FOTO - MARILLION, RAGAZII, MARILLION ...Verona, Teatro Romano, septembrie 2016

Marillon concert 2016Sint un destul de mare fan al trupei Marillion inca din anii ´ 80 cind primele lor albume acopereau golul existent la acea data in aria rock-ului progressive,scotienii fiind printre initiatorii a ceea ce se va numi neo-prog. Am urmarit evolutia trupei si cu Fish si fara Fish ascultind si cumparind toate albumele ,chiar daca vocile multor prieteni spuneau ca nu le place de Steve Hogarth. Am adunat pe vinil sauCD aproape toate aparitiile originale semnate Marillion si m-am bucurat pe video de concertele extraordinare aparute de-a lungul anilor.Am strins albume- proiecte cu Steve Hogarth,Steve Rothary,Fish,Pete Trewavas.Mi-am dorit de multi ani sa ii vad live atit pe ei cit si pe Fish ( poate la ultimul sau turneu voi reusi).

Prin iarna am aflat de noul album proiectat al trupei,al 18-lea si l-am platit desi nu se stia cind apare( acum stiu ca e gata si va fi lansat peste vreo 10 zile ),fiind trist ca nu am reusit sa prind unul dintre cele 6000 de copii cu autografe.Apoi au aparut datele turneului european si am identificat doua locuri unde m-as fi putut intersecta cu Marillion : Plsen sau Verona.Am ales rapid Verona,am cumparat bilete pentru toata familia( multumim ,Andra Fotache si pentru ajutor si pentru experienta milaneza cu ´aperitivo´ ) si am planuit si o minivacanta in Milano si Italia pentru a mari placerea calatoriei.Totul in citeva ore...

Nu insist asupra incarcaturii culturale a celor 5 zile petrecute in Milano si Verona ,dar Sforza , Domul,Arena,Castelvecchio,aperolul ,pizza,osso-buco,aperitivo,soarele de septembrie  sint elemente care trebuie experimentate.

Inainte de plecare m-am laudat ca voi vedea un concert in Colosseumul din Verona si asteptam sa povestesc cum s-a auzit Marillion acolo ( am avut tentative recente nereusite de a rezerva bilete acolo la Black Sabbath si David Gilmour ).In drumul dinspre gara spre cazare insa atentia mi-a fost atrasa de un banner care anunta Pintus la Arena di Verona pe 10 septembrie adica exact cind noi aveam bilete la Marillion.La panica ce s-a asternut din cauza ca nu gaseam directia spre cazare s-a adaugat o extra panica atunci cind ni s-a spus la arena ca nu cinta Marillion,ci un umorist ,acest Pintus...Am gasit in final cu greu,chiar cu ajutorul Google Maps camera noastra si ne-am linistit cind am descoperit ca in Verona este un Teatru Roman unde va fi concertul.Uffff  !!

Inainte de a descoperi orasul si a minca am zis ca e bine sa facem o vizita de studiu la locatie  mai ales ca era la 10 minute de noi.Ajunsi acolo am incercat sa identificam poarta de intrare sau vreun anunt legat de ora de acces,se auzeau zgomotele probelor de tobe,dar nefiind nimic afisat ne-am indreptat spre o latura a arenei unde era camionul cu scule dar dupa 10 secunde am inlemnit :in fata mea a aparut ... Steve Hogarth care se pregatea sa urce in masina.L-am oprit ( mai era un tip care ii lua autograf ) ,am facut repede poze cu el si am ramas surprinsi negasind repede un pix sa ne semneze si noua pe undeva ceva....dar avem pozele.

Dupa 3 ore de explorare a strazilor din Verona ( superb oras ) am ajuns la intrarea in teatrul roman unde erau vreo 40-50 de oameni deja in fata portii,cind din nou stupoare...celalalt Steve,Rothery era printre fani.Am reactionat repede cu telefonul mobil,am facut poze,dar din nou nu am avut pix sa luam autografe ( jur sa nu mai plec la concerte fara pix si coperti de albume in buzunar).Am avut noroc insa, ca pina s-au prins ceilalti cine e personajul modest ,acesta a disparut...

O ora de asteptare si iata-ne la ´gradena non numerata´,partea din spate a arenei,dar central cu vizibilitate perfecta.Luam repede cite o bere mica de emotie ( 5 euro/330 ml pentru cine e interesat) si urmarim timp de o ora viermuiala de pe scena si ne distram impreuna cu ceilalti cu individul care vindea bere prin public ´Birra,ragazzi,birra´ slogan ce avea sa ne urmareasca pina in final ( am baut insa apa in continuare cu gindul la berile reci din frigider ).

Usor usor muzica din difuzoare s-a amplificat acoperindu-l pe tipul cu berea,iar inainte de ora 9 publicul a fost incalzit cu Who si Deep Purple ( evident in difuzoare,Seeker si Black Night creind atmosfera necesara).Despre public : cred ca peste 2000 de spectatori ( concertul a fost sold out ),medie de virsta peste 40 de ani ,oameni respectabili cu tricouri cu Marillion ,perechi simpatice,citiva tineri dar si citeva ´fitze´ ,vizitatori din Germania,Olanda ,Anglia si poate alte zone.In fata in primele rinduri am vazut fanii adevarati care stiau textele,miscarile si anticipau reactiile din scena si din arena.

La 9 punct concertul a inceput cu instrumentistii pe scena si cu Steve Hogarth pe ecran ( se cinta ´Invisible Man ),ulterior alaturat in carne si oase.Impactul de debut a fost major : sunet superb,public minunat,trupa cu chef de cintat chiar daca era ultimul concert din ´piciorul european de vara ´ sau poate de aceea au si lungit concertul fata de aparitiile precedente.

Show-ul a durat 2 ore si jumatate fara pauza ,au cintat 19 piese pe care le gasiti usor la http://www.setlist.fm/setlist/marillion/2016/teatro-romano-verona-italy-2bfc40b6.html.

Ca de obicei evit sa descriu in amanunt ce s-a intimplat muzical pe scena ( a vorbi despre muzica e ca si cum ai dansa despre arhitectura ,spunea cineva odata), insa iata ce am remarcat :

-dinamismul lui Steve Hogarth care a dansat,a sarit, a jucat teatru efectiv iar in final a coborit in public spre disperarea oamenilor de ordine care alergau dupa el...si bineinteles vocea lui spectaculoasa ( nu mai incercati comparatia cu Fish ,sint doua entitati care au dat culori diferite Marillionului,iar Hogarth rezista de peste 25 de ani timp in care a scos vreo 12 albume )

-modestia lui Steve Rothery ,un chitarist care curge ,nu are mimica si joc de scena ,dar ridica audienta in picioare prin unele solo-uri,cel final din Neverland fiind doar un exemplu

-vivacitatea lui Pete Trewavas,uneori parca prea mic pentru bass-ul sau,de cele mai multe ori insa mai mult decit parte a sectiei ritmice ..plus citeva perle de umor tipic englezesc din partea sa

-discretia lui Ian Mosley la tobe dar prezenta lui constanta in sound

-poezia clapelor lui Mark Kelly ,ingeniozitatea sa si puterea de a umple spatiile atunci cind nu te astepti

Mi- au placut selectia pieselor,varietatea ritmica,atingerea a 6 albume, plus cel nou, plus o secventa intreaga de bis desprinsa din Misplaced Childhood adaugind aici sincronizarea perfecta intre muzica si imaginile de pe ecran ( da,a fost un ecran cum se intimpla de obicei,cu clipuri si grafica bine conturate care ne-au deschis noi orizonturi de explorare a textelor -am un mare regret in ultimul timp ca nu mai apuc sa urmaresc textele pieselor,adevarate poeme uneori ).

Din recital merita amintite efectele de culoare de la  Power si The Great Escape,grafica desavirsita de la Sounds that can't be made ,participarea publicului la Afraid of Sunlight  , superba evocare a muzicienilor disparuti si infierarea consumului de droguri si alcool in King ,piesa la care pe ecran s-au succedat mari muzicieni si actori disparuti fiind omagiati si recent disparutii Lemmy si David Bowie si finalul setului cu Neverland amintindu-mi putin de sonoritati Pink Floyd

Pentru mine punctul culminant a fost prezentarea lucrarii in 4 parti ´The New Kings´ din proaspatul album F.E.A.R ( F**k Everyone And Run-astept albumul sa ma exprim definitiv asupra alegerii acestui titlu).Timp de 10-12 minute cred, a avut loc o explozie de sunet,miscare si lumini intr-o infierare acida a noilor imbogatiti,a decadentei societatii aflate la cheremul noilor miliardari de carton,a mafiei sovietice sau de alt tip ,eruptie incheiata cu  un strigat de disperare ´Why is nothing ever true ? ´ si cu publicul in piciaore ovationind minute bune.

Primul bis a mentinut audienta captiva publicul cintind Kayleigh cu Hogarth alergind dintr-o parte in alta si de sus pina jos...continuarea cu Lavender  cu scena inundata in violet si cu Heart of Lothian aducindu-ne aminte de era Fish.

Stiam ca va fi si a doua revenire,Hogarth a facut o pauza sa bea o bere si show-ul s-a terminat cu Estonia si This Strange Engine,dar bucuria nu era legata de piesele cintate ci de dorinta prelungirii clipelor de extaz .Finalul a fost ireal ,ca tot showul,aveam impresia ca sint pe o alta planeta..dar luna care stralucea in stinga scenei si turnul alb al domului inundat de reflectoare ne readuceau in realitate..

La 11:30 trupa paraseste scena in aplauze,un norocos apuca sa ia un autograf de la Pete,Steve arunca o ploaie de pene in primele rinduri,publicul se retrage multumit,iar individul in rosu continua sa strige ´Birra,ragazzi,birra´ .Se beau ultimele beri spre iesire iar noi ne indreptam usor intr-o noapte linistita spre frigiderul nostru.

Incerc sa revad in timp ce scriu citeva piese pe youtube,dar lipsesc zgomotul de fond,emotiile celor de linga tine,atemporalitatea sunetului si apropierea de ireal a muzicii ´live´,domul luminat,luna de povesti ...si nu se aude nici tipul cu ´birra,ragazzi,birra´...

Buzau,13.09.2016                                                                                                             Tolea Postovei

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat