Memorialistică buzoiană (II) - Fetecău de la ”Vouă”/ Comunist în ’89...

Adrian FetecauÎn anul 2005 apărea la editura buzoiană Alpha MDN volumul lui Victor Andreica - Am trăit sub 6 ”dinastii”. Tilul se referă la ”domnia” a 6 prim-secretari de partid ai județului Buzău, cărora autorul, fost șef al Secției de Propagandă, le-a fost un apropiat: Ion Sârbu, Tudor Postelnicu, Vasile Potop, Constantin Matei, Vasile Carolică și Simion Cotoi.

 

În acest nou episod, rememorăm un episod halucinant, petrecut în municipul Buzău în data de 22 decembrie 1989. Este posibil ca un buzoian, simpaticul Adrian Fetecău de la grupul umoristic ”Vouă”, să fie ultimul membru de partid pe care oamenii muncii l-au dat țării. Însă dincolo de comicul de situație al întâmplării rămâne și o întrebare: chiar să fi fost posibil așa ceva? Unii oameni să fie chiar atât de rupți de realitate?

***

            ”Când timpul îmi permitea, petreceam ore agreabile la întreprinderea de Contactoare, unde se dezvoltase o mişcare artistică de elită, ce a situat unitatea, mai mulţi ani la rând, pe locuri fruntaşe pe ţară. Aici asistam la repetiţii ori la spectacole realizate în regia lui Radu Gabriel si pe textele lui Adrian Fetecău, ambii posesori ai unui talent autentic, care, după evenimentele din decembrie 1989, i-a propulsat în conducerea unor formaţii teatrale ori grupuri satirice la nivel naţional, la care apelează aproape toate posturile de televiziune.

            Textele alcătuite de ei satirizau, cu o virulenţă rară, pusă în valoare şi de partitura muzicală, tare umane, prin­tre care politicianismul, demagogia, fariseismul, abuzurile, trădarea între prieteni şi infidelitatea conjugală, parazitis­mul etc. […]

            Prin luna septembrie 1989, şeful viitorului grup satiric de mare succes, ”Vouă”, mi s-a adresat, într-o audienţă, rugându-mă să-i înţeleg situaţia şi să-l ajut: ”Tovarăşe Andreica, a precizat el, eu nu pot să progresez pe scara răs­punderii profesionale şi sunt vizat chiar să mi se suprime postul. Motivul? Sunt divorţat şi oameni ca mine nu mai inspiră încredere şi n-am nici o şansă să fiu primit în partid”. L-am liniştit, confirmându-i că va fi primit în rândul comuniş­tilor, […] Lucrurile au trenat, […] iar insul amintit m-a vizitat din nou în intervalul 10-15 decembrie 1989. De data aceasta am luat legătura cu secretarul comitetului de partid de la Întreprinderea de Contactoare. Am formulat problema în termeni mai energici, a fost discutat în orga­nizaţia de bază, urmând să fie confirmată primirea lui de către Biroul Comitetului Municipal în 22 decembrie.

            L-am îndrumat ce capitole să studieze din Statut, ce alte materiale să mai răsfoiască, stabilindu-i o biblio­grafie minimală, spre a face o figură onorabilă atunci când i se va înmâna carnetul de partid, paşaportul lui spre suişul pe scara răspunderii profesionale. Figură de boem, sosit la sediu la ora 7.30, Adrian Fetecău nu avea informaţii despre ce se întâmplă în Capitală, despre faptul că Ceaușescu si comunismul vor fi trecute în ziua respectivă la index. A fost confirmat, pe la ora 10.30 ca membru de partid. I s-a înmânat documentul, a fost felicitat, s-a dus la o cofetărie să cinstească evenimentul şi, în jurul orei 13.00, a sosit la întreprindere, ţinând, în faţa mulţimii de la poartă şi de pe holul central, următorul discurs: ”În sfârşit, sunt egal cu voi! Sunt şi eu comunist, cu acte în regulă. Uitaţi-vă la carnetul de partid, care subliniază ataşamentul meu la organizaţia revoluţionară, faptul că respect Statutul, sângele vărsat de clasa muncitoare, indicaţiile tovarăşului Nicolae Ceauşescu...”

            La început, oamenii credeau că Fetecău le joacă o farsă ca cele interpretate de brigada artistică. Însă văzând înfocarea cu care pleda pentru comunism, pentru respectul faţă de tradiţiile clasei muncitoare şi că va transforma în faptă demnă de muncă fiecare indicaţie a tovarăşului, şi-a atras furia celor care, cu câteva minute mai înainte, îl fugăriseră, pe scări, pe directorul Cristian Haralambie Gonţescu şi aruncaseră de la etaj portretele ”genialului” şi operele lui complete. Astfel că, acest tânăr, complet anacro­nic, a fost luat la păruială, înghesuit pe un culoar, bătut măr, distrugându-i-se îmbrăcămintea. S-a gândit, cu mintea românului de pe urmă, să vină să-mi reproşeze: ”Ce mi-aţi făcut, tovarăşe Andreica? Uitaţi în ce hal apar! Mă vor mai primi la întreprindere? Ce neşansă am avut ca să primesc carnetul de partid tocmai astăzi...” La care, replica mea a venit rapid: ”Nu-mi cer scuze. N-a fost iniţiativa mea să te primim în partid. A fost cererea ta repetată. De acum, şi eu,           şi tu, trebuie să ne asumăm răspunderea faptelor”1.

(va urma)

V.I.M.

1. Victor Andreica - Am trăit sub 6 ”dinastii”, Ed. Alpha MDN, Buzău, 2005, pg. 303-304.

Credit Foto: Jurnalul Național și Libertatea

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează