VIDEO ALARMANT IN BUZAU – Fructele din supermarketurile din oras sunt iradiate puternic. Iata ce se intampla cand sunt masurate cu un aparat special (dozimetru Geiger-Muller)

fructe iradiate BuzauDe curand, jurnalistii News Buzau au masurat nivelul de radiatii gamma si beta din fructele “servite” intr-unul din hipermarketurile buzoiene si dupa cum veti vedea in filmul atasat, rezultatele sunt ingrijoratoare (s-a folosit un tub Geiger-Muller omologat si o aplicatie speciala pe telefonul mobil). Dupa cum se stie, procesul de conservare al fructelor si legumelor de import se face aproape exclusiv cu radiatii ionizante care distrug vitaminele, mineralele si vaduveste hrana de gust sau miros.

 

Metoda are beneficiul ca vegetalele raman „proaspete" timp indelungat. Potrivit unor studii in domeniul radioactivitatii la alimente, in Romania, 99% din fructele importate sunt iradiate.  “Alimentele iradiate sau ionizate nu trebuie confundate cu alimentele contaminate. Hrana contaminata presupune prezenta nedorita a unor particule radioactive, pe cand legumele sau fructele iradiate sunt supuse deliberat unui tratament destul de periculos cu raze ionizante pentru a fi conservate. Acest tratament presupune expunerea alimentului la un flux de raze ionizante ce pot fi generate de o sursa radioactiva. Efectele obtinute sunt, pe langa degradarea produsului, distrugerea microorganismelor si a insectelor care se strecoara in fructe ori in cereale sau eliminarea parazitilor de tot felul. Primele alimente supuse iradierii au fost fructele si legumele…Desi au aparut proteste din partea multor cercetatori care au incercat, si la vremea aceea, sa traga un semnal de alarma in legatura cu eventualele consecinte nocive asupra sanatatii, Administratia alimentelor si medicamentelor din SUA a aprobat, in 1963, iradierea alimentelor ca mijloc de conservare”. De curand, mai multi specialist in nutritive si boli cancerigene precizeaza ca aceste alimente sunti iradiate cu raze gama sau cu raze X. Tehnologia prin iradiere cu raze gama foloseste substante radioactive, Cobalt 60 sau Cesiu 137. Un raport dat publicitatii de catre o organizatie ecologista internationala, care se opune iradierii alimente­lor, precizeaza ca studii efectuate pe termen scurt, care au avut ca subiecti copii din India, hraniti o perioada cu alimente iradiate, au indicat distrugeri ale cromozomilor acestora.

Testele au fost facute si pe un esantion de caini care au mancat, un timp, numai carne de vita iradiata. Veterinarii au constatat, in urma examenelor clinice, ca toti cainii care primisera carne iradiata, in perioada experimentelor stiintifice, aveau splina marita. Cancerul, bolile de rinichi, imunotoxicitatea nu sunt decat unele dintre bolile deosebit de grave care pot fi declansate in urma consumului de alimente tratate cu raze ionizante, mai sustin cercetatorii”.

In Romania avem o adevarata extinctie tacuta in masa.

In Romania exista un act normativ, emis in anul 2001, care reglementeaza pro­ductia, importul si comercializarea alimentelor si a ingredientelor alimentare tratate cu radiatii ionizante. Acest act normativ obliga Ministerul Sanatatii sa emita si sa actualizeze lista produselor alimentare ce pot fi iradiate si dozajul de iradiere, in conformitate cu o lista similara care este valabila in Comunitatea Europeana.

SURSA: http://www.edituramix.ro/?qu3rt&pr95t=231

I.G.

 

Detalii de background: Tubul Geiger-Müller sau tubul G-M este elementul sensibil al instrumentului de masura Geiger utilizat pentru detectarea radiatiilor ionizante . Acesta a fost numit dupa Hans Geiger , care a inventat principiul in 1908 [1] si Walther Müller , care a colaborat cu Geiger in dezvoltarea tehnicii in 1928 pentru a produce un tub practic care ar putea detecta un numar de tipuri diferite de radiatii. Este un detector de ionizare gazoasa si foloseste fenomenul de avalansa Townsend pentru a produce un impuls electronic usor de detectat din cat mai putin un singur eveniment ionizant din cauza unei particule de radiatie. Se utilizeaza pentru detectarea radiatiilor gamma , a razelor X si a particulelor alfa si beta . De asemenea, poate fi adaptat pentru detectarea neutronilor . Tubul opereaza in regiunea "Geiger" de generare de perechi de ioni. Acest lucru este aratat pe graficul de insotire pentru detectorii gazosi care prezinta curentul ionic in raport cu tensiunea aplicata.

Radiatiile ionizante pot fi periculoase pentru om. La fel cum soarele poate arde pielea, asa si radiatiile ionizante pot cauza daune corpului. Cum se intampla acest lucru? In drumul lor, radiatiile ionizante, care elibereaza o cantitate suficienta de energie, pentru a putea indeparta unul sau mai multi electroni din atomii tesuturilor iradiate, deregland in consecinta activitatea lor chimica normala in tesuturile vii. La un anumit grad de dereglare a acestor procese chimice, celulele vii nu se mai pot regenera pe cale naturala si raman permanent dereglate sau mor (in cazul distrugerii ADN-ului).

Gradul de severitate al efectelor radiatiei depinde de:

  • durata expunerii
  • intensitatea radiatiilor
  • tipul radiatiilor

Expunerea la o doza foarte mare de radiatii poate conduce in scurt timp la arsuri ale pielii, stari de voma si hemoragii interne; organismul nu poate genera celule noi intr-un timp foarte scurt. Expunerea indelungata la doze mai mici de radiatii poate cauza aparitia cu intarziere a cancerului si posibil a unor boli ereditare, lucru constatat in special la supravietuitorii bombardamentelor de la Hiroshima si Nagasaki.

Doza de radiatii

Masuram nivelul de radiatii la care o persoana este expusa si riscul rezultat in urma expunerii, folosind conceptul de doza, care in termeni simpli, este o masura a energiei livrate de respectiva radiatie catre tesutul uman.

Cea mai simpla forma de exprimare a dozei este doza absorbita, care se defineste ca fiind energia absorbita de radiatie intr-un kilogram de tesut. Unitatea de doza absorbita se exprima in Joule pe Kilogram (J/kg) si are denumirea de gray (Gy)Unitatea tolerata de doza absorbita este rad-ul (radiation absorbed dose). 1 Gy = 100 rad.

Deoarece o doza absorbita, in cazul unei radiatii alfa, produce mai multe distrugeri tesuturilor vii fata de aceeasi doza produsa de radiatiile beta si gama, doza absorbita se inmulteste cu o constanta (care este egala cu 20 pentru radiatiile alfa si cu 1 pentru cele gama si beta), pentru a obtine doza echivalenta. Aceasta doza echivalenta este masurata in urmatoarele unitati – Sievert (Sv) sau rem (1 Sv = 100 rem). Deoarece un 1 Sv reprezinta o doza extrem de ridicata si, prin urmare, dozele sunt deseori exprimate in mSv (miimi de Sievert). De exemplu, o persoana normala, care nu este expusa unor surse suplimentare naturale sau artificiale de radioactivitate, primeste o doza a radiatiei naturale intre 2 si 3 mSv pe an.

Sensibilitatea tesuturilor umane la radiatie difera in functie de tesut, de exemplu o doza de 1 Sv la organele de reproducere este mai daunatoare decat 1 Sv la ficat. Doza efectiva se calculeaza prin aplicarea factorilor de ponderare la dozele echivalente pentru fiecare organ si prin insumarea contributiilor din diferite organe. Unitatea de masura pentru doza efectiva este de asemenea sievertul (Sv).

Doza efectiva reprezinta suma ponderata a dozelor echivalente, provenite din expunere externa si interna, efectuata pentru toate tesuturile si organele corpului uman. Unitatea de doza efectiva este tot sievert-ul.

Unitatea tolerata de doza echivalenta este rem-ul (röntgen equivalent man). 1 Sv = 100 rem.

Exemple de doze

Activitate      Doza echivalenta primita de o persoana

Doza medie mondiala din toate sursele           2,8 mSv pe an

Zbor cu avionul dus – intors Europa–SUA      0,1 mSv

Radiografie pulmonara    0,1 mSv

Procedura medicala cu doza ridicata   5–10 mSv

Caile de contaminare ale organismului uman

In situatia expunerii la doze care depasesc limitele maxim admise, fie ca vorbim de personal care lucreaza in mod direct cu sursele de radiatii sau de persoane afectate in cazul unui accident nuclear efectele asupra sanatatii acestora depind in mare masura si de modul de contaminare.

Contaminarea externa se refera la depunerea accidentala pe piele sau imbracaminte a radionuclizilor fixati, inclusi sau adsorbiti pe/in particule de praf. Iradierea organismului rezulta din radiatiile beta si gamma ale radionuclizilor contaminanti care produc arsuri caracteristice, in functie de activitatea si timpul de injumatatire fizica a acestora si de energia radiatiilor. Acestea pot evolua asemanator cu arsurile produse de orice alt agent fizic sau chimic.

Contaminarea interna este data de patrunderea accidentala a radionuclizilor in organism prin inhalare, ingestie sau prin piele.

Contaminarea interna prin inhalare se datoreaza prafului sau aerosolilor contaminati de caderile radioactive provenite de la testele sau de la accidentele nucleare majore. Gradul de contaminare interna pe aceasta cale depinde de caracteristicile particulelor radioactive (incarcare radioactiva si electrostatica, marime, densitate, compozitie chimica etc.).

Contaminarea interna pe cale digestiva se realizeaza in urma consumarii de alimente si apa contaminate, direct din depuneri sau prin transferul diferitelor substante radioactive in interiorul lantului trofic.

Contaminarea prin piele (absorbtie tegumentara), are importanta redusa; putini radionuclizi diluati in apa patrund prin tegumentele intacte (cazul celor din grupele alcalinelor si alcalino-pamantoaselor). In primele 12 zile de dupa accidentul de la Cernobal, principala cale de contaminare a omului a fost cea prin inhalare, dupa care ponderea a trecut la cea prin ingestie.

In primele 12 zile de dupa accidentul de la Cernobal, principala cale de contaminare a omului a fost cea prin inhalare, dupa care ponderea a trecut la cea prin ingestie.

Efectele biologice

Radionuclizii patrunsi in organismul omului pot fi repede detectati in sange, urina (iod 131, cesiu 137) si fecale (strontiu 90). Majoritatea radionuclizilor patrunsi in organism se comporta foarte asemanator cu elementele chimice din care provin sau cu care se aseamana din punct de vedere al proprietatilor chimice; astfel ritmul de acumularea si eliminarea radionuclizilor in si din om, pot fi calculate suficient de precis cu ajutorul unor modele matematice . Toxicitatea radionuclizilor patrunsi in organism depinde de: activitatea acestora, forma chimica, tipul si energia radiatiilor emise, timpii de injumatatire fizica si biologica. In contaminarile externe radionuclizii beta emitatori sunt cei mai periculosi, in contaminarile interne cei alfa emitatori, in timp ce radionuclizii gamma emitatori produc iradiere, dar mai redusa, in ambele cazuri.

Radionuclizii patrunsi in organism, in functie de proprietatile fizice si chimice (ale elementelor chimice din care fac parte) sunt metabolizati diferit, putand fi impartiti astfel:

transferabili, sunt radionuclizii in combinatii solubile in mediul biologic, care difuzeaza cu usurinta in organism, precum: hidrogen 3, carbon 14, radiu 226, cesiu 137, cesiu 134, strontiu 90, strontiu 89, iod 131 etc.,

netransferabili, radionuclizii in combinatii insolubile la orice pH din mediul biologic, practic difuzeaza putin sau de loc in corp, chiar daca au trecut de bariera intestinala. Acesta este cazul plutoniului 239 care are ca organ critic ficatul, unde stationeaza ceva timp, dupa care este eliminat prin urina.

Radionuclizii odata ajunsi in sange, trec in in tesuturi, unde o parte este fixata ( intre 30 si 70 la suta), cealalta fiind eliminata prin urina, fecale si transpiratie. In functie de activitatea metabolica a diverselor tesuturi, radionuclizii pot fi eliminati sau recirculati in sange si fixati din nou.

De exemplu, in comparatie cu strontiul radioactiv, care odata fixat in sistemul osos nu mai poate fi eliminat cu usurinta, cesiul radioactiv care se acumuleaza in organele moi si in sistemul muscular, este metabolizat intens, ceea ce permite eliminarea sa mult mai rapida din organism. Astfel, in cazul unui om adult, daca strontiul 90 fixat in sistemul osos se reduce la jumatate abia dupa cca 7000 zile, cesiul 137 se reduce la jumatate mult mai repede, in 50 – 150 zile.

O atentie deosebita este acordata de specialistii in radioprotectie radionuclidului hidrogen 3, numit si tritiu, cu care se poate contamina mediul, implicit si omul, in conditii de functionare necorespunzatoare a unei centrale nucleare cu reactor CANDU (cum este si cea de la Cernavoda). Tritiul este retinut in organism aproape 100% la patrunderea pe cale pulmonara, 50% prin pielea intacta si 100% pe cale digestiva (mai ales din apa contaminata), dar este eliminat repede.

Alti izotopi "tintesc" anumite organe si tesuturi si au o rata de eliminare mult mai scazuta. De exemplu, glanda tiroida absoarbe o mare parte din iodul 131 care intra in corpul uman. Daca sunt inhalate sau inghitite cantitati suficiente de iod radioactiv, glanda tiroida poate fi afectata serios in timp ce alte tesuturi sunt relativ putin afectate. Iodul radioactiv este unul din produsii reactiilor de fisiune nucleara si a fost unul din componentele majore ale contaminarii produse de explozia de la Cernobal. Acumularea sa in organismele unor copii a dus la multe cazuri de cancer tiroidian la copii din zonele foarte contaminate din Belarus (Gomel).

Radioizotopii si organele lor tinta

Element radioactiv Organele, tesuturile afectate

I-131  Tiroida

Sr -90, Pb-210        Maduva si suprafata oaselor

S-35   Intreg corpul

H-3     Fluidele din corp

C-14   Tesuturile grase

Activitatea radionuclizilor patrunsi in organism prin una din caile de contaminare amintite, este proportionala cu cantitatea sau concentratile existente la intrarea in organism. Dupa ce radionuclizii au intrat in sange, situatia devine mai grava dupa ce acestia s-au fixat deja in organele lor "tinta". In consecinta, este mult mai important ca in caz de contaminare radioactiva, sa se actioneze rapid pentru limitarea expunerii la respectiva sursa, de exemplu prin indepartarea si izolarea sursei respective, sau prin parasirea zonei contaminate.

Caracterul determinist si probabilistic sau stochastic al efectelor

Odata ce radionuclizii respectivi intra in organismul uman, energia eliberata de radiatiile ionizante poate fi daunatoare. In situatia incasarii unei doze mari (6 – 10 Sv) in timp scurt, celulele diferitelor organe pot fi distruse, ducand la moartea persoanei in urma expunerii la radiatii. La un nivel de expunere mai scazut, persoana respectiva poate suferi vatamari ireversibile, cum ar fi arsuri profunde cauzate de radiatii. Daca expunerea este mai redusa (dar in continuare foarte ridicata in comparatie cu nivelurile normale) efectele sunt de natura temporara, cum ar fi inrosirea pielii. Sub un anumit nivel de expunere – numit prag – aceste efecte nu mai apar. Peste acest prag, gravitatea efectelor creste odata cu doza. Aceste tipuri de efecte se numesc efecte determininiste. Daca acestea se produc, putem fi siguri ca au fost cauzate de radiatii.

Nivelurile de radiatii mai scazute – inclusiv nivelurile la care suntem expusi in mod normal – nu distrug celulele dar pot cauza modificari la nivelul acestora (prin deteriorarea ADN-ului). In multe cazuri, modificarile vor fi benigne sau vor putea fi remediate de organism. Cu toate acestea, exista posibilitatea ca, ulterior, modificarile sa devina maligne adica sa duca la aparitia cancerului sau, daca sunt afectate organele de reproducere, copii persoanei respective pot fi afectati. Probabilitatea producerii unor astfel de efecte – cunoscute ca efecte stocastice – creste odata cu doza, dar nu se poate determina, prin examinarea unei anumite persoane, daca efectul de care sufera a fost cauzat de radiatii sau de altceva. Se presupune ca orice nivel de expunere, oricat ar fi de mic, implica un risc: la niveluri de expunere foarte scazute riscul este foarte mic, dar se presupune ca nu este zero.

SURSA: http://www.anpm.ro/ro/efectele-radiatiilor-asupra-sanatatii-oamenilor

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Comentarii  

0 #1 Articol...Marius 09-06-2017 17:34
Cate este totuși hipermarketul din cadrul articolului d-voastră???
Citat

Continut recomandat