Catre ce tip de invatamant ne indreptam ?

pro cultura N BZTendinta de eficientizare a invatarii in raport cu piata muncii a pus in dificultate educatia bazata pe conceptul de cultura generala, care fundamenta si determina procesul invatarii. Globalizarea, cat si europenizarea fara discernamant au determinat in mod fals o reevaluare a conceptului de educatie nationala, insa acest concept nu a fost atent reanalizat si armonizat, ca sa spunem asa, prin raportare la un sistem de educatie, care tinde a deveni o regula generala.

 Intelegem ca sistemul de educatie trebuie sa se adapteze dinamicii unei lumi in continua schimbare, insa conceptul de cultura generala, in raport cu scoala, nu trebuie vizualizat ca fiind ceva static si demodat, ci, dimpotriva, trebuie gasite nisele optime pentru ca acest concept sa isi gaseasca eficienta si aplicabilitatea. Este desigur mai usor sa treci peste el sau sa il minimalizezi, dar va rezulta un robotel pragmatic, bine axat pe piata muncii (poate!), insa dublat de un „homo stultus“ ireparabil. Nu avem voie sa ne contaminam pe mai departe cu acea mentalitate simplista, care regreseaza pana la tembelism si sa privim cultura generala ca pe o papusa stricata, buna de aruncat in tomberonul trecutului.

Este gresit sa vedem viitorul doar prin prisma unui pragmatism agresiv si eliminator de valori. Se afirma faptul ca bagajul de cunostinte acumulate pe temeiul culturii generale nu mai poate fi calificat drept operativ in invatamantul actual si nu prezinta eficienta, aplicabilitate si practica. Sunt aici trei cuvinte cu rol de verdict pentru inculpatul „cultura generala“, aflat boxa acuzatilor. Inculpatul are dreptul la tacere si nu mai ramane decat sa prneasca sentinta finala. Eronat! Acest pretins inculpat are verbul la el si se poate exprima. Civilizatia se afla aici tocmai pentru ca aceasta cultura generala a fost indispensabila si a creat fundamentele acesteia. Intelegem ca simplele cunostinte/informatii acumulate in scoala nu-l ajuta pe tanarul elev in cariera si  nu il  fac necesar si eficient pe piata muncii, dar nu intelegem de ce nu s-a procedat sistematic la o structurare operationala a acelor seturi de cunostinte, care sa fie in acord cu realitatea pragmatica. Inexistenta unui dialog eficient a dus la un act de excludere. Integrarea, si nu excluderea fara nuante era solutia practica. Ce a urmat? Un noian de palavre fara urmari. S-a vorbit despre o alta abordare, despre o abordare sistemica in masura sa conduca, in final, la elaborarea unui nou curriculum general. Si? Se cauta, se tot cauta. S-a vorbit mult despre aerisirea programelor analitice si a manualelor… S-a vorbit!

A venit apoi Noua Lege a Educatiei Nationale, care incearca sa-l ferească pe elev de sisifica  incarcare a memoriei cu tot felul de amanunte considerate fara relevanta pentru intelegerea societatii mileniului al III-lea, cautandu-se, in schimb, doar pastrarea acelor cunostinte si deprinderi care sa-l faca activ pe piata muncii. Salutabil demersul, dar cu moderatie. Orice factor de educatie responsabil trebuie sa discearna intre ceea ce este inutil si ce este util, intre ceea ce incarca memoria si ce poate constitui o pierdere prin eliminare. Art. 4 al Legii spune, pe buna dreptate: „Educatia si formarea profesionala a copiilor, a tinerilor si a adultilor au ca finalitate principala formarea competentelor, intelese ca ansamblu multifunctional si transferabil de cunostinte, deprinderi/abilitati si aptitudini, necesare“, insa se cer bine analizate acele cunostinte transferabile, fara a prejudicia cumva informatia de calitate, necesara cetateanului ca personalitate umana si sociala, dincolo de mult trambitata utilitate practica.

Sa fie optima pentru cetateanul mileniului al III-lea o gandire utilitarista unilaterala? Cine spune ca nu trebuie sa facem sistemul de educatie util? Dar cine poate afirma, in mod simplest, ca vechea scoala de tip clasic nu mai poate face dovada utilitatii? Ce dorim sa avem, in definitiv? Un viitor cetatean cu o identitate strict utilitara si cu perspective sigure de mancurtizare? Un cetatean depozitar de cunostinte teoretice, care il face inoperabil in fata realitatii? Sau un cetatean fundamentat pe cunostinte necesare pentru a-i crea personalitatea si capabil sa selecteze, din ceea ce a acumulat, informatiile necesare unei lumi in care utilitarul isi cere tributul?

             Daca privim cunostintele achizitionate in sistemul de educatie doar prin perspectiva unui utilitarism  imediat, vom atinge acea cota de analfabetism cultural iremediabila, iar urmatorul pas este implementarea unui cetatean-robot universal. Masini din toate tarile, uniti-va! Ora de lucru va asteapta! Existati doar atata timp cat veti fi utili. Va asigur insa un lucru: aceasta ipostaza nu va fi posibila, atata timp cat fermentul culturii mai este parte constituenta a fiintei umane. Nu vrem un om utilitarist, incapabil sa-si inteleaga rostul sau in cadrul civilizatiei. Un astfel de om inceteaza sa mai existe ca om. El devine altceva. Un nimic programat.

 

Adrian Constantin

CULTURA generala

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat