PAREPA – UN FENOMEN MISTIC INTERBELIC. Drumurile care nu duc la Roma, duc la Parepa

parepaGeografia unui fenomen miraculos a început la circa 30 de kilometri de Ploieşti, unde, din şoseaua naţională, se desprindea un drum rural care străbătea comunele Inoteşti şi Colceag, ajungînd la Parepa. Un sătuc din imensitatea oceanului de lanuri. Nici nu bănuiau sătenii din localitate că un eveniment mistic le va aduce celebritatea. Pe un 22 septembrie 1923, într-o familie rurală modestă, se năştea Maria Petre. Un copil modest şi atît. Viitorul îi părea cioplit din acelaşi material, comun tuturor. La numai 12 ani, copila face cunoscut micii comunităţi din Parepa că a avut o viziune divină.

 

Fantasmele unei copile sau realitate peste puterea de înţelegere a raţiunii comune? Cert este că întreaga făptură a copilei s-a schimbat radical. Părea evident că acest sat, Parepa, găzduia un fenomen mistic, demn de luat în seamă. Mesajul religios al Fecioarei a rămas, oarecum, izolat. Venirea războiului şi apoi încăpuşarea regimului comunist a stopat amploarea unui fenomen despre care, fără doar şi poate, industria mass-media de mai tîrziu ar fi beneficiat copios. Fecioara din Parepa nu a fost mediatizată politic prin instrumentul de propagandă mistico-naţionalist al vremii, aşa cum a fost cazul lui Petrache Lupu de la Maglavid. Vestea despre Fecioară a circulat pe cale orală timp de peste 70 de ani. Parepa era deschisă pelerinajelor.

Arheologia unui miracol

Părinţii Mariei Petre, Fecioara din Parepa, nici nu prevedeau că odrasla lor va avea oarece trăiri mistice, mai ales că normalitatea comportamentului copilei se topea undeva în banalitate. Nu se născuse nici cu stea în frunte şi nici nu avea ceva aparte care să atragă atenţia consătenilor ei. Povestea Mariei Petre începea pe un 29 august 1935, la zi de mare sărbătoare, de Tăierea Capului Sfîntului Ioan Botezătorul. După o hîrjoneală copilărească pe coclaurile satului, fetiţa, cuprinsă de o însetare grozavă, a zbughit-o spre casă pentru a-şi potoli setea. Atunci, ca din senin, pare-se că s-a înfăptuit o arătare nefirească vederii ei. Un nor alb o urmăreşte şi apoi prinde chip omenesc. În faţă i s-a arătat un bărbat bărbos, cu faţa luminată şi ochii de albastrul cerului. Relata Fecioara: „chip de o blîndeţe nemaivăzută, îmbrăcat într-un nor alb, înconjurat de îngeri şi porumbei”. Să fi aiurit copila aceasta prinsă de imaginaţia unor povestiri religioase sau închipuiri spuse „den bătrîni” sau avem în faţă un fenomen inexplicabil pentru logica raţionalistă? Pentru micuţa Maria Petre era o pură realitate. Despre această arătare divină ea povestea celor din jur că i-a spus: „Te-am ales să spui oamenilor Cuvîntul Meu!”. Părem a ne afla în plină atmosferă biblică, undeva, în pustiul Galileei, deşi, în realitate, ne aflăm în plin secol al XX-lea, într-o epocă de avînt a automobilului, aviaţiei şi cinematografiei. Suntem în anul 1935, la Parepa, un sat de cîmpie.

Oficialii nu pierd mersul evenimentelor

Ca orice personalitate mistică, era de aşteptat ca Fecioara din Parepa să se manifeste ca trimis al Divinităţii şi chiar să facă oamenilor cunoscută voinţa Sa. Glasul divin se pare că i-a spus: „Veţi ridica o biserică întru Slava Mea şi pentru pomenirea celor adormiţi. Dar această biserică nu se va face curînd, căci va veni peste voi o prigoană şi abia după aceea va veni timpul libertăţii … Iar tu nu vei muri pînă nu vei ridica această biserică.” Din surse orale, provenite de la săteni, se pare că Fecioara vorbea deseori cu o entitate nevăzută, iar cei prea curioşi, care întrerupeau această comunicare, erau respinşi de un curent inexplicabil legilor fizicii. Mai mult, Fecioara a primit darul vindecării şi al prezicerii viitorului. Autorităţile ecleziastice, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, au procedat la cercetarea cazului. Adică scrie sau nu scrie la Carte? După o cercetare a cazului, au picat de acord că la Parepa se petrece un miracol şi au sfinţit locul unde se afla o fîntînă, considerată a avea proprietăţi miraculoase. Se pare că autorităţile ecleziastice nu au văzut nicio umbră de erezie sau de protestantism dogmatic. Nimic nu supăra al lor „Cod Penal”. Şi astfel, pe strada circulată a religiei s-a dat verde pietonilor spre drumul ce duce la Parepa. O singură urmă de erezie să fi văzut prelaţii, şi înfricoşatul Sanhedrin ar fi descoperit o nouă Ioana d’Arc. Să fim totuşi serioşi: încetase demult medievala vînătoare de vrăjitoare. Dar cum modernitatea excelează în metodologii …

Copila Nostradamus proroceşte

Fetiţa de doar 12 ani, Maria Petre, din Parepa, a devenit vindecătoare, dar şi prorociţă. Curtea familiei Petre a devenit loc de pelerinaj pentru oameni căzuţi la mare necaz. Venea lume de toată mîna, de la vlădică, pînă la opincă. Copila trăia în feciorie, după tipicul vieţii de măicuţă. Practica ceea ce s-ar numi monahismul alb, fără a se retrage în spaţiul plin de rigori al unui centru monahal. Rigoarea şi-o impunea singură, fără o constrîngere instituţională. Cei care au studiat cazul Fecioarei afirmă că memoriile sale, dar şi scrisorile ei, cît şi mărturiile orale ale sătenilor au arătat că aceasta ar fi prezis declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi venirea la putere a scursurilor bolşevice. Să ne cam fie iertat, dar mirosul de vînt transnistrean bolşevic se cam simţea în aer, dar se pare că cei care l-au luat în nări şi care ar fi putut face ceva pe ici pe acolo, nu doar că au întors din nas, dar l-au lăsat prea uşor să strice aerul mediului ecologic autohton. Se zice că în 1940 ar fi apărut pe cer semn prevestitor compus din semnele tricolorului, secera şi ciocanul. Pare-se că dictatura proletariatului ciocănar plutea în aer şi aştepta doar semnalul de aterizare. Mai bine ar fi aselenizat tovărăşeasca secătură şi şi-ar fi stabilit definitiv locaţia acolo. Aşa am fi văzut pe cerul nopţii o lună roşie cu un trandafir roşu la butonieră.

O altă Ioana d’Arc?

De cum au prins ceva cheag pe scaunul puterii, tovarăşii comunişti s-au năpustit asupra religiei şi a valorilor tradiţionale. În 1948 ei au spus stop Biserică, stop cu Fecioara de la Parepa! Doar nu îi învăţase părintele lor, Lenin, că „religia este un opiu pentru popor”?! pentru Maria Petre încep şicanele repetate. Tovarăşii se pun să o dăscălească, doar de i-o închide gura şi mintea prea apropiată de cuvîntul lui Dumnezeu. Ca nişte inchizitori din Evul Mediu, au obligat-o să spună lumii că tot ceea ce a văzut şi a spus sunt bolnave închipuiri, dăunătoare moralei socialiste. La fel ca Ioana d’Arc a Franţei, Fecioara de la Parepa trebuia să abdice de la crezul ei. Ceea ce odinioară ar fi fost vrăjitorie, devenea acum, după logica de cap sec a Partidului, „obscurantism religios”. Şăfu’ de post din Parepa şi meliţienii lui aveau misiune serioasă: ochii pe Fecioară ca pe butelie. Filaj curat, nu jucărie! Mai că nu i-u pus pe poartă „Atenţie! Cîine rău, rasă mistică, cu lătrat liturgic şi cu gust de opiu pentru naţia proletară!”. I-au scris însă pe poartă că nu primeşte vizite. Bine că nu era medic, sărmana! Şi totuşi, oamenii veneau pe furiş. Mai tăceau şi miliţienii, mai făceau pe niznai şi organele de partid. La necaz şi disperare, omul, greu încercat, uita de teama judecatei…de partid.

Vizitatoare pe şest: Lenuţa lu’ nea Nicu

Strînge-te, neamule, să auzi comédie mare! Să fi venit din Kremlinul scornicesc, de la Bucureşti, tovarăşa de viaţă a lu’ nea Nicu la Parepa? Cu ce daravele? Mare enigmă! Se clefetea, pe la colţuri, că tovarăşa, fiind în Austria, într-o vizită, a aflat acolo de existenţa Fecioarei, după ce a văzut o ilustrată intitulată „Troiţa de la Parepa construită din poruncă divină”. Tovarăşa Elena Ceauşescu, în calitate de mătuşică, avea şi ea un necaz mare la sufleţel. Nepotul ei din parte lui nea Nicu, fiul lui Ilie Ceauşescu, era grav bolnav. Cum medicii se pare că ridicau din umeri, tovarăşa a hotărît, pe şest, să facă o vizită la Parepa. Se zice că a venit la Parepa, „a vizitat troiţa şi a băut din apa considerată miraculoasă”. După o convorbire cu Fecioara, a plecat la Bucureşti, cu aceeaşi discreţie cu care venise. Gurile spun că prinţişorul bolşevic s-ar fi înzdrăvenit la rugăciunile Mariei. La prima vedere, pare un folclor suspect pentru o tovarăşă călită în morala proletariatului. Acum, omul la disperare face multe! Face, dar se întoarce la vechile obiceiuri şi… nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase. Cert aste că , după această poveste tablagiii miliţiei au mai potolit persecuţiile. Şi-o fi zis tovarăşa că n-ar fi rău să-şi lase o portiţă de misticism, că doar n-o fi foc la morala proletară! Dacă n-ar fi apelat la rugăciuni, poate i-ar fi citit copilului ceva din Marx şi Lenin. Mai mult ca sigur, sărmanul, în loc de vindecare, ar fi delirat „Internaţionala”, aşa cum a făcut-o şi unchiul lui, în 1989, pe ultimul drum.

Drum liber: a plecat vechea gardă!

În 1989, vechea gardă a partidului a luat legătura cu Casa de Pensii a istoriei. Vechea ideologie ateistă a devenit exponat de muzeu. Tînăra gardă neocomunistă, salvată de la scufundarea Titanicului naţional-comunist, avea treburi mai serioase. Trecuse timpul trăncănelilor ideologice contra Bisericii. Nu mai avea niciun haz să fie întreţinută flacăra moralei proletare anticreştine. Noii tovarăşi aveau visuri capitaliste. Viitorul suna pragmatic. Parale şi iar parale. Destul cu statul la saramură! Gata cu Legea 18! Cui îi păsa dacă se deschidea iar robinetul religiei? Era chiar indicat pentru popor. Face bine la disperare şi ţine omul ocupat şi, mai cu seamă, abate vederea de la încîlcitele treburi ale căpătuielii. Fecioara din Parepa, acum o bătrînică, visa la împlinirea prorocirii din copilărie. În 1990, s-a reluat construirea bisericii din Parepa. Fecioara s-a stins din viaţă în iunie, 1996, la 73 de ani. Nici nu ştim dacă mass-media a făcut cunoscut prea mult publicului acest fapt.

Maicile şi sătenii spun că pe un 7 iunie 1996, la slujba de îngropăciune, pămîntul s-a cutremurat de trei ori, iar pe cer s-a arătat o cruce din nori argintii. Mănăstirea de acolo a fost sfinţită pe un 14 decembrie 2000, de către prelaţi, în frunte cu PS Versanufie, Vicarul Arhiepiscopiei Bucureştilor. La ora actuală, BOR rămîne în nepronunţare faţă de acest fenomen religios. Oamenii simpli au rămas să creadă fără rezerve, ei ştiu o vorbă din bătrîni: „Dracul nu clădeşete biserici!”

Adrian Constantin

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează