Buzoienii sunt invitati la AVANPREMIERA de la Teatrul „George Ciprian”. „Vicleniile lui Scapin” de Moliere se joaca joi, 13 aprilie

Vicleniile lui ScapinIubitorii de teatru sunt invitati de Teatrul “George Ciprian” Buzau la AVANPREMIERA! VICLENIILE LUI SCAPIN de Molière se joaca pe scena teatrului buzoian joi, 13 aprilie, ora 19:00. Din distributie fac parte actorii: Vlad Dragulin, Stefan Pavel, George Rotaru, Vladimir Purdel, Lucian Ionescu, Bogdan Florea, Anca Dinicu, Catinca Maria Nistor. Regie si

ilustratie muzicala este semnata de Vlad Trifas iar scenografia si costumele de Mihaela Popescu. Responsabilul light design este George Rotaru. “Vicleniile lui Scapin”, este o comedie in trei acte, in proza, la care buzoienii pot fi siguri ca vor rade cu lacrimi, o piesa plina de creatii actoricesti, un spectacol unde textul scris de Moliere este inca iubit si jucat intr-un mod exceptional folosind o adaptare de zile mari. Desi in textul original al lui Moliere subiectul in jurul caruia se invarte actiunea piesei este casatoria unor cupluri tinere, in “Scapino”, acesta devine un subiect minor. Atentia este transferata, iar partea leului nu revine servitorului viclean, ci tatalui, care pune obstacole in calea casatoriei fiului. Personajul este dezvoltat cu umor si cu introspectie asupra conditiei umane. Pe de alta parte, Scapino isi stie bine punctele forte si cunoaste in detaliu slabiciunile celorlalti, iar judecata nu ii este umbrita nici de increderea in sine, nici de modestie. Umilirea inselaciunii, esecul neacceptat, acordul fortat care intristeaza victimele se opun bucuriei. Dar deznodamantul lui Moliere declanseaza mecanismele reconcilierii si se realizeaza un acord viabil intre cei care au fost in conflict in actiunea dramatica. Cu siguranta Moliere a vrut ca publicul sa fie fericit. El a inteles ca bucuria care ii stapaneste pe oameni in timpul unei spectacol le poate reda speranta. Piesa a incantat publicul inca de la prima reprezentatie, acum 340 de ani !

 

A.D.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează