Continuăm rubrica noastră, inaugurată din numărul trecut, de prezentare a “chipurilor de sfinţi şi mari duhovnici ai secolului XX”, precum şi a personalităţilor din lumea universitară - II -

Continuăm rubrica noastră, inaugurată din numărul trecut, de prezentare a “chipurilor de sfinţi şi mari duhovnici ai secolului XX”, precum şi a personalităţilor din lumea universitară cu mare trecere şi călcătură adâncă.

          1. Prea Cuviosul părinte Macarie de la Cetăţuia - Ciolanu - Buzău(+);

          2. Preot Profesor Ioan Stoica - Facultatea de Teologie Ortodoxă, Târgovişte;

          3. Ieromonah Amfilohie Brânză - schitul Diaconeşti, Bacău(corespondenţă din muntele Athos).

          1. Prea Cuviosul părinte Macarie de la Cetăţuia (despre patimi, ispite, despre rugăciunea inimii, despre dosarele de colaboratori cu securitatea-ale clericilor, despre dreapta socoteală, despre soarta României, sfaturi către tineri):

          R. (Reporterul): “...Părinte, cum vedeţi lumea astăzi? Ce trebuie să facem noi, cei de astăzi, cei din lume? Prin conjunctură, prin voia noastră, am ales calea aceasta a mirenilor, deci cum să procedăm noi pentru a ne mântuii?

          A.M. (Ava Macarie): Să cerem de la Dumnezeu puterea credinţei, aşa cum a cerrut Apostolul: “Măreşte-ne credinţa”, dar ce este credinţa? O încredere neclintită în cele ce nu se văd, dec i nu putem spune cuiva, de exemplu, ca să creadă ca ceeace se vede este aşa sau altfel, pentru că se vad şi nu mai este nevoie de credinţă, raţiunea ne spune totul, credinţa însă este supraraţiune, mai mare ca raţiunea, ea este o putere de încredere. Credem că este Dumnezeu, nu l-am văzut, dar prin raţiunea credinţei care este superioară, simţim ca El este. Duhul Sfânt ne dă această încredinţare, dar El vine acolo unde este chemat! Deci să cerem, sa-  l chemăm şi El v-a veni, dar are unde să şadă? Aşa cum Domnul Iisus caută mereu un loc unde să se nască, dacă v-a găsi un loc în inima noastră, acolo Îşi v-a face sălaş împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Dacă Îi dai inima ta Domnului Iisus El Işi v-a face locaş şi nu te vei mai plânge că nu ai un lucru sau altul...iată de ce cel ce nu-L are pe Iisus în inima lui niciodată nu v-a fi fericit!

          R: Părinte, necazurile, supărarile, încercările ce ne vin, cum ne sunt nouă de folos, cum să le interpretăm, de la cine vin, ca urmare a păcatelor noastre, de la lume, de la diavol?

          A.M. : Noi avem o luptă de dus aici pe pământ, aşa cum în ceruri a fost o luptă şi Arhanghelul Mihail l-a biruit pe Lucifer şi l-a alungat pe pământ, şi noi avem de dus această luptă, cât vom trăi, şi spune Apocalipsa: “ şi acel ce v-a biruii, îi voi da să stea pe scaunul meu de biruinţă şi să mănânce din pomul vieţii...”, Noi trebuie să ne luptăm “lupta cea bună”, ca un bun ostaş a lui Hristos. De multe ori vedem că omul cel mai periculos este omul viclean, şi de aceea să ne rugăm ca Dumnezeu să ne păzească de cel viclean, aşa cum în rugăciunea”Tatăl nostru” spunem:”...şi ne izbăveşte de cel viclean”, nu “rău”, că pe cel rău îl cunoaştem. Dar pe cel viclean, nu-l cunoaştem. Şi numai prin puterea Duhului Sfânt ne putem păzi de aceştia. Am trecut prin cazuri multe, în care am avut ocazia să simt rana celui viclean, a celui de lângă tine, care unelteşte împotriva ta, şi am avut de suferit, am pe conştiinţa mea oameni ăn care mi-am pus încerederea şi la urmă am vazut că am avut ghimpele perfid al lor, şi acum viclenii au rămas acolo în locul “Cel Sfânt”, urâciunea pustiirii aşezată în locul Cel Sfânt...şi a trebuit  să plec de acolo...”.                                                  (Va urma )

 

          2. Preot Profesor Ioan Stoica, lector şi prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Târgovişte, l-am cunoscut ca profesor de Istorie Bisericească Ortodoxă Română şi îndrumător la teza mea de licenţă(”Caracteristicile esenţiale ale spiritualităţii Creştin - Ortodoxe Româneşti”), ucenic de-al Marelui Teolog Dumitru Staniloaie, vorbea înflacărat despre “românism”, insuflându-ne nouă studenţilor, un duh autentic şi proaspăt de ortodoxie. Împreună cu Ava Galeriu şi Părintele Prof. Comşa, alcătuia “cei trei stâlpi” pe care “stătea” Facultatea de Teologie. Era apreciat de toţi, chiar şi de către “habar-na-viştii piloşi din teologie” şi cuvântul lui era literă de lege. Iată ce ne yicea nouă, într-un cerc mai restrâns, între două cursuri: “...spiritualitatea ortodoxă română se formează încontinuu, nu s-a terminat şi nu se v-a termina niciodată, totul în ortodoxie trebuie făcut din interior, cu dăruire, cu atracţie chiar; de pildă, la Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie se perindau mulţi, foarte mulţi, casa lui era mai mult de colocvii, discuţii decât loc de odihnă; mi-a duc aminte că chiar şi când era tare obosit după o zi petrecută la facultate până seara târziu, îl conduceam acasă, treceam prin piaţă şi aducea d-nei Maria, care era ca o sfântă, o legătură de verdeaţă, ajungeam la casa părintelui şi acolo găseam lume peste lume, toată floarea intelectualităţii române..

...Deşi era obosit, nu dădea niciodată înapoi. Mie mi-a rămas întipărită figura lui, care mă urmăreşte şi acum, când vorbea se transfigura cu totul, ridica ochii în tavan şi parcă vorbea de dincolo de bine şi de rău, dincolo de lumea asta. El excela în Hristologie şi când spunea ceva era ca un mesaj din cer. Am făcut vreo 2-3 călătorii cu el la nepoatele sale de la Mănăstirea Ţigăneşti şi de fiecare dată, la despărţire le spunea aceste cuvinte:” Aveţi grijă, nu-i destul că aţi pierdut lumea asta, să n-o pierdeţi cumva şi pe cealaltă...!”

          Omenia, delicateţea, dorul românesc erau centrale la părintele, când le explica vibra total, se transfigura, dar l-am văzut şi supărat şi exigent, chiar dacă vorbea despre iubire, dar era şi drept!”                                     (Va urma )

 

3. Ieromonah Amfilohie Brânză, corespondenţă din Muntele Athos(Grecia), schitul românesc Prodromu:

          “...Ştiu că acum voi nu aveţi simţirea în ceea ce eu vă spun, şi că trăiţi acum în cu totul şi cu totul altă părere despre voi înşivă, însă aceasta este din iconomia Domnului, ca să nu cădeţi în mândrie...dar am convingerea că tot Dumnezeu v-a rândui să putem merge şi în subţirimea altor chestiuni, ca: Lucrarea Harului Duhului Sfânt asupra persoanei noastre, a scimbului de Energie necreată  în Ipostas, Persoană şi Fiinţă, despre mişcările sufletului la cercetarea Luminii Necreate, spaţiu şi timp, armonizarea în Spirit şi Materie, existenţialitate şi vid...însă toate la timpul lor. Acum e bine să iubiţi mai mult înfrânarea cu pricepere(căcipoate să fie şi din lenevie) de la cunoaşterea celorînalte, ca să nu cădem în parere de sine, înălţare de sine...iubire de sine, slavă deşartă şi chiar mândrie. Smerenia e mai bună ca toate şi în toate, iar Domnul văzând o astfel de aşezare la voi, vă va descoperi Însuşi cele de trebuinţă pentru vremurile acestea...Aria posibilităţilor de mântuire este foarte largă şi aţi auzit de prin cărţi de feluritele chipuri de nevoinţă din diferite locuri şi timpuri...unii au fost martirizaţi, alţii mucenici, alţii prin pustietăţi, alţii prin temniţele comuniste, alţii prin înfrânări de tot felul...aşa încât nu putem spune că doar într-un anumit timp sau loc, se mântuie...lucrarea Duhului Sfânt este diferită de la unii la alţii şi ţine cont(sinergie) de felul fiecăruia, de timpul şi locul respectiv...la început toţi au fost ispitiţi prin invidie, cleveteală, judecată de tot felul, laşitate, iritare, nestatornicie, superficialitate, mânie...uscaţii trezesc în noi punctele cele mai slabe pe care le avem, fiecare pe ale lui, de aceea şi modul de lupta este diferit de la o persoană la alta, nu există şabloane. “           

 

VA URMA

 

A consemnat Iulian Gavriluta

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează