Serviciile secrete: între mit şi realitate (I)

CIA Romania WikiLeaks SRI SIE'Ele pot executa lucruri admirabile, dar în egală măsură şi lucruri abominabile în funcţie de comanda primită'

Autor: PROF. DR. LIVIU TURCU

"Loialitatea mea este una faţă de patrie, nu faţă de instituţiile şi ocupanţii trecători ale acestora. Patria este o entitate reală, fundamentală şi eternă; este cea care trebuie permanent vegheată, protejată şi căreia ai datoria să-i fii cu adevărat loial."

Mark Twain

Marile adevăruri sunt simple şi profunde. Nimic mai adevărat şi mai potrivit pentru înţelegerea lumii serviciilor secrete. Aura misterioasă ce înconjoară activitatea acestora sub umbrela secretizării are la bază un element de ordin psihologic: per­cep­ţia inaccesibilităţii majorităţii membrilor societăţii în cunoaşterea detali­ată a activităţilor concrete ale acestor structuri instituţionale. Parte a "contractului social", serviciile se­crete reprezintă de fapt un "cec în alb" dat puterii politice în numele co­lec­ti­vităţii în schimbul promisiunii de a asigura un anume statu-quo so­cio-politic, economic şi militar, cu un câmp de acţiune practic nelimitat atât pe plan intern, cât şi pe plan in­ter­naţional. Utilizând mijloace şi me­tode de lucru care mai ales în afara spaţiului teritorial depăşesc constrân­­gerile de ordin legal şi moral atâtea câte sunt la nivel naţional. 

Necunoaşterea la modul concret a acţiunilor serviciilor secrete pro­vo­a­că în mod inevitabil la nivelul ce­tă­ţeanului de rând reacţii cât se poate de diverse: teamă, suspiciune, ne­în­cre­dere sau, pentru unii, ca element psi­hic compensatoriu, un sprijin în "orb" necondiţionat. La acest capitol, ig­­no­ranţa nu naşte numai monştri, dar şi situaţii pur şi simplu hilare. De aici efortul perpetuu al factorilor po­li­tici de a îmbunătăţi percepţia pu­bli­că a rolului acestor structuri şi de a in­culca prin diferite modalităţi ide­ea contribuţiei pozitive a acestora la asi­gurarea "stării de normalitate". 

În realitate, primul mare adevăr ce ar trebui să fie busola orientativă a cetăţeanului în legătură cu serviciile secrete este că aceste structuri nu sunt în general nici mai bune şi nici mai rele decât însuşi regimul politic şi factorii politici care le coordonează şi controlează. Serviciile secrete sunt prin definiţie structuri speciale de execuţie politică aparţinând arsena­lului instituţional al regimului respectiv. Ele pot executa lucruri admirabile, dar în egală măsură şi lucruri abo­minabile în funcţie de comanda pri­mită. Şi, cel mai adesea, într-o suită de activităţi ce include ambele categorii. Trebuie relevat în acelaşi timp că există în acest domeniu al muncii de informaţii un element de o comple­xitate şi relativitate rar întâlnite în alte domenii ale activităţii umane. Cu handicapul  imposibilităţii de a face evaluări ca­lificative generale care să depăşească în mod obiectiv un anume grad de probabilitate. Sunt situaţii în care un serviciu secret poate avea multe succese de ordin tactic, dar să eşueze în fapt la nivel strategic.

Un alt mare adevăr în mod paradoxal ignorat de opinia publică din necunoaştere sau ca victimă a mani­pulării politice este că aceste structuri instituţionale în esenţa lor transced sub aspect operaţional natura şi culoarea politico-ideologică a unui regim sau altul. Faptul că  "omul sfinţeşte locul" se aplică în egală măsură atât naturii calificative morale a ocupanţilor structurilor politice coordonatoare, cât şi cadrelor de comandă din serviciile secrete. În acest sens, nu sunt tocmai rare situaţiile, altfel deja de notorietate, când între cadrul formal politic şi juridic care circumscrie activitatea serviciilor secrete şi realitate există decalaje surprinzătoare.

Un aspect mai puţin comentat din motive demne de înţeles este că toate regimurile politice, indiferent de cu­loarea politică şi ideologică, reflec­tă preocuparea conducătorilor acestora de a-şi asigura întotdeauna baza justificativă formală juridică şi le­gislativă ce le permite invocarea le­gitimităţii autorităţii de a stabili obiectivele şi priorităţile ce fac obiectul activităţii serviciilor secrete. O lega­litate care apoi se extinde de jure şi de facto şi asupra serviciilor secrete.  

Iată spre ilustrare un episod din istoria Argentinei. Generalul Jorge Rafael Videla, în calitate de şef al Guvernului argentinian, a folosit platforma politico-ideologică generală cunoscută sub numele de "Procesul Reorganizării Naţionale" pentru a transforma serviciul secret al SIDE într-o poliţie politică secretă cu sarcini nemijlocite în direcţia penetrării informative a mişcărilor politice de stânga, a sindicatelor, grupurilor de gherilă şi în general a tuturor orga­nizaţiilor şi anturajului persoanelor considerate ca având poziţii ostile la adresa regimului militar. Mai mult, în baza aceleiaşi platforme politico-ideologice, SIDE a devenit alături de alte câteva servicii secrete din Ame­rica Latină membră a consorţiului regional ce a acţionat pe aceleaşi coordonate în cadrul "Operaţiunii Condor".  

Genul proxim pentru serviciile secrete este că toate, dar absolut toate, indiferent de natura regimurilor politice cărora le sunt subordonate, au în esenţă, indiferent de formulările utilizate, două sarcini fundamentale: apărarea statu-quo-lui politic, economic, social şi militar intern şi promovarea pe plan internaţional a intereselor naţionale. Personal, includ ceea ce uneori se defineşte se­parat ca fiind detectarea amen­in­ţă­rilor la adresa intereselor naţionale ca o sarcină egal distribuită şi inclusă în atribuţiile menţionate atât serviciului intern, cât şi a celui extern. De unde şi caracterul fundamental de­fensiv al serviciului secret intern şi cel ofensiv ce caracterizează activitatea serviciului de informaţii externe. Două tipuri de activităţi care, sub aspect operaţional, impun o abordare foarte diferită şi inconfundabilă. Lucrurile se complică însă foarte mult şi, în fapt, creează diferenţa specifică cum se spune în logică între diferitele tipuri de servicii secrete naţionale atunci când conceptele de apărare şi de promovare ale intereselor naţionale sunt traduse, definite şi defalcate în strategii, planuri şi directive operaţionale.

Istoria a demonstrat cu prisosinţă că, deşi sună foarte impresionant şi liniştitor pentru opinia publică, apă­ra­rea şi promovarea intereselor na­ţi­o­nale nu se identifică 100% cu apă­ra­rea şi promovarea intereselor gru­pu­lui sau clasei politice aflate la pu­tere. Decalajul aminteşte de o cursă morganatică şi reflectă în realitate doar o aspiraţie. Nu sunt rare si­tu­a­ţiile în care interesele altfel calificate în mod normal ca fiind de sorginte naţională sunt sacrificate, negociate sau compromise în favoarea intereselor celor aflaţi temporar la cârma puterii. Este diferenţa, cum spunea Mark Twain, între patria eternă şi cea livrată în ambalaje politice şi ideologice de diferitele formaţiuni şi organizaţii politice aflate pe moment la vârful piramidei puterii. 

Exemplele de ordin istoric ce confirmă acest lucru sunt extrem de nu­me­roase. Analiza contextului căderii fostelor regimuri comuniste reflectă in­dubitabil modalitatea prin care fosta clasă politică, respectiv nomen­cla­tură, şi-a negociat pe plan in­ter­naţional sau regional legitimizarea ca jucător politic dominant în cadrul noului sistem politic mai mult sau mai puţin democratic. Este evident că nici România nu a făcut excepţie de la acest proces. Tot în această categorie de situaţii se înscriu compromisurile de ordin personal făcute de unii lideri politici ai ţărilor mici şi mijlocii în raporturile cu marile pu­teri, cu consorţii economice şi financiare naţionale şi transnaţionale, cu organizaţii şi structuri ideologice, ezoterice ş.a.m.d. 

Odată clarificate statutul şi rolul serviciilor secrete ca structuri speciale de execuţie a comandamentelor formulate de conducerea regimului politic, apare în mod inevitabil pro­blema controlului acestora. În cadrul regimurilor autoritare, problema controlului se simplifică, întrucât persoana (de regulă, dictatorul) sau nucleul extrem de mic (precum în cazul juntelor militare) ce controlează sistemul puterii politice dispune discreţionar şi de modul de utilizare al serviciilor secrete. Când serviciile secrete, într-un astfel de regim, folosesc metodologia muncii informativ-operative pentru suprave­ghe­rea, infiltrarea, manipularea, distru­ge­rea organizaţiilor şi eliminarea fi­zică a persoanelor identificate ca o­po­zanţi ai regimului, acestea se transformă în ceea ce se numeşte "poliţie politică secretă". Un calificativ care se aplică însă întotdeauna, fie din afara regimului politic respectiv atât timp cât regimul există ca atare, fie retroactiv în perspectivă istorică.

 

 

 

Serviciile secrete: între mit şi realitate (II)

'Sub aspect informativ-operativ lumea a devenit un

Autor: PROF. DR. LIVIU TURCU

14 ianuarie 2011

Când serviciile de securitate, aşa cum deja am menţionat, ale fostelor ţări co­muniste sau ale regimurilor mili­tare din Chile, Argentina, Grecia, Portugalia, Africa de Sud şi multe altele au folosit serviciile secrete ca ins­trument executiv în politica in­ter­nă şi politica externă pe liniile de ac­ţiune menţionate mai sus după schimbarea regimului, toţi factorii de comandă au făcut trimitere la dis­ci­plina şi subordonarea ne­con­di­ţionată faţă de conducerea politică. Caracterul militar al majorităţii structurilor instituţionale ale serviciilor secrete nu a făcut decât să accentueze ca disculpare actul subordonării şi executării necondiţionate a sarcinilor primite. La cele menţionate se mai adaugă nu într-o proporţie neglijabilă circumstanţele favorizante ne­gative ce ţin de caracterul şi conştiinţa personală a executanţilor. De absenţa unui sistem solid de valori civice şi morale, augmentat de fanatismul politic şi ideologic, de oportunism şi carierism birocratic. Aşa au fost şi continuă să fie posibile şi azi în acest tip de regim politic practicarea curentă a torturii, eliminarea fizică în absenţa sau cu participarea sumară şi măsluită a actului de justiţie, intimidarea, persecuţia şi discriminarea pe multiple planuri, etc. Execuţia adoles­cenţilor, practica violului multiplu şi aruncarea victimelor încă în viaţă din elicopter în apele îngheţate ale oceanului pot fi greu asimilate nu numai ca făcând parte din categoria intereselor naţionale, dar şi a însăşi lumii civilizate.

De remarcat faptul că, deşi în esenţă operaţiunile represive ale re­gi­murilor autoritare vizau în primul rând consolidarea puterii politice a in­dividului şi grupului aflat în vârful pi­ramidei politice, comandamentele date sistemului politic instituţional şi îndeosebi structurilor de securitate au avut întotdeauna o puternică um­brelă justificativă ideologică. O pla­t­formă care de regulă s-a bazat pe mo­bilizarea şi sprijinul unei importante părţi a opiniei publice. Şi ideo­logiile fasciste şi cele comuniste au fost ideologii de masă. În acest sens în regimurile comuniste s-a folosit ma­rota veşnicului pericol imperialist bur­ghez în timp ce în regimurile au­to­ritare militare menţionate mai sus era utilizat veşnicul pericol mortal al ­mişcărilor şi formaţiunilor politice co­muniste, extins apoi "generos" la ni­velul întregii stângi politice. 

Pe plan intern, trecerea de la un regim politic la altul provoacă în­de­ob­şte serioase seisme socio-politice cu efecte dintre cele mai dramatice şi la nivelul serviciilor secrete care sunt so­­­cotite a fi intim legate de fostul re­gim detronat. Ca atare, când nu sunt cvasi-desfiinţate, cum a fost cazul DINA înlocuită cu ANI în Chile, sunt epu­rate şi reformate serios cum a fost ca­zul SIDE, devenită S.I. în Argentina. În cazul regimurilor post-comu­nis­te procesul, deşi neuniform, a fost mai degrabă unul de realiniere după mo­delul fostei clase politice care şi-a asigurat în mod abil continuitatea pre­zenţei şi legitimităţii pe eşichierul politic. Pe plan extern, relativitatea criteriului de calificare politică şi morală a unui regim şi a serviciilor secrete ce-i aparţin este şi mai vi­zibilă fiind dominată de interferenţa factorilor geopolitici, economici şi mili­tari ce definesc configuraţia inter­na­ţională a momentului respectiv. Aşa se ex­plică coabitarea volens nolens în­­de­lungată a unor regimuri politice di­a­metral opuse sub aspect politic sau ideologic.

În spiritul obiectivităţii trebuie pre­cizat că nici regimurile democratice occidentale nu au fost şi conti­nuă să nu fie perfecte la acest capitol în raport cu litera comandamentelor politice formulate. Este de notorie­tate constatarea, azi publică, făcută de foste cadre ale uneia dintre cele mai mari puteri occidentale că, deşi serviciul de informaţii din care a făcut parte se bucură în lumea serviciilor secrete de calificativul unei accentuate poziţii ideologice de dreapta, a avut totuşi surpriza de a descoperi că principalul lor aliat pe acelaşi profil se poziţiona practic în postura lui "mai la dreapta nu se poate". Viaţa îşi are însă ironiile ei şi una dintre acestea a fost şi faptul că în ultimul deceniu ce a precedat căderea regimurilor comuniste o mică ţară occidentală europeană care a devenit cu spriji­nul şi consimţământul marilor puteri vârful de lance al promovării pe plan internaţional a drepturilor omului practica la nivelul propriei societăţi una dintre cele mai acerbe politici de supraveghere informativ-operative la adresa stângii politice. Infiltrarea organizaţiilor existente, su­pra­ve­gherea tehnico-operativă, intervenţia directă la nivelul corporaţiilor eco­nomico-financiare şi industriale pentru a bloca accesul profesional al celor supravegheaţi erau ac­tivităţi cu­rente şi nu de excepţie. Şi nu în ul­timul rând, serviciul în cauză era so­cotit a fi fost la propriu cam­pion internaţional al numărului de interceptări telefonice şi alte mij­loa­ce de co­municaţie.  

Alte servicii de informaţii apar­ţi­nând marilor puteri nici măcar nu fac un secret din faptul de a folosi sis­te­mul SIGINT (colectarea in­for­ma­ţiilor de interes prin supravegherea semnalelor specifice mijloacelor de co­­municare) ca principal mijloc de co­­lecţie, sortare şi selecţie a in­for­ma­ţiilor de interes informativ opera­tiv. Statele Unite, Marea Britanie, Ger­mania, Franţa, Rusia, China, sunt doar câteva dintre acestea. În ul­ti­mele decenii din necesităţi de ordin ope­­rativ global s-au constituit ade­vă­­rate constelaţii de alianţe tehnolo­gi­ce în domeniul SIGINT şi mai apoi pe plan tematic şi în domeniul HUMINT (human intelligence). Pro­gre­sele ce mai însemnate în domeniul cooperarii internaţionale inter-ser­vicii s-au făcut în domeniul com­ba­­terii terorismului, a proliferarii ar­melor de distrugere în masă şi par­-­ţi­al a activităţilor criminale transna­ţio­nale.

Un efort remarcabil ce are la bază premiza teoretică că aceste teme reprezintă ameninţări de ordin universal şi depăşesc ca atare competiţia politică, ideologică, economică şi mi­litară tradiţională, aşa cum este ilustrată de evoluţia relaţiilor inter­na­ţionale. O competiţie care altfel ră­mâ­ne pe fond la fel de acerbă, avându-se în vedere faptul că în pofida publici­tăţii ce se face la nivelul opiniei pu­blice, ponderea cooperării pe aceste te­me continuă să reprezinte doar o fracţiune a activităţii serviciilor de informaţii externe naţionale. Afganis­tanul continuă să rămână câmpul competiţiei conflictuale între servicii­le secrete ale Indiei, Pakistanului şi Iranului; Orientul Mijlociu rămâne în continuare scena competiţiei serviciilor secrete ale marilor puteri occidentale, ale Rusiei, Chinei, ţărilor arabe şi Israelului; fosta zonă aflată în sfera de interes a Uniunii Sovietice, a ramas terenul competiţiei conflic­tuale între serviciile secrete ale Rusiei, ale marilor puteri occidentale, ale Chinei, Turciei, Iranului şi servicii­lor secrete renovate ale ţărilor est-eu­ro­pene sau a celor desprinse din fede­ra­ţia sovietică; Africa continuă să facă obiectul operaţiunilor informativ-operative şi acţiunilor clandestine, inclusiv de natură paramilitară în care fostele puteri coloniale îşi dispută între ele sau cu mai nou veniţi pre­cum Rusia, China, Japonia po­zi­ţiile de influenţă politică, econo­mică şi militară; lista poate continua uşor până la acoperirea întregului spaţiu geografic al mapamondului, inclusiv Antartica şi spaţiul Artic. Sub aspect informativ operativ lumea a devenit mai mult ca oricând un "global villa­ge" adică un fel de "sat global" la ni­velul interdependenţelor şi com­peti­ţi­i­lor de tot felul. 

Dacă pe plan politic în cadrul re­la­ţiilor internaţionale epoca postbe­lică a adus cu sine fie şi în forme fra­gile un anumit modus vivendi caracterizat de convenirea unui sistem de limite comportamentale politico-mi­li­tare ca expresie a "ordinii mondiale de tip bipolar" în domeniul com­pe­ti­ţiei serviciilor de informaţii externe a fost menţinută tacit preeminenţa prin­cipiului "fiecare pentru sine". Pentru cei înclinaţi să invoce exem­ple­le de strânsă cooperare, altfel de no­torietate publică între serviciile de informaţii ale unor ţări aliate, cu­nos­cătorii obiectivi ai lumii serviciilor secrete pot aduce numeroase contra-argumente incontestabile ce de­monstrează în timp fluiditatea şi di­namica acestui tip de relaţii. Crite­riile morale "clasice" cunoscute şi aplicate la nivelul relaţiilor umane interpersonale nu se aplică întotdeauna când este vorba de relaţiile internaţionale tocmai datorită principiului încă dominant al lui "înainte de toate fiecare pentru sine". Exemplele abundă şi de o parte şi de alta a fostei baricade ideologice a vechii ordini mondiale de tip bipolar: serviciile de informaţii franceze au sprijinit suc­cesiv operaţiunile de înarmare ale Is­raelului, inclusiv pentru construi­rea reactorului nuclear de la Dimona pentru ca ulterior să schimbe cadrilul în sprijinul ambiţiilor nucleare ale Ira­kului; serviciile de informaţii ame­ricane au livrat Egiptului o întreagă bază de date de informaţii politico-militare despre Israel ca urmare a condiţiilor de bona fide puse de pre­şedintele Anwar Sadat pentru fin­a­li­zarea Acordului Tripartit de la Camp David; la rândul lor serviciile de informaţii israeliene au desfăşurat ample operaţiuni informativ-operative pe teritoriul Statelor Unite în domeniile po­litic, militar şi tehnologic, multe dintre acestea fiind deja de notorie­tate publică; serviciile occidentale au sprijinit informativ-ope­rativ ani de-a rândul regimul lui Sadam Husein în timpul războiului dintre Iran şi Irak, pentru ca ulterior, la în­ce­putul anilor ’90, să se întâmple ceea ce deja se cunoaşte; competiţia în­tre serviciile de informaţii franceze şi cele americane au atins cote conflic­tuale atunci când au constatat că, în pofida colaborării în unele domenii s-au penetrat reciproc pentru promo­varea intereselor economice şi de bu­siness; relaţiile între serviciile de in­formaţii ruse şi cele ale noilor state in­de­pendent din fosta federaţie sovie­tică au urmat şi urmează cursul unui adevărat roller-coaster al coo­pe­ră­rilor şi penetrărilor reciproce în propriul interes sau ca proxi al unor terţe servicii de informaţii.

Încă o dovadă, dacă mai era ne­voie, că prin definiţie serviciile secrete urmează de regulă necondiţionat li­tera comandamentelor dictate de conducerea regimului politic. Abaterile de la regulă sunt rare, iar când este vorba de marile puteri au caracter de excepţionalitate.
Continuare în curand

SURSA:jurnalul.ro

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează