O carte despre legendele Munților Buzăului. Cele adevărate!

Carte Muntii BuzauluiSemnalăm apariția culegerii de legende Ilie Mândricel - ”Din umbra chiliilor în floare. Vechi legende din Munții Buzăului” (Editura C.I.D., București, 2017): ”Rotunjită în timp ca pâinea de vatră, ”Din umbra chiliilor în floare” înmănunchiază legende culese de Prof. Ilie Mândricel într-o viață de om petrecută în arealul satelor de munte din nordul județului Buzău.

Ele au fost întregite de autor cu variante identificate în cărți acoperite de colbul vremii și vechi documente de arhivă. Cu o autenticitate și rigoare remarcabile, autorul reușește să acopere o zonă folclorică ale cărei mărturii sunt publicate grupat pentru prima dată”.

 

            Noua carte vine să umple un gol creat de unii corifei moderni, care în goana după senzațional facil au ignorat cu desăvârșire ”ceea ce este de când lumea și pământul”, pentru a o apuca pe iluzoriul drum al lui ”ce ne-ar place nouă acum să fie, aia să fie și este!”:

            ”Printr-un trist concurs de împrejurări, legendele urbane și mitologia fabricată tind să înlocuiască în Munții Buzăului vestigiile memoriei colective. Lucrarea Prof. Ilie Mândricel este o invitație la cunoașterea legendelor autentice din zonă și un antidot la uitare”.

            Deși nu acesta este scopul principal, cartea este și o replică dată celor care țin cu tot dinadinsul să înlocuiască fondul tradițional auhton cu ceva artificial și arificios, ”de modă nouă”:

            ”Nu mică i-a fost mirarea dlui. Mândricel când a văzut cum și în ce fel unele dintre materialele și afirmațiile sale au fost răstălmăcite în mass-media și pe Internet, fiind incluse forțat în dezvoltări care țin de irealitatea imediată și de ce nu, de patologic. El a crezut că oferă, cu bună credință și dezinteresat, un ajutor întru cunoașterea zonei, oamenilor și tradițiilor din satele de munte ale Buzăului. Din păcate, privind retrospectiv, agenda ziariștilor care i-au trecut pragul pare să fi fost alta...”

            ”Din umbra chiliilor în floare. Vechi legende din Munții Buzăului” nu epuizează subiectul, ci dar îl introduce și îl deschide. Dorindu-le”Lecură plăcută și luminătoare!” cititorilor, facem un apel public redacției News-Buzău pentru a lansa în acest an un concurs de culegere a legendelor Ținutului Buzăului, adresat în special tinerilor. Poate astfel se va reuși colectarea unui prețios tezaur etnografic, înainte ca ultimii săi depozitari să treacă în lumea umbrelor.

VIM

... și O scurtă precizare

            De ceva vreme, Dl. G.B. aduce autorului acestor rânduri, Vlad-Ionuț Musceleanu, vrute și nevrute acuzații - nu publice și asumate bărbătește - ci clocind un mic cuib de șerpi într-un chibuț conspirativ pe Facebook. În mod absolut hilar - dată fiind ironia situației - Domnia-sa ne acuza că ”demolăm” legendele și personalitățile județului (printre care Ilie Mândricel este menționat în clar) tocmai când noi lucram la editarea cărții prezentate mai sus.

            Suntem oricând dispuși să polemizăm cu oricine, pe bază de fapte și argumente, dar nu vom percuta la ”imaginațiunile” gratuite ale unor persoane care încă se uită prin gâtul sticlei de băutură crezând că ar fi ochean de privit lumea.

 

Carte Muntii Buzaului

Vlad-Ionuț Musceleanu

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat