LADA DE ZESTRE, povestea unui depozit de frumos si trainicie, un obiect dintr-o lume care dispare cate putin in fiecare zi...

Lada zestreAproape disparuta azi din inventarul gospodariilor moderne, lada de zestre troneaza inca la loc de cinste in casele bunicilor, aducandu-ne noua, tuturor, povesti si amintiri dintr-un alt timp, despre alti oameni, despre o lume a satului care, din pacate, dispare cu fiecare zi.

 

Prezente in toate casele taranesti pana aproape de a doua jumatate a secolului trecut, lada de zestre a ajuns astazi sa fie extrem de rar intalnita. O mai gasim in casele batranilor si, la loc de cinste, in muzeele de etnografie. Chiar daca modernismul aduce cu sine schimbari rapide, influentand gustul pentru obiectele de mobilier si pentru felul in care oamenii isi decoreaza casele, e bine sa amintim, macar din cand in cand, de aceste obiecte care ne-au incantat copilaria si de care ne leaga atatea amintiri, pentru ca si cei mai tineri sa inteleaga si sa aprecieze traditiile si obiceiurile ce ne identifica drept romani. Ca o cutie plina de mistere, din care ieseau la iveala valuri felurite de panza, ia atat de delicata a bunicii, incat iti era frica sa n-o rupi daca o atingi, broboadele de mers la biserica, sumanul bunicului, scoartele si macaturile „din zestre“ - asa privea, cred, fiecare copil lada de zestre plasata in locul cel mai frumos din casa de oaspeti a bunicilor. Si cu adevarat era plina de taine, pentru ca, odata deschisa, trezea amintiri, ducea cu gandul la intamplari de demult, la oameni care au fost si nu mai sunt, la o lume pe care, daca aveai noroc, o puteai descoperi doar din povestile spuse de batrani, in noptile de iarna.Insa nu doar continutul lazii era martorul unei alte lumi, ci si decorul deosebit al acesteia, caci mesterii care faureau aceste obiecte atat de pretuite se intreceau in a sculpta sau a picta lada intr-un mod cu totul aparte.

De la razboiul de tesut, in lada

In zona Moldovei, lada de zestre era cumparata de parintii miresei si umpluta de tanara fata cu valuri de panza tesute in casa, din bumbac sau din canepa, scoarte, presuri de codite, stergare, traiste si cate altele, trebuitoare la casa omului. Toata acestea erau tesute de fata ce urma sa se marite. De bogatia zestrei depindea succesul unei casatorii. Fata cu zestre mare era „intrebata“ de flacaii bogati si harnici, iar cea cu zestre putina sau fara risca sa ramana nemaritata, de rasul babelor sau al copiilor. Chiar intre fetele din aceeasi familie exista o competitie acerba, unele fiind mai silitoare si lucrand mai mult, altele, mai lenese, mai putin. In functie de harnicie, mama le impartea lucrurile pe care urmau sa le ia atunci cand se mutau in casa soacrei. Tehnica tesutului din „tort in tort“ presupunea munca multa, migala si atentie. Mai intai canepa se culegea de pe camp, se topea la balta, se scotea apoi si se batea cu melitoiul, un fel de ciocan din lemn, de rasuna tot satul. Dupa aceea se ragila, se pieptanau firele, se torcea, iar vara se punea la ghilit, adica la inalbit intr-o albie sau covata. Dupa ce canepa se facea alba, fetele o torceau si faceau urzeala, batatura si apoi panza din tort in tort. Era munca multa, povestesc batranii, pana te vedeai cu o haina pe tine. Intr-o iarna, anotimp prin excelenta dedicat activitatilor casnice, fetele reuseau sa tese cam cate 3-4 valatuci, lungi de vreo 15-20 de metri. Peste lada, se asezau apoi „paturi de saci“, adica straturi mari cu panza de sac, tesuta in casa, traiste, scoarte si laicere „in patru ite, alese“, perne lungi si perne mici (cultuce), cate 8-10, plapume facute in casa. Din panza de bumbac, tinerele gospodine urmau sa croiasca itari, camasi si poale, componentele costumului popular barbatesc, pe atunci la mare cinste. De asemenea, se teseau si catrinte femeiesti, chingi si braie in culorile steagului romanesc sau decorate cu flori si se coseau ii cu motive specifice. Sacii din panza erau mai trainici si mai rezistenti si in plus aveau o alta mare calitate, pastrau mult mai bine cerealele. Scoartele erau folosite pentru a acoperi peretii „casei celei mari“, sufrageria de astazi, tesute cu migala, din lana de diverse culori. Pe scoarta cea mai frumoasa cei doi miri se asezau in genunchi la biserica, ca sa primeasca binecuvantarea preotului. Laicerele erau asternute de femei pe laite, un soi de banci mai late, care faceau parte din mobilierul oricarei gospodarii taranesti, dar si pe pat sau pe cuptor. Iarna, in lipsa plapumelor, erau utilizate si ca asternut pe timp de noapte. Pernele lungi erau facute special pentru doua persoane, avand 80/80 cm si respectau forma si lungimea lazii de zestre. Din zestrea fetei nu puteau lipsi presurile de codite, cele care se asterneau in „casa mica“, in „casa mare“ si in tinda, covoare avand pe-atunci doar oamenii mai instariti. Acestea erau tesute din resturi de materiale, erau calduroase si rezistente. „In zona Moldovei de Sus, bogatia textilelor de interior este de un rafinament extraordinar. Sunt valoroase printr-un colorit vegetal, care acolo s-a mentinut mai multa vreme decat in alte parti, prin motivele utilizate. Daca in satele de razesi femeile dispuneau de timpul lor cum doreau, in satele de clacasi femeile aveau timp liber doar iarna, cand se asezau la razboiul de tesut si faceau adevarate opere de arta. Bogatia si valoarea lor constituie o marca a acestei zone“, considera Angela Paveliuc Olariu, cunoscut specialist in etnografie. Asadar, adunate in “zestrea” noastra, lada de zestre ne identifica, arata harnicia, ocupatia, localizeaza zona, pentru ca multe dintre obiectele din lada sunt ornamentate cu motive populare specifice.

Sursa: doxologia.ro, lumeasatului.ro

A.M.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat