VIDEO - REVINEEEE.....Festivalul International de film BUZZ CEE! La inceputul lunii iulie peste 20 de filme internationale vor putea fi vizionate la Teatrul „George Ciprian”

Festivalul BUZZ CEECea de-a doua editie a Festivalului International de Film BUZZ CEE se va desfasura la Buzau, intre 4 si 9 iulie. Iubitorii de film din Buzau si din tara sunt asteptati sa se bucure, timp de sase zile, de proiectii de film din Europa Centrala si de Sud-Est, filme romanesti si de multe alte surprize pregatite de organizatori.

 

Anul acesta, in competitiile oficiale BUZZ CEE au fost inscrise peste 1500 de filme din regiune si au fost selectate 25 de titluri care vor concura in cadrul celor patru sectiuni competitionale: lungmetraj, scurtmetraj, scurtmetraj studentesc si documentar. Selectia filmelor intrate in competitie a fost realizata de o echipa alcatuita din criticii de film Florin Barbu, Cristi Marculescu si Bogdan Besliu.

Proiectele castigatoare vor fi alese de jurii alcatuite din profesionisti ai industriei cinematografice din Romania si din tarile regiunii, iar publicul va fi invitat sa isi voteze filmul preferat, care va fi premiat cu trofeul Pop BUZZ. Filmele din festival vor fi proiectate in locatii centrale din orasul Buzau : sala Teatrului George Ciprian si Sala Consiliului Judetean Buzau.

La fel ca si la prima editie, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului va fi libera. BUZZ CEE este un festival international de film dedicat regiunii Europa Centrala si de Sud-Est, inclusiv Grecia si Turcia. Festivalul isi propune sa promoveze productii de calitate din tarile din regiune si sa aduca la Buzau filme care ajung rareori pe marile ecrane din Romania, oferind publicului posibilitatea sa intre in contact cu cinematografia central si sud-est europeana. BUZZ CEE este un festival realizat cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei.

VIDEOhttps://vimeo.com/222498178

Sursa: http://focus.hotnews.ro/festivalul-international-de-film-buzz-cee

A.D.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Continut recomandat