O lectie de istorie - Semnificatiile zilei de 24 ianuarie si trecerea domnitorului Cuza pe strada “Targului” din Buzau

Strada Cuza Voda BuzauStrada Cuza Voda (numita anterior si Strada Targului) este principala strada comerciala aflata in centrul istoric al orasului Buzau, Romania. Multe din casele de pe aceasta strada dateaza din secolul al XIX-lea, fiind construite pe niste fundatii existente deja. Sunt cladiri care au parter si etaj, negustorii care le detineau avand pravaliile la parter si locuintele la etaj. In Arhivele Statului din Buzau se onsemneaza ca la 1859, Buzaul numara 9.000 de locuitori, in 1867 - 12.000 de locuitori, iar in 1890 - 17.000 de locuitori. Erau inregistrate peste 2.400 de case si 108 strazi. Cea mai mare concentrare de locuinte era pe strada Targului, cea care devenea mai tarziu strada Cuza Voda, ca recunoastere a trecerii domnitorului pe aceste meleaguri. Potrivit unor istorici buzoieni, intre 24 si 25 ianuarie 1859, locuitorii Targului au iesit in strada, sa-si arate bucuria odata cu vestea ca Alexandru Ioan Cuza a fost ales la domnia Tarii Romanesti, act care genera unirea Principatelor. In Buzau s-a facut si un banchet in cinstea numirii lui Cuza - pe 29 ianuarie, la Cazarma Militara (maestro de ceremonie fiind capitanul Nicolae Sabovici). Aici s-a jucat si jucat Hora Unirii.  Naravitii in citirea documentelor vechi spun ca la 6 februarie 1859, toti locuitorii Targului i-au facut lui Alexandru Ioan Cuza o primire triumfala, pe strada principal din oras (acum Cuza Voda – denumie ce aluat-o in cinstea vizitei la Buzau a Domnitorului). De asemenea, se spune ca la Posta Calnau, Domnitorul Tarii Romanesti a fost asteptat de catre administratorul districtului si de catre un grup masiv de sateni si satence impreuna cu “ deputatie din partea junimei districtului, compusa din 200 de calareti”. Comitetul unionist, constituit la 16 martie 1857, era compus din Scarlat Voinescu, Costache Ciochinescu si Costache Moglan. In ziarul ”Steaua Dunarii” din 17 februarie 1859, arata ca lui Cuza i s-a prezentat comanda dorobantilor, cu cocardul tricolor ce a facut mare impresie Mariei Sale Printul”. Dupa aceea, ”Maria Sa fu primit de oraseni in mare numar si de toata treapta (...), unde printr-un discurs al municipalitatii, i s-au prezentat painea si sarea, simboale ale indestularii”. Alexandru Ioan Cuza a ajuns si la Episcopie, cu gandul sa innopteze aici. Redactorii ziarului ”Romanul”  arata in editia din 17 februarie 1859 cum se bucurau buzoienii de aceasta vizita: ”torte aprinse, globuri luminoase, feluri de transparente artificiale si osebite tablouri reprezentand Unirea Principatelor Unite, a armelor lor, a initialelor M.S. printul, diferite alte embleme si inscriptii”.  (Ghe. Petcu -  Judetul Buzau, legende si istorie). Dupa ce a dormit o noapte la Episcopie (episcop fiind P.S. Filaret),  Alexandru Ioan Cuza, in aplauzele buzopienilor  s-a indreptat spre Ploiesti pe Strada Mare.

Cuza si Kogalniceanu la Episcopia Buzau

Seminificatia zilei de 24 ianuarie – scurta prezentare

Pentru romani, 24 ianuarie are o importanta deosebita. In aceasta zi s-au pus bazele dezvoltarii moderne a statului. Pe langa faptul ca in 1859 a fost ales Cuza domnitor al Tarii Romanesti, dupa ce pe 5 fusese numit pe tronul Moldovei, in 1862 au avut loc o serie de evenimente ce au dus la desavarsirea Unirii. Dupa fericitul an 1859, a inceput o lupta externa, pentru recunoasterea lui Cuza si una interna pentru unificarea institutiilor. Dubla alegere, desi era conforma cu specificatiile internationale, nu era pe placul Imperiului Otoman. Romanii pusesera Europa in fata faptului implinit, alesesera doi domni, dar era unul si acelasi. S-a trecut la recunoasterea dublei alegeri. Au fost trimisi agenti diplomatici in toate capitalele europene iar Cuza a facut o vizita la Constantinopol in septembrie 1860. Spre deosebire de anii precedenti, cand festivitatea de investitura a Domnitorilor se facea potrivit unui ceremonial in care domnitorul era pus intr-o postura de inferioritate, Al. I. Cuza avea sa fie primit cu onorurile cuvenite unui personaj de talie europeana, lasand o buna impresie atat sultanului Abdul-Medgid, cat si consulilor Puterilor garante din capitala otomana, apreciindu-i-se „tactul si stapanirea de sine, precum si dibacia” . Desi imprejurarile demonstrasera ca o revizuire a Conventiei care reglementa situatia tarii nu era inca oportuna, vizita lui Al. I. Cuza la Constantinopol a insemnat un succes personal, menit a imbunatati raporturile romano-otomane. Pe plan intern se iau masuri pentru desavarsirea unirii adminstrative. Doua Adunari, doua guverne, doua capitale departe una de alta, faceau functionarea statului dificila si costisitoare. Comunicarea intre capitale era difcila, drumrile lasau de dorit si nu exista cale ferata. Sistemul legislativ coordonat prin Comisia centrala de la Focsani era greoi. In 1861, Poarta pregateste un firman referitor la Unirea administrativa a Principatelor. Proiectul era departe de a corespunde asteptarilor legitime si mult asteptate ale poprului roman. El prevedea desfiintarea Comisei de la Focsani- cu o componenta mai progresista decat cea a Adunarilor- si preluarea atributiilor ei de noua Adunare, ceea ce intarea pozitia adversarilor progresului si domnitorului. Se mentinea frontiera intre cele doua state, in Moldova se numea un guvernator si se instituiau consilii provinciale. Dupa cum aprecia stralucitul diplomat Costache Negri, actul “intarea mai degraba separatia decat Unirea”. Negri va actiona insa cu succes si va elimina in mare parte clauzele nefavorabile. Victoria ar fi putut fi deplina daca Austria nu ar fi intervenit in defavoarea noastra. Firmanul este trimis romanilor. La 11 decembrie 1861 Cuza anunta oficial realizarea Unirii depline pe plan administrativ. Se convocau Adunarile la Bucuresti. Pe 22 ianuarie se alcatuieste primul guvern unic sub conducerea lui Barbu Catargiu. Se anunta ca “a sosit actul prin care se constata recunoasterea Unirii de catre Inalta Poarta si Marile Puteri garante si inscrierea ei in dreptul european”. Domnitorul n-a venit insa la Bucuresti, intarziind intentiont publicarea firmanului, totul cu scopul de a proclama Unirea “intr-un chip mai larg decat o incuviinta firmanul primit”.

 Iata ca a sosit marea zi de 24 ianuarie 1862 cand are loc prima sedinta a Adunarii unice. Cuza vine in fata deputatilor. El spune ca Poarta si Marile Puteri “au venit sa recunoasca unirea ministerelor si Adunarii”. Domnitorul este credincios misiunii sale si proclama “Unirea definitiva a Principatelor”. Domnitorul isi exprima nadejdea ca “puterea suzerana si puterile garante nu vor cugeta a desfiinta in viitor Unirea ce au recunoscut-o atat de necesara pentru fericirea Principatelor”, deoarece “Unirea este singura stare politica ce poate sa asigure viitorul nostru si sa ne permita de a da tarei organizarea ce o asteapta de atata timp”. Pe linia afirmarii autonomiei se inscrie si incercarea de a impune in actele oficiale, incepand cu 24 ianuarie 1862, titulatura de Romania in loc de „Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei”. Initiativa nu s-a materializat decat o scurta perioada de timp, atat Turcia, cat si Austria nefiind dispuse „a ingadui cea mai nevinovata insinuare ca Principatele erau o natiune unita pentru totdeauna”. Chiar si diplomatia franceza sugera, aliata noastra, cercurilor conducatoare de la Bucuresti sa nu provoace complicatii inutile, deoarece, „dand in mod oficial numele de Romania unui stat pe care Europa l-a recunoscut numai sub un alt nume, Guvernul Principelui Cuza isi atrage reprosuri intemeiate” . Iesind din Adunare, Cuza a strabatut pe jos sirurile poporului, venit sa reediteze in parte anul 1859. Strigatele de bucurie pentru domnitor s-au imbinat cu cele pline de ostilitate la adresa lui Barbu Catargiu. Niste buzoieni chiar i-ar fi vrut capul. Guvernul era domniat de conservatori, adversari ai reformelor in beneficiul taranilor. Tot acum se stabileste capitala la Bucuresti. Cum s-a trait la Iasi evenimentul? “Ciudat lucru sa muti capitala la Bucuresti, cand edilitar Iasul era mai dezvoltat??”, s-au gandit unii moldoveni. Adevarul era ca Bucurestiul desi nu era asa dezvoltat urbanistic, era mai populat, iar sudul tarii avea mai multi locuitori. In actele oficiale s-a mai folosit pentru ceva vreme denumirea de Capitalaa cand venea vorba de Iasi, insa pana la mijlocul anului s-a renuntat definitv. Unele institutii s-au desfiintat, altele au fost tranferate la Bucuresti sau au devenit reprezentante locale ale puterii centrale. Aparatul administrativ s-a subtiat ca urmare a acestor procese. Au aparut chiar voci care cereau separarea. Monitorul Oficial pe partea Moldovei devine Foaie de publicatiuni oficiale. Fostii ministri devin provizoriu, pentru a se pastra buna functionare a statului, directori de departamente, de exemplu “Director al Ministrului de Justitie pentru departamentul Moldovei”. Scoala militara de la Iasi se muta si se contopeste cu cea bucuresteana. Pentru a se despagubi orasul pentru pierdera statului de Capitala se propune instalarea Inaltei Curti de Justitie la Iasi, totul pana cand se vor face cai ferate. Insusi moldoveanul Kogalniceanu combate ideea. Ca urmare a acestui fapt, portrete ale sale sunt arse si primeste o depesa in care este anuntat ca nu va mai fi niciodata votat de ieseni. Ideile separatiste iau avant. Chiar si in ziarul parizian “La France” se publica asemena ganduri. Acea publicatie era oricum tibuna separatistilor de orice fel, erau si articole care favorizau faramitarea Italiei. Kogalniceanu propune o serie de masuri compensatorii pentru moldoveni: consolidarea Universitatii, antrepozite, reducerea impozitului funciar la jumatate, catedrala si cazarma, sosele, Prut navigabil pana la Ungheni si cale ferata. Toate aceste propuneri cad insa. Situatia financiara nu permitea.Moldovenii vor gasi insa un sprijin in Cuza-Voda. La inaugurarea Scolii Militare din Bucuresti spune: “Au mijlocit serioase rezoane pentru fuzia scoalelor militare din Iasi si din Bucuresti si sunt preocupat de jertfa impusa vechii capitale a Moldovei, prin centralizarea serviciilor publice in Bucuresti. Nu voi cruta nimic, spre a ridica, precum merita, orasul iasi, care a fost leaganul Unirii.”

 

Iulian Gavriluta

Surse:

http://www.istorie-pe-scurt.ro/semnificatiile-zilei-de-24-ianuarie/

Dan Berindei, Constituirea Romaniei moderne, editura Enciclopedica, Bucuresti, 2009

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri pana astazi, editura Albatros, Bucuresti, 1971

http://www.unibuc.ro/CLASSICA/cuza-voda1/cap6.pdf

http://sorin-damean.blogspot.ro/2010/02/de-la-cuza-voda-la-principele-carol-i.html

https://www.erepublik.com/es/article/vol-247-mbb-romania-de-altatata-o7-2280537/1/20

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează