TUDOR ARGHEZI, poet, calugar, diacon, bijutier, ziarist. Pe „Drumul cu povesti” prin „Flori de mucigai” la 50 de ani de la moartea poetului...

Tudor ArgheziTudor Arghezi a trait intr-o viata de om cat altii in zece. A fost calugarul Iosif de la Manastirea Cernica si diacon. A muncit in strainatate ca bijutier si ceasornicar. Nu si-a incheiat studiile liceale, a facut inchisoare de doua ori din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist. A fost interzis de comunisti, traind la limita supravietuirii din vanzarea cireselor de la Martisor „Orice viata de om incepe de mai multe ori”, spunea Tudor Arghezi si acesta pare a fi principiul dupa care si-a trait destinul intortocheat si fabulos deopotriva.

 

Tudor Argezi este unul dintre cei mai prolifici autori din literatura romana si unul dintre poetii cu o importanta contributie la dezvoltarea liricii romanesti.   In spatele autorului lui ”Zdreanta” si al ”Florilor de mucigai” sta o personalitate complexa si un destin remarcabil. Arghezi a avut de-alungul vietii peste zece meserii, a oscilat intre credinta si indoiala in relatia cu Dumnezeu si a facut inchisoare pentru convingerile exprimate ca publicist. A fost favorizat de unele regimuri si interzis de altele, fiind considerat intr-o vreme ”dusmanul poporului”, iar in alta ”poet national”.   Tudor Arghezi, pe numele sau adevarat Ion N. Theodorescu, s-a nascut la Bucuresti, pe 21 mai 1880. Tatal, Nae Theodorescu, era originar din Gorj. A fost nevoit sa se intretina singur inca de la varsta de 11 ani, din cauza situatiei financiare precare a familiei. Intre 1887 si 1891 a fost elev al Scolii primare „Petrache Poenaru”. A urmat initial cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” si mai apoi pe cele ale liceului „Sfantul Sava” din Bucuresti. Ca elev, si-a castigat banii de intretinere dand meditatii. La 16 ani s-a angajat custode la o expozitie de pictura. A abandonat studiile la 18 ani, fara sa sustina Bacalaureatul. La 18 ani era deja angajat ca laborant la o fabrica de zahar din Chitila. 

Pseudonimul Arghezi, inspirat din denumirea latina a Argesului-Argesis  

A folosit pentru prima data pseudonimul Tudor Arghezi in perioada 1897-1899, pe vremea cand incepuse sa publice poezii si proza scurta in reviste. Asa cum va explica mai tarziu, a ales pseudonimul Tudor Arghezi, imbinand numele de familie al tataului (Theodorescu-Tudor) cu denumirea latina a  Argesului (Argesis). Despre primele scrieri ale adolescentului poet, Alexandru Macedonski spunea: “Acest tanar, la o varsta cand eu gangaveam versul, rupe cu o cutezanta fara margini, dar pana astazi coronata de cel mai stralucit succes, cu toata tehnica versificarii, cu toate banalitatile de imagini si idei, ce multa vreme au fost socotite, la noi si in strainatate, ca o culme a poeticii si a artei.”   Se spune ca la 19 ani cel care avea sa devina poetul Tudor Arghezi a trait prima drama a vietii sale. Iubita de care era indragostit a murit si tanarul tulburat a incercat sa-si caute alinarea indreptandu-se catre Dumnezeu.

Calugarul Iosif de la Manastirea Cernica  

Asa a ajuns viitorul poet Tudor Arghezi, la doar 19 ani, calugarul Iosif de la Manastirea Cernica. Cei patru ani in care Arghezi a purtat straie bisericesti au starnit nenumarate controverse. Autoritatile bisericesti de mai tarziu l-au considerat un calugar care a incalcat canoanele. Altii au spus despre poet ca a ales calea bisericeasca din comoditate si ca a fost avansat diacon gratie interventiilor unei rude, inalta fata bisericeasca. Cert este ca, in 1900, odata intrat in obstea Manastirii Cernica, tanarul de 19 ani parea ca si-a ales singur destinul. La slujba de calugarie asista bunul sau prieten Gala Galaction, cu care a legat inca din primii ani de liceu o trainica legatura ce urma sa dureze sase decenii. E hirotonisit diacon si adus la Mitropolie ca secretar. Mitropolitul Iosif Gheorghian il recomanda „Referent de conferentiar pentru religie comparata la Scoala de ofiteri”.   Calugar fiind, Arghezi nu a intrerupt nici activitatea literara si nici pe cea publicistica. Osclinand intre credinta si necredinta, autorul celor mai necanonici Psalmi din literatura a continuat sa caute raspunsuri la intrebarile legate de existenta lui Dumnezeu, chiar intre superiorii pe linie bisericeasca. Indoiala calugarului Iosif n-a fost insa privita cu ochi buni. Arghezi nu s-a regasit in viata monahala si nici in straiele bisericesti. Pe vremea cand era slujbas al bisericii, Arghezi a avut o intensa corespondenta cu Aretia Panaitescu, o tanara de care se indragostise. Dupa o serie de critici dure aduse la adresa conducerii Manastirii Cernica si dupa mai multe abateri disciplinare, diaconul Iosif se desparte de lumea monahala. Si-a dat demisia din functia de diacon in 1905 si a plecat in Franta.  

Copil nelegitim

In urma unei legaturi amoroase cu Constanta Zissu, lui Tudor Arghezi i se naste in 1905, la Paris, primul copil, nelegitim- Eliazar Lotar. Acesta ar fi fost, se pare, principalul motiv pentru care poetul paraseste tara. Pleaca la Paris cu gandul sa reglementeze situatia copilului nelegitim. De la scopul initial al parasirii tarii, destinul lui Arghezi ii duce din nou pe cai nebanuite. De la Paris, ajunge in Elvetia unde vrea sa urmeze cursurile Universitatii Catolice de la Fribourg. Cum nu avea bacalaureatul, visul lui Arghezi de a ajunge student este imposibil. A stat o vreme la Manastirea Cordelierilor din Elvetia, unde i s-a propus sa treaca la catolicism, insa Arghezi a refuzat. Asista la cursurile Universitatii din Geneva.  

Ceasornicar si bijutier  

Se spune ca a facut naveta intre Paris si Geneva cu motocicleta si pentru a-si castiga existenta in cei cinci ani cat a trait pe meleaguri straine a prestat diverse meserii. A lucrat ca bijutier si ceasornicar  in Elvetia. A incercat sa locuiasca la Londra o perioada, pentru a invata limba engleza. Ajunge in final in Italia, muncind si aici din greu pentru a-si castiga existenta. Despre anii petrecuti in Europa, Arghezi avea sa declare mai tarziu ca perioada a fost o etapa fara de care nu s-ar fi desavarsit ca scriitor. 

 Ziaristul pamfletar 

 Revenit in tara in 1912, Arghezi incepe o intensa acivitate publicistica. La 5 noiembrie 1915 se casatoreste cu Paraschiva Burda. Ca publicist, Arghezi se afirma indeosebi ca pamfletar. De altfel, dupa declaratiile sale, in opinia lui Arghezi, pamfletul ca gen jurnalistic reprezenta adevarata ”renastere literara”. „Pamfletul savarseste pentru arta si compensatiile vietii sociale o opera de inviorare. El poate fi ori bine, ori idiot scris. O linie medie nu exista. Pamfletul bun este mai rar ca o buna poezie. De aceea a fost profesat numai de oameni inteligenti”, spunea Arghezi.

Invinuit de tradare si colaborationism cu nemtii  

In 1919, dupa o serie de articole in care si-a exprimat parerea despre mentinerea neutralitatii Romaniei in primul razboi mondial, Arghezi este invinuit de tradare si colaborationism cu forte germane. Alaturi de alti patru ziaristi, printre care si Ioan Slavici, Arghezi este condamnat la ”cinci ani de recluziune” si este intemnitat la Vacaresti.    Din inchisoare, Arghezi trimite scrisori prin care cere eliberarea: ” Va cer iertaciune ca Va scriu. De la intoarcerea Dv. in tara am pornit de mai multe ori sa o fac, dar o ratiune de inoportunitate, pe care de data asta izbutesc sa o inving, m-a indepartat continuu de la impulsul meu spontaneu. Stiti, poate, ca sunt inchis, dimpreuna cu patru colegi de presa, dintre care unii V-au fost si V-au ramas recunoscatori si devotati. Capriciile rau informate ale unor adversari fantezisti ne-au dus in fata Curtii Martiale, care amestecandu-ne pe toti in acelasi dosar si in aceeasi cauza, ne-a condamnat pentru articole de ziar, scrise sub ocupatie, la pedepse in disproportie cu vina noastra - daca vina a fost - fara sa se fi ostenit cineva sa se opreasca la antecedentele inculpatilor si sa faca deosebirile de rigoare” (28 august 1919). Dupa un an de inchisoare este eliberat, prin decret regal, cu ceilalti colegi ziaristi de detentie. ”Flori de mucigai” si ”Poarta neagra” au fost inspirate din trairile poetului din inchisoarea de la Vacaresti.   Si-a facut casa langa inchisoare   Terenul pe care si-a construit celebra locuinta ”Martisor” a fost cumparat de Arghezi in 1926. Pe dealul Martisorului, in vecinatatea inchisorii Vacaresti, pe terenul de 17.250 de m.p, Arghezi incepe sa cultive pomi fructiferi si vita de vie. Constructia casei, a anexelor gospodaresti, amenajarea tipografiei unde mesterul tipograf Arghezi visa sa-si publice cu mana lui toate scrierile au durat 15 ani. 

Debut la 47 de ani 

 In 1927, la 47 de ani, Tudor Arghezi isi publica primul volum. Debutul sau are loc la 31 de ani de la aparitia primelor scrieri. Primul sau volum de versuri, “Cuvinte potrivite”, este primit de criticii vremii cu elogii. Se spune ca unii critici au vorbit despre poetul Arghezi la aparitia primului volum tiparit ca fiind „cel mai mare poet roman de la Eminescu incoace”.    Boala misterioasa   In 1939, Arghezi se imbolnaveste subit si cade intr-o suferinta care parea sa ii aduca moartea. Se vindeca miraculos, datorita unui medic excentric pe nume Grigoriu-Arges. Pe seama misterioasei boli a lui Arghezi s-au facut de-alungul anilor mult speculatii. S-a spus ca ar fi avut cancer si ca gratie unui tratament miraculos excentricul doctor l-ar fi pus pe picioare. Alte voci au sustinut ca, de fapt, Arghezi nu a avut cancer ci ar fi suferit de sciatica, boala pentru care medicul nu i-ar fi administrat in realitate niciun medicament real, ci doar unul cu efect placebo.

Arghezi gazetarul 

Ziaristul Arghezi spunea ca ”A injura este o arta literara tot atat de spinoasa ca si lauda“. Si-a folosit talentul literar dezvoltand pamfletul ca specie jurnalistica in presa romaneasca. ”Pamfletul se invarteste in jurul obiectului cu oarecare frumusete de corb: intre doua zboruri circulare, ciupeste, zgarie, inteapa, rupe. Pamfletul se lucreaza cu undreaua, cu peria de sarma, cu razatoarea sau cu fierastraul bijutierului; si uneori, in clipele supreme, cu sculele macelariei”, spunea Arghezi despre pamflet.   Despre ziaristul Arghezi se spune ca detesta ipocrizia din breasla. „Gazetarii nostri sunt doar profesionisti. Ei se duc la punga mai mare si la reusita imediata. Muncesti zece ani intr-o redactie, cu directorul tau, cot la cot. S-ar crede ca o simpatie v-a legat si indatoriri indelungate. Dimpotriva, intr-o buna zi, sau redactorul pleaca, sau directorul il concediaza pentru ca un candidat neprevazut ii propune servicii cu pret scazut. Nici o parere de rau, nici o imbratisare, nici o nevoie de a strange legaturile mai mult, de a le face eterne intre tovarasii de pana ieri. Este adevarat ca viata este un lucru trist si tragic, dar omul dispune de resorturi mari ca sa faca din ea un apostolat sau o bucurie“, spunea poetul.  

Inchis din cauza pamfletului "Baroane"

Arghezi si-a continuat intensa activitatea publicistica, concentrata pe pamflete, in care nu s-a sfiit sa-si exprime parerile chiar daca acestea erau contrare regimului in vigoare. In 1943 ajunge din nou la inchisoare din cauza unui pamflet.   In pamfletul ”Baroane”, adresat sefului Legatiei Germane in Romania, baronul Manfred von Killinger, Arghezi  isi exprima in mod liber atitudinea antifascista: „Ti-aduci aminte ce sfrijit erai pe cand erai sarac si cum ne palmuia cautatura ta atatata dupa ce te-ai procopsit? Indopat cu bunurile mele, nu-ti mai dam de nas si ti s-a parut ca eram pus pe lume ca sa slujesc madularele tale, burtii, gusii, sacului si dasagilor tai: asta era rostul meu, a trebuit sa-l aflu de la tine, flamandule, roscovanule, bobosatule, umflatule.Mi-ai imputit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdarit apa din care ai baut si cu care te-ai spalat. Picioarele tale se scaldau in Olt, si mirosea pana la Calafat, nobila spurcaciune! I-auzi! Vrea sa-mi fie stapan si sa slugaresc la matele lui, eu care nu m-am bagat randas nici la boierul meu. Vrea trei parti si din vazduhul meu, ca sa rasufle in racoarea mea numai el. Lasa-ma sa-mi aleg stapanul care-l vreau eu, daca trebuie sa ma robesc, nu sa ma ia la jug si bici, infascat de ceafa, cine pofteste. Uita-te, ma, la mine! Baroane! Sa ne desfacem hartiile amandoi, eu zapisul si hrisoavele mele, scrise pe cojoc, si tu zdrentele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!... Scrie Stefan? ? Nu scrie!... Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Pai ce scrie pe carpele tale? Degete sterse de sange?”.    Se spune ca din cauza pamfletului ”Baroane”  Arghezi a fost la un pas de a fi trimis intr-un lagar de exterminare german sau de a fi asasinat de Gestapo. Pedepsit pentru atitudinea antifascista, Arghezi a stat un an la inchisoare, la Targu Jiu.  

Interzis de comunisti, a trait la limita supravietuirii vanzand cirese la Martisor  

Viziunea lui Arghezi despre viata si arta s-a dovedit a fi in totala contradictie cu convingerile regimului socialist impus de sovietici si, incepand cu 1947, publicistului Arghezi i se interzice orice aparitie in presa. Poetul intra in cea mai neagra perioada din viata sa. Este atacat in 1948 in ”Scanteia” intr-un celebru articol ”Poezia putrefactiei sau putrefactia poeziei”, in care intreaga opera a poetului terfelita. In cei mai grei ani din viata sa, Arghezi a fost exilat la Martisor. Cartile poetului au fost retrase din librarii, tipografia de la Martisor devastata. Comunistii au vrut sa ii ia si casa. Alaturi de sotie si cei doi copii, Barutu si Mitzura Arghezi, poetul a dus in toti anii in care a fost interzis o lupta pentru supravietuire.   „Am ars ulucile din gardul gradinii. Ne era frig, nu aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Cand am terminat de ars gardul gradinii, am trecut la crengile pomilor din gradina. Cateodata, pe caramizi turnam gaz, ii dadeam foc si le lasam in sobele de teracota ca sa le incalzeasca", povestea Barutu Arghezi in interviurile date mai tarziu. Multi ani, familia a dus un trai la limita supravietuirii, traind din banii scosi pe vanzarea cireselor de la Martisor.  

A scris pe hartie igienica

Arghezi a continuat sa scrie in toti ani in care a fost interzis. „La un moment dat, tata nu mai avea nici macar hartie de scris. A fost silit sa scrie cu creionul pe hartie de WC, care atunci se mai gasea sub forma de pachete dreptunghiulare, gaurite intr-un colt de un fir de sarma", povestea in interviuri, fiul  Barutu Arghezi. S-au creat adevarate legende despre manuscrisele de la Martisor, urmarite de Securitate.   Se spune ca, pentru a nu fi confiscate, manuscrisele au fost ingropate la radacina unui tei, fiind mai apoi dezgropate si ascunse in podul casei. Multe dintre insemnarile lui Arghezi din anii in care a fost interzis s-au pierdut. Altele au fost aduse la lumina de familie.

Reabilitat dupa ce a acceptat compromisul  

Din 1952, Arghezi a inceput sa fie reabilitat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Poetul a platit un pret pentru revenirea in viata publica: articole favorabile regimului Dej. Compromisul facut cu regimul pentru a supravietui ca poet i-a permis lui Arghezi sa publice din nou, insa despre volumele din acea perioada se spune ca nu l-ar reprezenta ca poet, avand o anume inclinatie socialista. Complet reintegrat in viata publica, Arghezi este sarbatorit ca poet national in 1960, la implinirea varstei de 80 de ani  si in 1965, cand aniverseaza 85 de ani. Arghezi a murit pe 14 iulie 1967 si a fost inmormantat cu funeralii nationale.   Din invataturile lui Arghezi   ”Nu e destul sa fii bun. Trebuie sa fii bun de ceva”.   ”De la intentie la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilitatii”.   „Dezvata-te sa respecti fatada pana ce n-ai vazut interiorul”.   „A avea mult inseamna adesea a stapani putin”.   „Un lenes sau un incapabil se razbuna cu scuza morala ca n-a avut noroc.”   „Orice viata de om incepe de mai multe ori”.   ”Viata noastra oscileaza intre doua contradictii: datoria de a spune adevarul si necesitatea de a-l ascunde”.   ”Dragostea neimpartasita e ca o taiere de fierastrau in bustean uscat si se incheie cu ura si razbunare”.   ”Speranta este un vis cu ochii deschisi”.   ”Cartea nu aduce doar leac pentru suflet, dar si vindecarea de lene si lasitate”. 

Sursa: adevarul.ro, Wikipedia, arspoetica.ro

A.D.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat