelor soferita 23 ani BuzauO tanara in varsta de 23 de ani din Buzau a reusit performanta de a deveni sofer profesionist pe TIR. A intrat cu viteza in lumea barbatilor si face senzatie la volanul unui TIR. E soferita de TIR si viata, in deplasare, ne spune ca nimic nu o poate opri din drum.

 

Oana Maria conduce de 8 luni un autocamion de 40 de tone pe soselele din Romania. Si-a dorit de cand se stie sa conduca intr-o zi un autocamion sau un TIR, la fel ca orice sofer barbat, iar la varsta de 23 de ani aceasta dorinta i s-a indeplinit. O voce calda nu ramane niciodata fara raspuns. Ea este cea care isi intreaba colegii prin statie daca sunt probleme in trafic. Blonda de la volan. Frumoasa care a imblanzit bestia de cateva zeci de tone. Care a invatat sa se macheze perfect in oglinda retrovizoare a tirului. Si apoi a accelerat, spre succes, intr-un domeniu pana nu demult exclusiv masculin. Si nu e orice fel de femeie. Ci una care ar putea urca la fel de lejer si pe scaunul de sofer de TIR dar si pe o bicicleta. A inversat tiparele. Intr-o lume in care soferii claxoneaza trecatoarele, Oana face pana si pe pietoni sa isi intoarca privirea spre ea. Este o mostenire de la tatal sau am putea spune, sofer profesionist la aceeasi firma la care lucreaza si …. , de mica o tinea in brate la volan. “Meseria de sofer profesionist este frumoasa si interesanta. Nu m-am gandit inca cat timp o sa fiu sofer probabil ca in momentul in care voi decide sa imi intemeiez o familie voi renunta, soferia implica si mult timp petrecut in afara casei chiar a orasului, a judetului, ca sotie si ca mama acest lucru nu se poate. Nu mi-am facut planuri pe termen lung. Este foarte obositor pentru ca este foarte mult timp petrecut la volan, dar ca in orice situatie si a conduce TIR-ul devine mult mai usor daca o faci din pasiune”, spune tanara soferita. Absolventa a unei facultati in domeniul asitentei sociale nu s-a regasit lucrand in domeniu. “Este o responsabilitate majora si mi-am asumat-o. Am avut sprijinul familiei desi mama mai spune uneori sa-mi gasesc o meserie “normala”. Nu este o meserie usoara dar deocamdata nu am intampinat dificultati majore. Daca mi s-ar intampla sa fac o pana unele componente ce trebuiesc schimbate au 50 de kilograme exact atat cat am si eu deci nu m-as descurca foarte usor dar am convingerea ca ar opri cineva in trafic sa ma ajute”. A intalnit soferite la fel ca si ea dar in alte tari si le-a privit cu admiratie aici cele mai frumoase reactii pot fi citite pe chipul polistilor “Cand cobor de la volan si predau actele se uita la permis, la grade si la mine, si iar se uita…Nu le vine sa creada, imi mai cer un document, se mai uita, mai verifica. Cei mai multi dintre colegi sunt amabili si ma incurajeaza, mai aud uneori si mici ironii dar nu ma descurajeaza, merg mai departe”. Ii dorim si noi sa mearga mai departe mii de kilometri fara incidente. Drum bun!

A.D.

I.G.

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat