Presa buzoiană de altădată. Despre abuzuri, evaziune fiscală şi despre mizeria politicianismului

politica 3Curat murdar, da’ umflă-l!!! Cum se face justiţie! Opinia publică atacă. Ştire: „Barbariile plutonierului Ghinea Petre, şef de post în Săpoca. Împuşcă un sătean şi torturează pe altul: Ion Branişte. Săteanul Vasile I.G. Ştefan este ucis şi profanat pentru că a reclamat un prieten al jandarmului. Costică Lefter refuză să ofere comisioane de vin şi ţuică – tortură.”

 

Omului i se aplică „încercarea fălcilor” şi este trimis din post în post cu bătaia din dotare la Legiunea de Jandarmi , Buzău. La Mărăcineni este băgat la butuc. În Buzău e pus pe liber. Ajuns acasă, primeşte tortură şi apoi e dus la Beceni, unde şeful de post, prieten cu Ghinea, Petre Ion, continuă tortura. „Credem că cei în drept nu vor întîrzia să ia măsuri contra acestor barbarii. Ţinem să afirmăm că nu sunt la primele abuzuri.”

Vine justiţia! Dar cum? „Anchetă. Martor mincinos, o învăţătoare ce predă copiilor morala şi adevărul. Ancheta s-a făcut fără ca Ghinea să fie suspendat şi nu se poate afla de ce.” („Acţiunea Buzăului”, septembrie 1935)

Spre îmbogăţire, nicio piedică!

Banul nu are miros! Pe bancnotă nu scrie morală! Mîna care apucă banul nu transpiră a remuşcare! Ochiul care îl priveşte este orb pentru tot ceea ce este în jur! Funcţionarul care veghează la apărarea legalităţii nu se ridică de pe scaunul plătit din paralele bugetarilor! Ziaristul? Mai dă şi el cu fleanca şi zice:

„Patronii de restaurante, ca şi ceilalţi comercianţi, continuă să îşi fixeze singuri preţurile la mîncările lor, în aşa fel ca cîştigul să fie sută la sută şi chiar mai mare. Nici un control din partea celor în drept, aşa că orice acuzaţiune s-ar aduce, speculanţii nu pot fi învinuiţi pentru că cei care ar trebui să-i controleze dorm şi credem că vor dormi. Primăria este singura în măsură de a stîrpi acest abuz şi aceasta numai în cazul cînd s-ar ordona un control serios.”

(„Vocea Buzăului”, 20 iulie 1926)

„Sub regimul bătăii libere în alegeri”

Dar care ruşine? Care legalitate? Care civism? Care fairplay politic? Care? Constituţionalitatea circului cu sifoane sparte în cap la crîşmă? Ciomege trase peste şale şi peste ţîrloaie sau oameni însemnaţi cu creta pe spate şi puşi pe lista de corecţie cu parul, dacă nu au votat cu cine trebuie? Aveţi idee cum se jucau acele piese de teatru politic prin satele României interbelice cu ocazia alegerilor sau, mă rog, „bătăilor libere în alegeri”? Să lăsăm, prin urmare, pe figuranţii acestor piese să ne povestească ce păţeau ei sau, mai bine zis, oasele lor, cu regizorii politicii dacă nu jucau bine rolul indicat electoral:

„La alegerile pentru Consiliul Judeţean Buzău, pe lîngă alte victime ale bătăii libere, au fost şi locuitorii Tudor Drugău, Vasile Nicoale şi Niţă Drugău. Ei au fost răniţi rău şi s-au adresat Parchetului. În cererea către Parchet, arată pe agresori. „Domnule Prim Procuror, În seara zilei de 9 februarie a.c., pe cînd ne întorceam de la secţia de votare Lunca Frumoasă, în dreptul comunei Trestia, am fost atacaţi de un grup de oameni din comuna Bălăneşti, înarmaţi cu ciomege şi cu revolvere, strigînd că noi am fi votat cu partidul X.”

(„Vocea Buzăului”, 15 februarie 1930)

Căscaţi bine ochii, fraţilor, la viitoarele alegeri şi staţi liniştiţi că, pînă la noile electorale libere, e timp să vi se tragă şi vînătăile. Lăsaţi-l în pace pe domnul Prim Procuror, că nici el nu e de capul lui, este şi el după capul altora, dacă nu chiar de-al lor.

Cămătarul de la Filantropica

Jurnalistul şi scriitorul contemporan Tache, care, de curînd, a scos „cartea de week-end”, „Cămătari. Recuperatori”, ar mai avea o porţie bună de scris dacă s-ar inspira din trecutul cămătăriei de altădată. Nici nu gîndeşti unde ar putea găsi cămătari! Oriunde. Dar şi la o Societate Filantropică? Acestea fiind zise, ia să vedem ce ne mai spune presa:

„Sunt aici, în oraş (Buzău, s.n.), multe societăţi filantropice cari, unele din ele, din nenorocire, au încăput pe mîini rele. Una a dat faliment de pe urma unor astfel de indivizi. Unele din aceste societăţi ajunse, printr-un concurs de împrejurări, pe mîna unor indivizi, cari nu au nimic în comun cu morala şi cu bunul simţ, au fost transformate în „birouri oficiale de cămătărie”, iar bieţii oameni ajunşi pe mîinile lor adevărate victime.”

(„Vocea Buzăului”, 29 aprilie 1928)

Pe buzoian nu l-a speriat bumbăceala de la Bucureşti

Pe un 11 aprilie 1930, la Bucureşti, pe Calea Victoriei, a fost bumbăceală mare. Invalizi, văduve şi orfani de război îşi cer drepturile. Rezultatul? De la politicieni citire spre jandarmi: ciomăgire! Pare-se că, pe fraţii buzoieni ai celor ciomăgiţi în Capitală, nu i-a speriat la un 28 septembrie 1930 înmuierea oaselor de către vigilentele şi patrioticele autorităţi. În ştirea „La Congres, văduvele şi orfanii de război au fost bruscaţi de poliţie”, aflăm filmul de scurt metraj al evenimentelor:

„În ziua de 28 septembrie 1930 a.c., Ministerul de Interne a oprit Congresul văduvelor şi orfanilor de război. Totuşi, acest Congres nu s-a amînat şi d.Traian Lucasievici, preşedinte, a recurs la un truc, strămutînd adunarea la Cimitirul Eroilor. În acest timp, la barierele oraşului şi, în special la Podul Buzău, a fost ciocnire între sergenţi şi văduve. Cordonul a fost rupt, iar văduvele au luat-o la goană, urmărite de sergenţi. Interzicerea Congresului şi bruscarea văduvelor şi a orfanilor de război a produs o mare indignare în opinia publică locală, iar presa de la Bucureşti a vestit energic interzicerea şi bruscare congresiştilor.”

(„Vocea Buzăului”, 4 octombrie 1930)  

Persecuţia adversarilor şi a bănuiţilor

Vai de adversari şi de bănuiţi! Căpătuiala injustă şi prigonirea politică nu puteau fi decît imorale şi producătoare de tulburări. Unii aveau norocul de a se cocoţa în fruntea bucatelor prin mijlocirea nu-ştiu-cui, iar alţii îndurau vinovăţia de a fi adversari. Acesta era jocul politicii prost alcătuite, cît şi urmările ei mizerabile pentru individ şi pentru societate, în general. Presa vremii relatează un astfel de caz, din cele multe : « Aflăm că, în urma unui raport al d-lui N. Chiriţescu, Dir. Liceului « Hasdeu » din localitate, Ministerul de Instrucţiuni ar fi pedepsit trei profesori averescani (din partidul Liga Poporului, aflat la guvernare în perioada

1920-1921 şi 1926-1927,s.n.) şi pe secretarul liceului, Corneliu Mateescu. Dar să vedem cînd i-o veni rîndul şi d-lui Chiriţescu. »

(« Vocea Buzăului », 29 aprilie 1928)

Pe ei nu îi intimidează

Ce le păsa borfaşilor din România dictaturii regale că cetăţeanul obişnuit stătea sub controlul poliţienesc, iar ochii şi urechile puterii nu pierdeau ocazia să-i spioneze părerile privitoare la situaţia politică sau economică a ţării! Lor nu le păsa că o reţea poliţienească de informaţii, formată din cîrciumari, barmani, hotelieri sau băieţi de prăvălie, spiona în tot locul libera exprimare a cetăţenilor. Borfaşii erau borfaşi şi pe ei nu îi interesa politica. În ianuarie 1940, la Buzău, spărgătorii îşi făceau meseria cu profesionalism:

„Joi noaptea, necunoscuţi făcători de rele au pătruns în podurile magazinelor „Carmen” şi „Haras”, din Piaţa Daciei, de unde, prin spargerea plafoanelor, au pătruns în interior. Hoţii au furat o mare cantitate de mărfuri. Modul şi împrejurările cum au operat dovedesc că avem de a face cu o bandă curajoasă şi bine organizată. Poliţia a luat serioase măsuri. (…) După spargerea magazinelor, au fost prădate şi altele : „Friederica”, „Ciopală” şi „Pragher”, din strada Cuza Vodă. Hoţii au pătruns în aceleaşi condiţiuni şi au furat un mare stoc de mărfuri. (…) Se crede că la Buzău şi-au făcut apariţia mai multe bande de răufăcători.”

(„Vocea Buzăului”, 5 ianuarie 1940)

Năravuri din născare

Cînd gaşca tovarăşilor proletari a pus mîna pe putere în România, nu s-a chinuit prea tare să injecteze în mintea românului cultul personalităţii conducătorului. Năravul avea vechime. La onomastica prinţişorului Mihai, trăncănitorii de profesie inundau ziarele cu osanale. Trăncăneala nu lipsea şi de la Buzău: „Făt-Frumosul României, copilul cu părul bălai şi ochi albaştri ca apa mării nemărginite, Marele Voievod de Alba-Iulia a împlinit 17 ani. Născut pentru a fi Rege, Flăcăul Neamului a dovedit pînă acum alese însuşiri pentru toate felurile de activitate socială.”     („Acţiunea Buzăului”, 30 octombrie 1938)

Sărman popor, cîtă slugărnicie demnă de silă!

De la Tribuna „Dreptăţii Sociale”

Domnul Gheorghiu Cirişanu, mare proprietar din comuna   Baba-Ana, fostă a judeţului Buzău, a deţinut în 1914 funcţia de Preşedinte al Consiliului General Judeţean, Buzău. Era hîrşit în luptele cu treburile mai puţin curate ale clicilor politicianiste. Peste ani, în 1927, de la tribuna organului de presă „Dreptatea Socială”, înţelegea să judece, fără menajamente, situaţia unei Românii sfîrtecate de luptele pentru putere dintre grupările de interes politicianiste. Astfel, directorul de la „Dreptatea Socială” ne spune:

„Toţi Bărbaţii de Stat se găsesc astăzi în faţa unui mare examen de conştiinţă şi pentru prima oară poporul are ocazia de a verifica şi de a cîntări valoarea şi măsura patriotismului fiecărui politician şi cetăţenii vor şti pe viitor cum să răsplătească pe fiecare după adevăratele lor merite, nu după minciuna vorbăriilor bombastice. Acum vom vedea cari ne sunt Oamenii şi cine’s SECĂTURILE !”

(„Dreptatea Socială”, an V, nr.77-92, martie 1927)

O lecţie de cultură civică

Dreptul la opinie este un exerciţiu de democraţie. Gazetarul interbelic, ca expresie a societăţii civile, găsea nimerit să expună cetăţenilor rolul conştiinţei civice. Directorul de la „Dreptatea Socială”, Gheorghiu Cirişanu, se adresa astfel cetăţenilor:

„Numai în moralul şi conştiinţa civică a poporului stă puterea unui stat şi că aceste superioare însuşiri şi o sănătoasă conştiinţă civică nu se pot cultiva şi dezvolta decît la şcoala libertăţii şi a respectului de lege şi dreptate. Poporul crescut la şcoala laşităţii şi în destrăbălare morală îşi închină lesne drapelul în faţa inamicului.”

(„Dreptatea Socială”, an IV, nr. 64-74, iulie-septembrie 1926)

Într-o ţară eminamente agrară

În anii ’30, acei analişti care evaluau starea psihologică a poporului român, considerau, pe bună dreptate, că numita tradiţională mămăligă este un bun brand care pune în evidenţă chiar non -vitalitatea şi forţa unei naţiuni. „Mămăliga este simbolul stării sufleteşti a unui popor cu inima de mămăligă, care rabdă prosteşte şi înghite de toate. Aşa a fost şi, poate, încă va mai fi acolo unde gheşeftarii de tot soiul pot opera la lumina soarelui, unde speculanţii te pot jefui ca-n codru, fără frică de sancţiuni, acolo unde dreptatea şi adevărul sunt înmormîntate, iar minciuna şi duplicitatea au fost înălţate deasupra Evangheliei.”

(„Vocea Buzăului”, 20 septembrie 1930)

Aşa a fost şi, poate, va mai fi. Ţara te vrea prost, fraiere!      

Politica – scenă a transformărilor

O caracteristică esenţială a vieţii politice româneşti interbelice a fost confruntarea dintre democraţie şi tendinţele de autoritarism. Din păcate, se făcea prea mult o politică de amorul politicii şi pentru avantaje tactice, pe termen scurt. Principiile cele înalte se topeau în interese mărunte, de buzunar. În lucrarea sa „Cultura română şi politicianismul”, Constantin Rădulescu-Motru atrăsese cu mult înainte atenţia asupra acestei boli politicianiste care ameninţa permanent surparea fundamentului societăţii româneşti. Care mai de care dintre partidele politice, atunci cînd se aflau în opoziţie, promiteau binefacerile din grădina Raiului, iar după înscăunare preluau mai toate păcatele celor pe care îi puseseră la Stîlpul Infamiei.

„Numai un partid de ordine, cu un program bine studiat, poate să asigure în linişte dezvoltarea ţării, din punct de vedere economic, juridic şi financiar (…). Găsesc, după părerea mea, că actualul guvern ar trebui , cel puţin din punctul de vedere al înţelepciunei, să lase să-i urmeze alt guvern, care, desigur, să fie intrat în simpatia maselor prin dovezile sale şi proiectele pregătite.”

(„Vocea Buzăului”, 9 noiembrie 1925)

Ce cuvinte mari răsunau auzului! Cîtă seriozitate şi promptitudine! Cam aşa suna un discurs electoral ala opoziţiei, poleit cu promisiunile unui viitor incert.

Nebuloasa pomană a porcului

Iarăşi politică? Politica se cheamă, zică-se, competiţie! Adicătelea? Doar cîştigătorul va îngurgita suculenta halcă a porcului de Crăciun. Un lider de partid îşi asigura partizanii de haleală politică de faptul ca ei vor fi mesenii scaunului puterii, iar opoziţia sărea şi ea sprintenă cu clanţa, asigurînd, la rîndul ei, opiniunea publică de faptul că rîmătorul din coteţul naţiunii va muri înainte de termen şi alţii vor participa la Marea Crăpelniţă. Ziarele şi ziariştii erau şi ei împărţiţi după una sau cealaltă tabără de mercenari ai căpătuielii. Unii publicau declaraţiile celor siguri că vor mînca fripturile cele suculente ale puterii, iar alţii, vorbele celor care salivau precum căţeii la gîndul prăjelii.

În articolul intitulat „Ca să ştie!”, aflăm:

„Suntem rugaţi a publica: D-nul Dr. C. Angelescu, înainte de alegeri, şi-a adunat partizanii, asigurîndu-i că vor mînca porcul de Crăciun, fiind încă la putere. Dar norocul a fost însă … ca porcul să moară înainte de Crăciun. Rămîne întrebarea: ce vor mai mînca? Răspunsul e lesne de înţeles.”

(„Vocea Buzăului”, an II, nr. 18-19, 1928)

Cine ştie, poate doar şeful vidanjorilor din oraş o fi avut răspunsul dorit!

Mişcare de rutină

Unii vin, alţii pleacă. Este legea nescrisă a politicii. Cei care vin au gînduri de stat pe termen lung, iar cei plecaţi le tot numără zilele şi, mai ales, le poartă sîmbetele celor veniţi. Totul este simplu: un decret regal mişcă piesele de pe tabla de şah a politicii. Jocul este ştiut şi înţeles. Parada devine obişnuinţă. În articolul intitulat „Dizolvarea Consiliului Judeţean”, aflăm, pe scurt, conţinutul acestei piese într-un singur act:

„În urma anchetei făcute de d. Inspector General Administrativ, Paul Goma, Consiliul General al Judeţului, format sub guvernul averescan, a fost dizolvat prin decret regal. S-a instituit pentru girarea lucrărilor, pînă la noi alegeri, o comisie interimară compusă din domnii Gh. V. Stănescu, C. Tegăneanu, Maria Zamfirescu, Emilian Alexandrescu şi Josef Urseanu. Această comisie a depus jurămîntul şi a fost intrată în funcţiune de d-nul Remus Nestor, prefectul judeţului, în ziua de               1 decembrie 1927.”

(„Vocea Buzăului”, 1 decembrie 1927)

Şi iată că aşa a mai trecut încă o zi istorică pentru locuitorii urbei noastre, cetăţeni ai admirabilei democraţii interbelice.

Toate-s vechi şi nouă toate!

Răsfoind „Vocea Buzăului” din august 1928, îmi atrage atenţia un articol intitulat „Cancan”. Aha, îmi zic eu, am găsit ceva material suculent pentru rubrica de „mondene”! La naiba! Era un pamflet politic. Deschizînd vechiul „Dicţionar Universal” al lui Şăineanu, poţi afla despre „cancan” că este un contradanţ, jucat vioi de 4 sau 8 persoane, puse în faţa altora, un dans de bal public, plin de figuri necuviincioase. Asemenea acestui dans de societate era văzută şi politica jucată pe scena publică a naţiunii, unde nenumărate perechi de dansatori politici îţi plasau figurile ofensatoare. Vocea presei deconspiră însă acest dans al pierzaniei:

„Dar, popor nenorocit prin firea ta cea blîndă, prea îngăduitoare, cine te-ar putea face să crezi că acele cancanuri politice nu sunt altceva decît batjocura ce ţi se aruncă cu şiretenie de chiar cei în care ţi-ai pus toată speranţa (…)?! Cancanul politic, prin agilitatea cu care înlătură bunul-simţ şi săpeşte atenţia spectatorului, se ţine deasupra adevărului şi oprimă o Ţară în loc, pînă-i vor secătui mijloacele de existenţă.”

(„Vocea Buzăului”, 5 august 1928)

Mai bine mort la Plevna într-un şanţ!

Cine îşi mai aducea aminte, în 1930, de un erou al asediului Plevnei din septembrie-noiembrie 1877? Nici Independenţa, nici războiul Cel Mare nu puteau folosi drept capital electoral, nici cît negru sub unghie. Nu aveai decît să mori ca un fost erou pentru oficialităţile plictisite, care îşi încasau grasele solde birocratice, trăindu-şi în huzur prezentul mai puţin istoric.

„În comuna Padina, a murit veteranul Theodor Neamţu, în etate de 87 de ani. La înmormîntare au luat parte numai învăţătorul Drăgoi cu un grup de şcolari cari au intonat un imn. Autorităţile au fost indiferente faţă de memoria acestui viteaz de la Plevna şi n-au participat.”

(„Vocea Buzăului”, 22 noiembrie 1930)

Pe birocraţii din jilţurile luxoase îi trăgeau, desigur, treburile ţării. Un mort, veteran de la ’77, pălea în faţa cumetriilor politice şi financiare care preocupau autorităţile vremii.

Adrian Constantin

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează